De aproape zece ani, în fiecare toamnă merg la Sibiu, să mă conectez la lume printr-o supradoză de film documentar. Astra Film Festival e deja un ritual de la care fac tot posibilul să nu lipsesc; altfel, aș avea impresia că mi-a rămas ceasul în urmă. Timp de o săptămână, mă cuibăresc în întunericul sălilor de cinema și las toate poveștile decupate din realitate să treacă prin mine: discuții intime de familie, istorii personale care-ți storc lacrimile ca din burete, scene de război și drame colective, câte-un fragment de poezie în imagini despre viața de zi cu zi, câte-o lovitură-n moalele capului de la vreun regizor care-a avut curajul să capteze prin cameră orori greu de privit. Dacă n-ați ajuns până acum la Astra, care se întâmplă la Sibiu din 1993, poate vă luați câteva zile libere pentru documentare. Filmele-astea restituie un timp și-o atenție pe care știrile mereu fragmentate ni le-au cam zdrențuit și ne invită să trecem de suprafața lucrurilor, să le desfacem din toate încheieturile. Dacă ajungeți la festival, poate vă e de folos lista asta orientativă de recomandări, pe care-am pus-o cap la cap din autocarul care taie drumul cenușiu dintre București și Sibiu.
3 x Frederick Wiseman
Dacă acum ar fi să faci cunoștință cu filmul documentar, Wiseman e inițierea perfectă, fiindcă filmele lui sunt atât de temeinic închegate și de adânc înfipte în subiectul lor, încât par exerciții de „teleportare”. Calm, detașat și rațional, te trimit în mijlocul unei zone bine delimitate de viață împreună, de cele mai multe ori într-una din instituțiile pe care se sprijină societatea occidentală a zilelor noastre, de la școală și poliție, la centrele pentru persoane cu dizabilități sau complexuri comerciale. La 86 de ani, Wiseman a realizat aproape 50 de filme care, puse laolaltă, ar fi un bun curs de introducere a unui extraterestru despre forme de organizare socială ale speciei umane. Săptămâna asta, regizorul american care-a făcut din documentar o întreagă filosofie de prins și înțeles realitatea, va veni la Sibiu, unde vor fi proiectate trei dintre titlurile lui: Crazy Horse (2011), Domestic Violence (2001) și Domestic Violence 2 (2002).
Werner Herzog despre conexiunea noastră cea de toate zilele
După mai bine de 20 de ani folosit frenetic Internetul, din ce în ce mai mulți ne oprim să analizăm și să înțelegem ce presupune, de fapt, tot acest timp pe care cetățenii lumii îl petrec în rețea. Versiunea online a societății e un experiment colectiv, în plină desfășurare, la care contribuim cu toții, fie că e vorba de puști de gimnaziu care uploadează poze din clasa lor sau de magnați care dictează politica din spatele algoritmilor din rețelele sociale. Superstar al filmelor documentare, Werner Herzog, merge la pas prin lumea digitală și ne invită s-o descoperim ca pe-un fel de nou continent, în Lo and Behold: Reveries of the Connected World, cel mai nou film al lui. De altfel, anul ăsta la Astra, trebuie să vedeți filmul lui Herzog împreună cu alte două documentare: Facebookistan (Danemarca, 2015) și Down the Deep Dark Web (Israel, 2016). Dacă primul vorbește despre cum se reglementează viața în cea mai mare rețea socială online, cel de-al doilea coboară în „subsolurile” rețelei, necunoscute utilizatorului obișnuit, și populate de hackeri, criptoanarhiști și traficanți. La urma urmei, www-ul e lumea-n care trăim din ce în ce mai mult și mai variat, așa că n-ar strica să-i cunoaștem mai bine regulile, plăcerile și pericolele.
O altfel de poveste despre granițe și refugiați
E greu ca din fața ecranului să avem o imagine realistă a evenimentelor care ocupă, pentru un minut sau două, postul de breaking news. De cele mai multe ori, retorica senzaționalistă e prima care le deformează, astfel încât noi, ca cetățeni ce ne considerăm informați, suntem mai degrabă destinatarii unor reinterpretări, pe baza cărora suntem însă gata să ne formăm instant opinii foarte ferme. Fire at Sea, documentarul lui Gianfranco Rosi din 2016, e tocmai o încercare de a merge dincolo de tilturi exagerate, dincolo de statistici, dincolo de prejudecăți. Este povestea vieții de pe Insula Lampedusa, din Mediterana, granița europeană devenită simbol în ultimii ani, când mii de oameni și-au pierdut viața în apropierea ei, în încercarea de a ajunge la libertate. Mai mult, Rosi alege să spună povestea prin ochii unui puști de 12 ani, un exercițiu gândit să recupereze un pic din inocența noastră pierdută după prea multă expunere la news porn.
Un secol de gânduri
The Thoughts That Once We Had (2015) înseamnă 104 minute în „mașina de tocat” unde secolul XX și-a conjurat în imagini unele din cele mai puternice întâmplări. Regizorul Thomas Andersen a făcut un colaj din decupaje de film, prin care a îmbrăcat idei și întâmplări care au fost și sunt o materie primă foarte eficientă pentru fantasme, frici, obsesii. Al Doilea Război Mondial, Hiroshima, Leningrad, Coreea de Nord, Hitler & co se-ntâlnesc în eseul ăsta cinematografic care nu doar că punctează istoria sociopolitică, ci trasează și istoria cinematografiei în ultimii o sută și ceva de ani. Filmul, spune Andersen, e inspirat de filosoful Gilles Deleuze, și are logica unui vis foarte personal, fiind în același timp un mare vis al umanității recente.
Istoria ca o apă
Patrizio Guzman, unul din greii documentarului, comprimă mereu în imaginea care rulează pe ecran mai multe straturi de interpretare, de la istorie, la un soi de meditație asupra marilor teme care leagă umanitatea. The Pearl Button (2015) nu face excepție. Pornind de la supraviețuitorii unor triburi de indigeni șterse din istorie de coloniști, Guzman ajunge la uciderea deținuților politici din timpul regimului lui Pinochet în Chile. La urma urmei, istoria e ca un fel de apă adâncă, pare să zică regizorul pe care-l cunoaștem din Nostalgia for the Light, o apă din care oricând poți scoate la iveală mormane de vieți uitate, pe care ne sprijinim prezentul.
3 vederi din România
Anul ăsta, am cel puțin trei curiozități legate de filmele documentare de la Astra care vorbesc despre România. A Mere Breath (2016) este povestea unei familii din Copșa Mică, oraș considerat în 2009 cel mai poluat din Europa. Regizoarea Monica Lăzurean-Gorgan a documentat timp de șapte ani universul intim al unor oameni care caută prin religie speranța unei vieți mai bune pentru fiica lor bolnavă. Pregnant in Romania (2016) e o privire lucidă aruncată asupra felurilor în care societatea românească le tratează pe viitoarele mame. De la cele mai sărace femei, până la cele mai avute și educate, istoriile lor adunate de regizorul spaniol Jesús Del Cerro creează o imagine nuanțată a legăturilor dintre viață, bani și stat. The New Gypsy Kings, cel mai nou documentar al lui Liviu Tipuriță, intră în lumea luxoasă a maneliștilor bogați. Într-o comunitate extrem marginalizată și urmărită de rasism, muzica devine prilej de etalare a opulenței în rândul celor bogați și ritual care întărește identitatea.
Bonus:
Dacă sunteți / ajungeți la Sibiu, trebuie neapărat să testați pe pielea și creierul vostru experiențele din secțiunea The Future is Now. 8 experimente de film documentar realizate cu ajutorul tehnologiilor de realitate virtuală ne dau un hint despre cum vor putea arăta filmele viitorului, imersive, intense și gata să desființeze detașarea pe care o dă ecranul. Din selecția de la Astra, 6x9 - A Virtual Experience of Solitary Confinement (SUA, 2016), care te poartă în izolatoarele din închisorile americane, pentru a te face să înțelegi mai bine cum izolarea poate deveni tortură, și The Unknown Photographer (Canada, 2015), un scurt experiment de docu-ficțiune în 3D, care completează cadrul cu un elogiu adus fotografului necunoscut al războaielor.
Atenție: cum la Sibiu e frig și trebuie să punem pe noi mai multe haine, dați o tură să vedeți și True Cost (2015), documentarul care ne aduce cu picioarele pe pământ când vine vorba de industria modei. Pentru încălzire și conștientizare, recitiți interviul cu Lucy Siegel, producătoarea documentarului și jurnalistă care luptă împătimit împotriva abuzurilor din spatele fast fashion.
