În 2018, am început un serial în care erau prezentate diverse reprezentări ale iubirii în presa ultimilor 100 de ani. Am pornit de la presa interbelică, am continuat cu presa comunistă și am ajuns acum la anii 90 - o perioadă efervescentă și complicată pentru mass-media de la noi.
După revoluția din 1989, a avut loc o „explozie mediatică”: s-au lansat noi ziare și reviste (dacă în 1989 aveam 500 de publicații în toată țara, în 1990 erau 1500), au crescut tirajele, au apărut marii patroni de presă (viitorii moguli), tabloide & ziare erotice (Infractoarea, Infractoarea mov, Indiscret ș.a.), dar și câteva publicații gay.
Cuvintele care planează asupra epocii sunt „libertate” și „tinerețe”, în jurul lor se articulează principalele direcții și strategii de presă (vezi Libertatea, Tineretul liber, Salut). Ca proaspăt gardian al democrației, presa ocupă un loc important în încrederea populației, are un rol emancipator și devine călăuza noastră către Occident. Dar tot atunci se dă drumul la robinetul cu fake news, ziarele colcăie de vulgaritate, rasism și misoginism și apare un cult al tinereții cu accente ridicole: „Un ziar de luptă contra boșorogilor” era titlul unui editorial semnat de Ion Cristoiu în Tineretul liber.
Partea bună e că publicații precum Salut - ziar fondat în 1990 de actorul George Mihăiță - ajung să fie niște platforme de educație sexuală pentru adolescenți. În timp ce la școală nu se vorbea mai deloc despre așa ceva, aici puteai să afli informații utile despre metode contraceptive și să primești sfaturi pe diverse teme legate de sexualitate (una dintre rubrici se numea „Fără complexe”).
După decenii în care presa comunistă băgase sexul sub preș, acum era un subiect la zi și ocupa prima pagină ale unor cotidiene, uneori sub forma unor titluri halucinante.
Așa cum se vede și în fragmentele de mai jos, presa nu era doar un gardian al democrației, dar și un gardian al iubrii. Unele ziare găzduiesc „telefonul dragostei”, dau sfaturi și rezolvă probleme de cuplu. Ideea pe care se miza era că „nimeni nu e singur” (vezi sloganul din Salut) și asta se datora, evident, presei.
Am structurat articolul în două părți: Telefonul dragostei (unde intră anunțuri, sfaturi și educație sexuală) și Confidențial (bârfe, știri și povești de iubire).
Telefonul dragostei
Pentru prima oară în România, un ziar pune telefonul în slujba iubirii
„MAVIDE pentru VALERICA PATROANA din Turnu: Te așteptăm cu nerăbdare în dispozitiv” (Tineretul liber, 1994)
„De la Laurențiu pentru Flori (pe care a cunoscut-o în troleibuzul 97): Te rog, te rog, sună-mă din nou! Telefonul meu este: 620 25 25. (Tineretul liber, 1994)
„Edi pentru Emilia Gheorghișor: Te iubesc foarte mult și nu mai vreau să vorbești niciodată cu Sebi! Am zis” (Tineretul liber, 1994)
„Sunt prietenă cu un solist de muzică rock de trei ani. El are foarte multe admiratoare. Cu unele leagă și prietenii. Ne certăm deseori din cauza asta, dar întotdeauna revine la mine. Îmi dau seama că asta este viața lui, dar eu nu mai pot rezista. Ce mă sfătuiți? (Oana, 23 de ani, București) (Tineretul liber, 1994)
„Dana, fata de 15 ani, care ne-a mărturisit că se simte singură și părăsită (apelul ei a apărut în numărul din 28 martie, a.c.) este rugată să la telefonul 6310748, unde îi va răspunde FANE, dornic să o cunoască și să o ajute.” (Tineretul liber, 1994)
„Mirela N. - o interesează Metallica, AC/DC, Skid Row, John Lennon, Slayer, Sepultura.” (Salut, 1991)
„Gigi H - din Constanța - Diana S. așteaptă de la tine un telefon. Pentru început scrie pe adresa redacției cu specificația GH pt Diana din Ct.” (Salut, 1991)
Tineretul liber oferă sfaturi
O cititoare are o dilemă: „Am 14 ani. Iubesc doi băieți, pe unul de un an, iar pe celălalt l-am cunoscut acum trei săptămâni. Pe care să-l aleg?”
Răspunsul de la redacție: „Încearcă să-l cunoști pe cel de-al doilea mai bine, apoi alege.”
Eugenia, o altă cititoare: „Am cunoscut un băiat la care țin. El nu mă bagă în seamă și am impresia că mă ocolește. Eu vreau foarte mult să fiu prietena lui.”
Redacția: „Dragoste cu sila nu se poate.”
Tineretul liber îl ajută pe un deținut să fie iubit
„Vreme de 4 ani, de când se află în detenție, NU A PRIMIT NICIO VIZITĂ. Este singur, trist, dar încrezător în forța de penetrație a Tineretului liber, a rubricii care luptă împotriva singurătății. Drept care, impresionați, îi publicăm, fragmentar, scrisoarea.” („Tânărul pușcăriaș Onica Mihai vrea să fie iubit și să se însoare”, Tineretul liber, 1994)
Tineretul liber împacă tinerii certați
„Alaltăieri seara am primit telefonul lui Adrian (30 de ani). Tânărul era disperat pentru că îl părăsise iubita, fata fără care nu poate trăi. Ne-a rugat să o sunăm și să intervenim. Am vorbit cu ea, problema în esență erau părinții lui. Astăzi Adrian ne-a anunțat că în urma discuției purtate de noi cu prietena lui, au decis să se căsătorească. Săptămâna aceasta vor trece împreună pe la redacție pentru a ne cunoaște. Le urăm de pe acum: succes și casă de piatră!”
O poziție pe zi. Astăzi: „Cu ochii pe geam”
„Poziția este mai comodă decât o să vi se pară dumneavoastră. Intromisia este suficient de profundă, iar bărbatul își poate lua chiar avânt din călcâie. Este preferabil ca suprafața pe care-și sprijină femeia coatele să nu fie prea dură sau prea aspră, din considerent de estetică a coatelor. Altfel totul este ok. Și încă ceva: bărbatul poate privi așa bucuria străzii în noaptea care va urma meciului cu Suedia. Amor suedez care va să zică dragilor. (Tineretul liber, 1994, rubrica Sex total)
„Femeia swinger este mai puțin legată de mamă”
„Față de cuplurile obișnuite, swingerii duc o viață sexuală mai intensă: ei au cel puțin 4 copulații în familie, pe lângă cele din cercul de prieteni. Plăcerea și fericirea lor e mai mare decât a muritorilor de rând. Încă din adolescență, neînțeleși de părinți, ei o rup cu familia. Femeia swinger este mai puțin legată de mamă. Însă avantajele căsătoriei swinging nu sunt de lepădat: swingerii se bucură de o sexualitate intensă și mulți mărturisesc că sexul, fără complicațiile emoționale, este plăcut și recreativ. Atunci când se spune că americanii se află cu mult înaintea europenilor, se vede treaba că și despre aceasta este vorba.” (Tineretul liber, 1994)
Confidențial
Fotbalistul Ilie Dumitrescu i-a dăruit unei balerine flori. Balerina l-a răsplătit stând de vorbă cu el doar 5 minute
„La ultimul spectacol cu Mai ceva ca-n Dallas de la Teatrul Constantin Tănase a participat și lotul național de fotbal. La sfârșitul spectacolului, cunoscutul fotbalist Ilie Dumitrescu a mers în culise cu trei coșuri de orhidee. După ce a plătit celor trei mașiniști câte o mie de lei, i-a rugat să ducă florile balerinei Magda Năstase. Fericita balerină a ieșit să-i mulțumească și a stat cinci minute de vorbă cu el.” (Evenimentul zilei, 1992)
Pentru că vor să facă un sindicat independent, directorul le arată salariaților sexul. Unei colege i-a vârât o eprubetă între sâni
„15 oameni de la SC Agrotec - Tecuci au venit să se plângă la Evenimentul zilei și la Ministerul Agriculturii. Ei reclamă abuzurile directorului Iorgu Dascălu. După cum ne-au relatat, orice cerință a vreunui salariat, este întâmpinată de director cu expresii și gesturi obscene - își apucă pantalonii în zona sexului și întreabă batjocoritor: „De-aici nu vrei?” Unei colege i-a introdus o eprubetă între sâni, spunându-i ce-ar vrea el să-i facă în acel loc. Dintre expresiile favorite ale directorului: Vreau să distrug tot și să vă omor și pe voi! De când a aflat că salariații vor să-și facă un sindicat independent care să le apere interesele, parcă l-a apucat nebunia, declară ing. Mircea Tătaru.” (Evenimentul zilei, 1992)
Șarmul lui Viorel Cataramă
„Viorel Cataramă dăruiește iubitei sale un Citroen. Viorel Cataramă a oferit zilele acestea cadou iubitei sale, Adela Surugiu, nici mai mult nici mai puțin decât o mașină Citroen și o superbă rochie de ocazie, pe care ea o va purta la sărbătorirea a câtorva ani de când sunt împreună. Viorel are de gând să o invite pe iubita sa într-o vacanță de neuitat pe Coasta de Azur, în această pauza parlamentară. Cunoscutul manechin a declarat unor prietene că nu a mai întâlnit până în prezent un bărbat cu calitățile și șarmul lui Viorel.” (Național, 1997)
Laurențiu Cazan s-a convertit
„Se pare că celebrul interpret preferă cultul adventist de ziua a șaptea. Din acest motiv, el a devenit: nefumător, nebăutor și… fără prietenă.” (Național, 1997)
Cazul amanților de la televiziune
„Așa cum anunțam în numărul de ieri, revenim cu amănunte asupra incidentului petrecut în str. Turda. Acolo, doi lucrători ai Televiziunii Române au fost surprinși de Cicerone Theodorescu, soțul înșelat, și înjunghiați cu un cuțit de bucătărie. (...) Cicerone Tudose este un prichindel slab, mult mai mic decât redactorul televiziunii. Cicerone încă o mai iubește pe Maria și nu s-a gândit că mai există și alte femei.” (Evenimentul zilei, 1992)
Ionuț Dolănescu s-a îndrăgostit în Australia
„Mânia de tip rustic a magnatului doinei oltenești, Ion Dolănescu, a dat în fiert. Asta pentru că prințul moștenitor, Ionuț Dolănescu, a pus ochii, în Australia, pe o tânără băștinașă. Obiditul tată oftează, în România, refăcând tardiv calculele și constatând că tot Irinuca Loghin era de rasă mai bună.” (Național, 1997)
„Gheorghe Dinică a luat-o de nevastă pe Gabriela. Gheorghe Dinică și-a asigurat doza zilnică de coca-cola, de bună voie și nesilit de nimeni. În sensul că a luat-o de nevastă pe Gabriela, inocenta patroană a unui salon de Bingo din Militari.” (Național, 1997)
Un primar își declară multimilioanele și amantele
„Primarul sectorului 6, Nicolae Vrăbiescu s-a născut în zodia Taurului la Cernăuți. Domnul Vrăbiescu este mare amator de șah, tenis, schi și patinaj. „Vreau să vă spun că sunt convins că dacă Marilyn Monroe m-ar fi cunoscut, sigur nu s-ar fi sinucis. Dacă vreți un amănunt picant, vă spun că atunci când soția mea m-a bănuit că am o amantă, eu nu aveam, iar când ea era sigură de fidelitatea mea, precis eu aveam o prietenă.” (Evenimentul zilei, 1992)
„Se zvonește că George Pădure a pus ochii pe Tania Budi. Cunoscutul primar al sectorului 1 are de ceva vreme o mare admirație pentru crainica Televiziunii Române. Deși are o prietenă pe care a declarat că o iubește, George Pădure se gândește tot mai mult la grațiile Taniei. (...) Îi recomandăm să-i fie credincios iubitei sale, deoarece nu credem că va reuși să o cucerească pe Tania, care este îndrăgostită de un om de afaceri italian.” (Național, 1997)
Pictorul Constantin Ailiesei dăruiește amicilor penisuri din turtă dulce
„An de an, de Sărbători, dăruiește prietenilor piese din turtă dulce, în ton cu sezonul hibernal: brăduți, Moși Crăciuni, cabane acoperite de nea și penisuri. Folosind coloranți primiți din Vest, de la cei care-i apreciază munca, el redă perfect culorile și nuanțele naturale.” (Evenimentul zilei, 1992)