Carte / Pisici

13 motani și pisici în literatura română

De Mihai Iovănel

Publicat pe 12 martie 2018

Trăim în epoca Facebookului, deci a pisicilor. Cats everywhere. M-am gândit să caut câțiva precursori ai pisicilor lui Alex Tocilescu. Iată ce am găsit.

13. Dimitrie Cantemir, Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane

În acest tratat, publicat în Rusia în 1722, Cantemir are mai multe referiri la pisici, de la motanul preferat al lui Mahomed până la dezlegarea dată turcilor a de mânca pisici și alte „animale necurate” în timpul asediilor, când bântuia foamea. Mă opresc aici la ceea ce Cantemir numește „istoria lor dezgustătoare și lungă despre Noe”:

„Când plutea Noe pe adâncimea de nemăsurat a valurilor, întinzând velele în toate părțile lumii, din cauza timpului îndelungat, pe corabie au apărut așa de mulți șoareci, încât neajungându-le hrana cea de toate zilele au fost siliți să roadă tăblițele corăbiei. Și rozând multe găuri în fundul corăbiei, l-au adus pe Noe și vietățile în mare deznădăjduire pentru viața lor și în nenorocire. Neștiind Noe cum să tămăduiască acest rău și să scape el și vietățile de năpasta aceea, a strigat către Dumnezeu. Iar Dumnezeu i-a zis: «Când va ieși afară elefantul, mergi după el și sărută-l în gaura din spatele lui pe unde-i iese baliga!».

Când a făcut acest lucru a ieșit împreună cu baliga un porc foarte mare. Acela, după obiceiul său, a curățit toate latrinele și a mâncat baliga. Iar din baliga porcului au ieșit veverițele, care au început s-i omorî pe șoareci. Dar și acestea, obosite de mulțimea de șoareci, parcă nu reușeau nimic.

A poruncit atunci Dumnezeu lui Noe să-l lovească pe leu în frunte și când a făcut aceasta îndată a ieșit din nările lui un motan, care a omorât toți șoarecii. De aceea la ei motanul este respectat, deși se numără printre animalele cele necurate. Pentru această binefacere, Dumnezeu a rânduit ca unul dintre motanii ce se trag din neamul acestuia să moștenească raiul”. (Dimitrie Cantemir, Sistemul sau Întocmirea religiei mahomedane, traducere de Virgil Cândea, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987)

12. Anton Pann, Pisica moștenire

În Povestea vorbii, Anton Pann reproduce mai multe proverbe și vorbe de duh având ca subiect pisica. Pisica moștenire e o povestioară în versuri – prea lungă și cu o poantă prea sinistră pentru a o reproduce aici.

11. Grigore Alecsandrescu, Șoarecele și pisica; Pisica sălbatică și tigrul

Cel mai important fabulist român nu putea ocoli pisica.

10. M. Eminescu, Cugetările sărmanului Dionis

Poezia Cugetările sărmanului Dionis apare în nuvela fantastică Sărmanul Dionis:

„Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. – Măi motane,

Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic.

De-ar fi-n lume-un sat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic,

Ca să știi și tu odată boieria ce-i, sărmane!

 

Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntruna?

Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie?

Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,

Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod, în găvăună?

 

De-ar fi-n lume numai mâțe – tot poet aș fi? Totuna:

Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind – un Garrick,

Ziua tologit în soare, pândind cozile de șoaric,

Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună.

 

Filosof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinic la aman!

În prelegeri populare idealele le apăr

Și junimei generoase, domnișoarele ce scapăr,

Le arăt că lumea vis e – un vis sarbăd – de motan.

 

Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care

După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam,

Aș striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram

De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.

 

Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,

Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,

Ce destinul motănimei îl desfășură-nainte!

Ah! atei, nu tem ei iadul ș-a lui Duhuri – liliecii?

 

Anathema sit! – Să-l scuipe oricare motan de treabă,

Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară?

O, motani fără de suflet! – La zgâriet el v-a dat gheară

Și la tors v-a dat mustețe – vreți să-l pipăiți cu laba?”

9. I.L Caragiale, La hanul lui Mânjoală

Caragiale era nevricos și nu prea suporta animalele de companie (a se vedea Bubico). În povestirea fantastică și erotică La hanul lui Mânjoală, un motan joacă, împreună cu un ied negru, rolul diavolului.

8. Ion Creangă, Amintiri din copilărie

Sunt clasice pasajele din Amintiri din copilărie în care Creangă evocă pisicile: „stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei”; „după ce se aprindea opaiţul, și tata se punea să mănânce, noi scoteam mâţele de prin ocniţe și cotruţă și le flocăiam și le șmotream dinaintea lui, de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mâţe din mânile noastre până ce nu ne zgâriau și ne stupeau ca pe noi”.

Mai târziu, în bojdeuca lui Creangă adăpostea numeroase pisici și motani, cărora le pusese nume precum Siţa, Tiţa, Frusica, Florica, Ţâcă, Suru, Ghiţă, Vasilică, Todirică, Bălănica, Miţulica, Tărcata, Frăsina, plus motanul Titu (de la Titu Maiorescu).

7. Tudor Arghezi, 10 căţei. 10 mâţe

Aceste două istorii versificate sunt scrise de Arghezi după structura unei poezioare clasice, Ten Little Injuns, care a inspirat-o pe Agatha Christie să scrie romanul polițist Zece negri mititei.

De notat că cei zece căței sunt tratați cu mai multă simpatie decât cele zece mâțe.

6. Gib I. Mihăescu, Piaza

În Evul Mediu pisicile erau asociate cu diavolul, și ceva din această superstiție a supraviețuit până mai ieri. L-am amintit deja pe Caragiale. Nu mă omor după nuvelele lui Gib Mihăescu (îi prefer romanele), prea marcate de un freudism schematic. Piaza e o astfel de compoziție, în care obsesia față de o pisică se face ecoul unor obsesii de altă natură. Iată cum e descrisă pisica diabolică a lui Gib Mihăescu: „Ah, ar fi fost de ajuns doar miorlăitul acela enervant, care nu mai înceta chiar când era sătulă! (…) Șoareci nu prindea niciodată, dar se da fără preget la puii de găină”.

5. Anton Holban, Ioana

În romanul Ioana, motanul Ahmed joacă rolul buletinului meteorologic pentru relația de cuplu. Ultima frază a romanului, „Am visat pe Ahmed”, în condițiile în care motanul răposase între timp, închide cartea într-o notă sumbră.

4. Rodica Ojog-Brașoveanu, 320 de pisici negre

Răufăcătoarea Melania din romanele polițiste ale Rodicăi Ojog-Brașoveanu este probabil cel mai simpatic erou negativ din literatura română. Melania deține un motan numit Mirciulică, și el foarte simpatic.

3. Mircea Ivănescu, Pisicâinele

Pisicâinele apare în volumele Poeme și Poesii, ambele din 1970, alături de alte „animale heraldice” precum vorbitorele pisifone, broscoporcul, crocomurul, rinocalul. (Mircea Ivănescu împrumutase pisicâinele de la un scriitor mai de mâna a treia, Dumitru M. Ion.) Iată sonet dedicat pisicâinelui:

„v înnopteanu se plimbă de mână cu un animal ciudat –

e un pisicâine, care pe câmpul heraldic

se exprimă prin laba ridicată spre cerul baltic

și prin gestul cozii înălțate într-un întortocheat

tirbușon. lui v înnopteanu îi place

să umble cu pisicâinele lui – pe nume benone –

și uneori să-l și fluiere – căci pisicâinele este afone

și trebuie de mic deprins cu modulațiile. îi face

plăcere și pisicâinelui să-și simtă laba lui baltică

strânsă în mâna puternică a lui v înnopteanu

și să meargă cu el în câte o plimbare heraldică.

(de fapt,pe blazoanele cu litere gotice,runde,

și câmpuri de azur și cu flori pe care v înnopteanu le ia nu

le ia în serios – pisicâinele nici n-are unde se-ascunde)”

2. Ana Blandiana, Întâmplări de pe strada mea

Volumul a fost publicat către sfârșitul comunismului și interzis rapid, pentru că cenzura văzuse acolo niște aluzii la Ceaușescu. Pe baza acestei cărticele pentru copii, Ana Blandiana și-a revendicat după 1989 un statut de super-disidentă, deși nu prea fusese așa ceva. Titlul cărții este mult mai puțin celebru decât titlul personajului principal – motanul Arpagic. Nu este singurul motan din poezia Anei Blandiana.  

1. Răzvan Rădulescu, Teodosie cel Mic

Credeați că ați scăpat de pisicâine? În acest fantasy postmodern (una dintre capodoperele certe ale literaturii române recente), Răzvan Rădulescu îi alocă o partitură glorioasă. Cartea este greu truvabilă, dar asta nu e o scuză pentru cei care n-au citit-o încă.


Imagine principală via Wikimedia Commons

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK