Arte vizuale / Noaptea albă a galeriilor

10+ lucruri de văzut la Noaptea Albă a Galeriilor

De Scena9

Publicat pe 30 septembrie 2016

Dacă ne-am lua după câți vom bântui străzile azi, la Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), am putea crede că suntem gata să batem recordul la iubitori de artă contemporană / metru pătrat. La fel ca-n anii trecuți însă, de mâine ritmurile vor reintra în „normal” și la cele mai multe expoziții vor ajunge aceiași puțini deja abonați la genul ăsta de experiență. Cum ar fi însă ca de data asta să fie altfel: să ținem minte locurile și artiștii care ne-au oprit un pic în loc din traseul aglomerat al nopții și să-i urmărim pe viitor? Să vedem în spații și lucrări mai mult decât ocazii de socializare și obiecte pe care doar să le bifăm cu privirea. Să găsim în ele întrebări & răspunsuri, dileme, puncte de pornire pentru alte lumi posibile, motive de fascinație, de revoltă, nedumerire sau dezacord. Cu alte cuvinte, să vedem galeriile unde expun artiștii contemporani ca pe locuri vii pe tot parcursul anului, nu doar în noaptea lor albă. 

Fiindcă anul ăsta, când NAG împlinește zece ani, evenimentul se extinde în zece orașe și fiindcă, la fel ca la orice aniversare, eforturile-s mai mari, programul de astă-seară e cât se poate de dens. În total, la Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș, vor fi deschise în noaptea asta peste 150 de galerii, spații alternative, ateliere, librării și cafenele, în care publicul are acces liber și undă verde la arte - dintre ele, 90 sunt doar în București. Am surfat prin program și-am ales câteva evenimente la care, dac-am avea mult mai multe picioare și capete și trenurile românești ar merge fulger, ne-am dori să ajungem. 

Arad

Politik - expoziție de fotografie, Ciprian Hord

Unde & Când: Cafeneaua literară Joy's (str. Gheorghe Lazăr nr. 1), de la ora 22:30

De ce: Ciprian Hord detectează pe unde merge straturi ale realității la care aproape oricine rezonează, fie că-i dintr-o insulă din țările calde sau dintr-un sat românesc. Fiindcă are ochi pentru umor, are înțelegere și un simț al situației. Expoziția Politik înseamnă o serie de portrete alb-negru de politicieni români: chipuri din rețeaua de moment a puterii, pe care citești multe și care, văzute la un loc, descriu un fel de arsenal al mimicii și expresiilor pe care le au jucătorii politicii.

bonus: Dacă tot vă prinde noaptea pe străzi la Arad, mergeți la miezul nopții în Piața Olimp, să-l ascultați pe Rodion G.A., botezat drept „părintele muzicii electronice românești”. Melancolia e inclusă-n beat-uri. 

Cătălin Lazurca și Politika in progress. Foto: Ciprian Hord

Baia Mare

Salonul de Fotografie: autori - Silviu Gheție, Tony Melvin, George Popescu, Hajdu Tamas, Oleg Tishkovets

Unde & când: Cinema Minerul (str. Piața Libertății), de la ora 20:00, la ora 1:00

De ce: Deși Salonul de Fotografie a fost deschis în urmă cu vreo două săptămâni, dacă n-ați ajuns, acum ar fi cazul - mai ales că un cinema pe timp de noapte are un soi de mister al lui. Dar în primul rând fiindcă toți fotografii incluși în expoziție sunt fiecare stăpâni în câte-o lume foarte bine definită, deși decupată din aceeași mare lume în care ne mișcăm toți. Cu siguranță treceți prin mai toate stările cu putință, de la destinederea în fața personajelor lui Gheție, la nostalgia fantomatică a peisajelor lui Tishkovets. În plus, doi dintre fotografi sunt băimăreni - Gheșie și Tamas -, așa că-n felul ăsta înțelegeți mai bine orașul. 

Foto: Hajdu Tamas

Brașov

Autobuzul 17. Expoziție de oameni de hârtie. Autor: Alina Andrei

Unde & când: Tipografia (str. Postăvarului nr. 1), între orele 8:05 - 00: 05

De ce: Când mergem cu autobuzul sau cu metroul, cu toții prindem cu coada ochiului și vârful urechii frânturi de oameni și povești. Uneori chiar încercăm să ne imaginăm care-s viețile necunoscuților ăstora. Alina Andrei i-a construit din hârtie pe partenerii ei de drumuri, anonimi cu care a împărțit zilnic o bucată de drum în autobuzul 17. Mergeți să-i cunoașteți. 

Foto: Alina Andrei

București

AES + F: Inverso Mundus

Unde & când: Galeria Mobius (str. Mendeleev nr. 2); vernisaj la ora 19:00, galeria rămâne deschisă până la ora 6:00

De ce: E greu să alegi ceva din noaptea asta albă de București, dar oriunde ați merge, trebuie să treceți pe la Mobius. Poate chiar să vă-ncheiați noaptea acolo și să-ncepeți o nouă zi printre lucrările artiștilor ruși AES+F, fiindcă oricum par ca niște vise. Artiștii sunt un fel de veterani ai scenei, iar de prin '87 se tot joacă cu lumea până când  o fac de nerecunoscut. Anul trecut, i-am văzut la Bienala de Artă de la Veneția și-am rămas mult timp prinși în experimentul lor cu tentă de halucinație, în care-și imaginează cum ar arăta o lume de-a-ndoaselea. Mai rar de prins o asemenea expoziție la București, cu atât mai puțin în prezența artiștilor. 

*bonus 1: Cum sigur o să aveți chef de ducă, treceți-vă pe traseu MAMUCA - prescurtarea tandră, care parcă vrea să îmblânează intimidantul titlu al expoziției Mai mult ca abstractul, care va fi deschisă doar de Noaptea Albă a Galeriilor la Muzeul de Artă Recentă (MARE). MARE, primul muzeu privat din România, e încă șantier, iar noi la ideea de șantier + artă nu putem rezista.

*bonus 2: chiar dacă atenția noastră e din ce în ce mai scurtă, iar memoria se transformă, e important să ne-aducem aminte de unde am pornit. Un exercițiu bun este Memory Leaks, expoziția retrospectivă a celor zece ani de Noaptea Albă a Galeriilor. O scurtă istorie pe fast forward a ultimului deceniu de artă contemporană românească, de văzut la ARCUB. 

*bonus 3: nu vă bazați pe faptul că noaptea-i lungă, treceți din timp pe la Rezidența Scena9, unde puteți face o călătorie fulger prin arta celor zece orașe românești care participă la NAg,  pe Salonul de Proiecte, pe la Make a Point în Pantelimon, pe la Galeria Nicodim de la Combinatul Fondului Plastic (spațiul e o experiență-n sine) & pe unde vă țin picioarele. 

Imagine din proiectul „Inverso Mundus” de AES+F

Cluj Napoca

Instalație Pepo Salazar / Belong anywhere. Meat floating job position

Unde & când: Galeria Sabot (Fabrica de Pensule); vernisaj la ora 19, galeria rămâne deschisă până la ora 1:00

De ce: Something we can all tell our grandchildren about. / That's where you come in, freelance world builder. / Into a growing family at the delirium of the unlimited, / You 
Leftist Jpg-centric
, scrie Pepo Salazar, artist spaniol stabilit la Paris, cunoscut pentru felul în care așează cuvintele și obiectele astfel încât să-mpingă mintea un pas mai departe decât ar face-o de la sine. Salazar, care a reprezentat anul trecut Spania la Bienala de Artă de la Veneția, își folosește instalațiile ca niște obiecte minimaliste neidentificate și textele „ascuțite” ca să-și scoată privitorul din zona de confort, să privească lumea ca și cum ar face-o pentru prima oară. 

Imagine din instalația lui Salazar de la Bienala din 2015. Sursa: Artsy

Craiova

Expoziție artists in residence

Unde & când: Electro-Putere (Calea București 56), începând cu ora 19

De ce: În ultimii ani, Electro-Putere a avut un rol foarte important la Craiova, ținând în priză artele contemporane într-un oraș care, asemenea multor altora, nu le prioritizează. În Noaptea Albă, va expune o serie de lucrări realizate de artiști tineri, care s-au aflat aici în rezidență: Silvia Amancei și Bogdan Armanu (pe care, la NAG, îi puteți regăsi și la Iași și la București, la Rezidența Scena9), Roberta Curcă, Andreea Buțincu, Robert Pal Koteles. 

„Dystopia”, lucrare de Roberta Curcă. Sursa: Artmark

Iași

Expoziție In Search of Causes and Realities

Unde & când: Galeria apARTe (Sărărie 189); vernisajul expoziției are loc la ora 19, galeria rămâne deschisă până la ora 1:00

De ce: Dacă nu ajungeți la expoziția-focus No Man's Land din București, îi puteți întâlni pe doi dintre artiștii participanți, Silvia Amancei și Bogdan Armanu, la Galeria Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității de Arte din Iași. Alături de ei, va expune Daniel Comendant. Pregătiți-vă pentru lucrări care să vă dea de gândit despre felul în care funcționează sfera socială pe care o „rostogolim” împreună. 

Secvență de lucrarea video „The Omelet Manifesto” de Silvia Amancei și Bogdan Armanu

Sibiu

Arta în oraș - Orașul în artă

Unde & când: Librăria Habitus (Piața Mică 4); între 20:30 și 00:00

De ce: Cum Sibiul nu e tocmai un oraș care să încurajeze artele contemporane, la NAG puteți merge pe mâna filmului. La Habitus se va proiecta o selecție din cele mai noi filme premiate la celebrul festival de la Oberhausen. De la scurtmetraje experimentale, la filme care vorbesc despre artă. 

Imagine din filmul „489 Years” de Hayoun Kwon, premiat la Oberhausen 2016

Târgu Mureș

Expoziție Minitremu Art Camp

Unde & când: B5 Studio (str. Bolyai nr.5); vernisajul are loc la ora 19

De ce: Expoziția curatoriată de duo-ul Monotremu aduce laolaltă lucrări super-fresh, realizate de 15 adolescenți din diverse colțuri ale României, în cele 10 ale taberei de artă contemporană organizate vara asta. Când am vorbit cu liceenii de la Minitremu Art Camp aici, cel mai mult ne-am dorit să mergem să le vedem lucrările expuse și să intrăm pe bune-n vorbă cu ei. Fiindcă având ochii deschiși pentru arta foarte tânără de lângă noi, putem să-i înțelegem mai bine pe cei care-o fac. 

Lucrări realizate într-un atelier al Minitremu Art Camp

Timișoara

Marele voiaj libertin în banda desenată

Unde & când: Balamuc (str. 9 Mai nr. 1, et. 2, ap. 6); între orele 19:00 și 00:00 (eveniment deschis doar în Noaptea Albă a Galeriilor)

De ce: Balamuc e un hub foarte vioi, unde poți lăsa o hârtie nesupravegheată și-n câteva minute să se fi transformat într-un univers paralel ilustrat. 11 artiști tineri (români, maghiari, sârbo-croați, cehi și francezi) au avut o rezidență la Conacul Otetelișeanu, unde s-au lăsat invadați de muzele benzilor desenate. Expoziția deschisă doar la NAG, curatoriată de Octav Avramescu, aduce laolaltă lucrările. 

* bonus: Dacă tot ați intrat in the mood for BD, nu vă abțineți și mergeți la o altă expoziție de bandă desenată, de data asta marca Matei Branea, la Aethernativ. Și odată ajunși în Piața Unirii, mergeți să vedeți ce-au făcut Typopassages Timișoara și Școala de Arte Vizuale din New York, care au adus la D'Arc Cafeo expoziție de postere realizate de guru ai designului, al cărei vernisaj are loc la ora 19:00. 

Lucrare de Bernharda Xilko

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK