Joi, 10 noiembrie, de la ora 19.30, la librăria Cărturești, Marius Chivu își lansează Trei săptămâni în Anzi, jurnalul lui de călătorie în Peru. Până să punem mâna pe carte, l-am rugat să ne arate 15 fotografii care n-au intrat în selecția finală din volum și să ne răspundă la câteva întrebări. După cum urmează:
De ce pleci în călătorii atât de departe de casă? Ce găsești acolo?
De când cu low-cost-ul, internetul şi tehnologia la purtător, lumea s-a micit şi s-a aglomerat, iar diversitatea s-a redus, oricum pare tot mai familiară: îmbrăcăm aceleaşi haine, consumăm aceeaşi cultură, ne afectează aceleaşi dezastre. Acum trebuie să pleci cât mai departe ca să simţi cu adevărat că eşti într-o călătorie cât de cât aventuroasă, fără reperele globale obişnuite, predispus ignoranţei, imprevizibilului şi mirării. Atunci când călătoresc, caut contraste, paradoxuri, necunoscute, alte stiluri de viaţă, alte perspective, ceva care să mă scoată din modul meu de a fi. Plec departe pentru că vreau să-mi pun la încercare puterile, simţurile şi simţirile; să-mi împrospătez privirea şi reflecţiile despre lume. Dacă vrei, plec departe în căutarea uimirii şi a melancoliei de a fi cu adevărat străin în şi de lumea unde ai aterizat.
Mergi pe drumuri știute sau neștiute? Cum îți alegi traseul?
Am folosit internetul ca să găsesc cele mai turistice trasee, însă doar pentru a le evita. Pentru Machu Picchu, spre exemplu, am ales cel mai lung și mai dificil traseu, prin Choquequirao, despre care toată lumea spunea că e prea lung, destul de dificil, oricum neatractiv pentru turismul de masă. Acest traseu abia adună într-un an numărul de turişti care vizitează, pe alte trasee, Machu Picchu în două-trei zile. Dar cel mai important obiectiv a fost vîrful Mismi (5597 metri înălţime), muntele unde se află izvorul Amazonului. Puţini ajung să-l urce (Jean-Michel Cousteau n-a reuşit în expediţia sa din 1982); nici măcar localnicii nu sunt familiarizaţi cu acest munte: îl confundă cu vulcanul Misti, extrem de popular şi foarte turistic.
Altfel, întotdeauna călătoresc fără telefon şi fără GPS, dar mă interesez în amănunt de traseu şi folosesc hărţi. Când traseele sînt mai lungi şi mai dificile, plătesc oamenii locului, şerpaşi sau arrieros, ca ghizi şi cărăuşi. Dacă eşti dispus să călătoreşti cu adevărat, nu ai nevoie de hărţi online şi de aplicaţii. Tehnologia îţi distrage atenţia de la semne, te transformă într-un iliterat geografic, iar călătoria, într-o simulare: nu mai ajungi să vezi nimic pe drum, îţi vezi de drum doar ca să ajungi. Micile ocoluri şi rătăciri sunt condimentele călătoriei.
Ce mecanisme de documentare/scris ai învățat după prima carte de travel? Ai făcut ceva altfel pentru volumul despre Anzi?
Ca şi în cazul primei cărţi, cea despre Himalaya, am scris jurnalul în timp real, pe drum, cu pixul în agendă la finalul fiecărei zile. Odată ajuns acasă, l-am transcris şi l-am stilizat unde am simţit nevoia, adăugîndu-i şi note de subsol. Pretenţiile mele au fost însă mai mari de data aceasta (poate chiar o oarecare responsabilitate, dat fiind că, tot acum, a apărut şi a treia ediţie din Trei săptămâni în Himalaya), astfel că, spre deosebire de cartea călătoriei în Himalaya, am adăugat câteva capitole scrise ulterior şi pe care le-am inserat în jurnal marcîndu-le ca atare. E vorba de câteva eseuri confesive sau istorice dedicate şamanismului, descoperirii oraşului pierdut Machu Picchu, Imperiului Incaş, dar şi altele pe care nu vreau să le divulg. În Anzi am reuşit să-mi depăşesc recordul de altitudine cu două sute de metri, şi aşa am vrut să fac şi cu scrisul: cartea asta e mai consistentă, mai complexă şi poate chiar mai literară decât precedenta. E şi mai lungă, conţine mai multe fotografii (cred că şi mai bune), plus o hartă stilizată a traseului.
Ce-ai aflat despre Anzi și nu știai înainte să pleci la drum?
Păi înainte să ajung acolo nu ştiam mai nimic, de-asta m-am şi dus. Şi oricum am urcat doar unul dintre cele câteva zeci de vârfuri din Cordilierii Chila din lanţul Cordilierilor Orientali din Anzii peruvieni. Am văzut doar o mică zonă din partea partea sud-estică a Anzilor din Peru, o ţară mai mare decât România de cinci ori. Aş putea spune la fel de bine că n-am aflat mai nimic, dar aş minţi: m-am întors fascinat de istoria Imperiului Incaş, despre care am citit ulterior destul de mult şi încă nu m-am oprit.
Ce-ai aflat despre tine și nu știai înainte să pleci la drum?
Am aflat că, aşa cum descoperi în propriul corp resurse nebănuite de energie, rezistenţă şi voinţă, la fel de uşor corpul te poate trăda şi îşi poate compromite toate planurile. Din cauza ligamentului unui genunchi, care mi-a cedat într-o vale numită Rio Blanco, am crezut că ultimele două săptămâni din călătorie le voi petrece bând cocktailuri pisco-sour într-un şezlong, imaginând, precum Jules Verne, trasee şi aventuri fictive. Dar am avut noroc şi am putut continua urcuşul spre Mismi, unde am băut din izvorul glaciar al Amazonului direct din stâncă.
