Cuprins

Lumea noastră / Media&digital

Tratament pentru ură

De Venera Dimulescu, Ilustrații de Andy Sinboy

Publicat pe 5 iulie 2021

Într-un proces de șase ani, Lucian* a primit prima condamnare cu executare din România pentru instigare la ură pe net, pentru câteva postări pe Facebook de când era licean. Cazul lui arată însă un eșec al instituțiilor în fața violenței online, înfiptă din ce în ce mai adânc în spațiul public. În loc de măsuri educative, un judecător i-a dat pedeapsa maximă cu închisoarea. În loc să primească terapie, un diagnostic fugar l-a condamnat la tratament psihiatric pe termen nedeterminat. Autoritățile care ar trebui să se ocupe de reintegrarea lui socială au soluția doar pe hârtie. În realitate, au prea puțini angajați și un volum strivitor de muncă. Cum l-a transformat pe Lucian procesul pornit de postările sale cu arme și svastici?

 



 

Într-una dintre primele dimineți ale lui 2021, un băiat așteaptă pe holul Curții de Apel să fie audiat. Geaca bufantă, de iarnă, îi ascunde corpul firav, de nici un metru jumate înălțime. „Oare e ok dacă plâng? O să creadă judecătoarea că am făcut ceva rău?”, ridică el privirea prin ochelarii aburiți către mama care îi aranjează gulerul de la cămașă. După două ore, îi vine rândul. În fața pupitrului, mama își ia de mână fiul care-și așteaptă sentința. „Materialul probatoriu e suficient de clar pentru acuzație”, spune procuroarea. După un proces care a durat aproape șase ani, judecătoarea va decide dacă băiatul va merge la închisoare pentru instigare la ură pe internet și deținere de simboluri fasciste. Cu câteva zile înainte să împlinească 18 ani, băiatul postase pe Facebook câteva poze cu el în uniformă militară și cutii de pastile antidepresive, pe care mâzgălise svastici cu pixul. La unele dintre imagini, comentase că romii și femeile merită să moară.

*

26 mai 2015 a fost o zi obișnuită de lucru la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase de la Inspectoratul de Poliție al județului Teleorman. În timp ce survolau Facebook-ul, un comisar și un agent șef au dat întâmplător peste un cont cu numele scriitorului danez Sven Hassel, celebru pentru romanele sale despre cel de-al Doilea Război Mondial. Contul găzduia, printre altele, mai multe imagini publice cu un băiat în uniformă militară care ținea un pistol în mână, o filmare de pe Youtube cu un militar american care trage cu arma, o poză cu o cioară moartă. „Paște fericit tuturor ROMÂNILOR! Multă muie țiganilor!!! Moarte ciorilor!”, scria „Sven” într-un comentariu. „Femeia este cel mai jegos, pervers și trădător animal! Majoritatea ar trebui împușcate!”, decreta în altul.

Trei zile mai târziu, într-o dimineață, mascații au năvălit în casa unde „Sven Hassel” stătea cu părinții.

Lucian se pregătea să plece la școală. Își scosese costumul pentru ora de inspecție când a auzit o bubuitură puternică în ușă. „Ne-au pus la pământ și pe mine, și pe el, și pe taică-su. Cu piciorul pe spate”, își amintește mama. „Unde e pistolul? Scoate pistolul!”, strigau bărbații din spatele cagulelor, în timp ce cotrobăiau prin casă. „Parcă era o operațiune în Afganistan. E traumatizant, nici nu vreau să-mi aduc aminte”, spune Lucian. O lună mai târziu, adolescentul era cercetat pentru „deținere ilegală sau portul unei arme letale fără drept”.

Mascații n-au găsit pistolul la părinți, ci la unchiul lui acasă. Dintr-o altă locuință, unde Lucian stătea singur cu chirie când mergea la liceu, au confiscat, potrivit anchetatorilor, o „cască metalică de culoare kaki tip militar, un bluzon din material textil tip militar, o carte inscripționată Adolf Hitler, un spray cu gaz paralizant CS - GAS și un caiet de matematică având desenat pe el svastica fascistă și emblema SS”. Pentru percheziția informatică i-au luat cele două telefoane mobile și laptopul.

Zis și „Hitler”

Lucian are astăzi 24 de ani și studiază dreptul în Marea Britanie. S-a născut într-o comună din Teleorman, iar când părinții i-au luat calculator și rețeaua de internet a prins viteză, a descoperit jocurile video. Cel mai mult i-a plăcut să intre în lumea virtuală a jocurilor istorice. „Mergeam în fiecare misiune: atacul de la Stalingrad, contraofensiva, lupta pentru Berlin, debarcarea din Normandia”, îmi povestește Lucian la telefon, cu două luni înainte să primească sentința. Mai spune că scenele de război reconstituite în jocurile unde se imagina soldat, încercau să deseneze cât mai fidel realitatea de pe terenul de luptă, marcată cu svastici sau secere și ciocane. Atunci i-au atras atenția uniformele militare.

De la părinți știa că străbunicul luptase în cel de-al Doilea Război Mondial, de partea germanilor, și spune că așa a devenit cu atât mai curios să învețe despre însemnele și simbolurile militare naziste. „Într-a șaptea deja le aprofundam: modele de căști, anul în care au fost făcute, să distingi între un fals și un original”.

În albumele foto de familie, Lucian avea poze cu străbunicul în uniformă SS, pe frontul din Rusia. Fusese legionar, voluntar în armata nazistă. Plecase „să apere țara de violatorii ruși”, spune strănepotul.

Cifrele morții

Între 1933 și 1944, regimul nazist din Germania și aliații săi de extremă dreapta din alte țări europene au ucis 17 milioane de oameni. Cele mai multe victime au fost printre evrei: șase milioane, urmate de civili și soldați ruși, polonezi, sârbi, oameni cu diverse dizabilități, romi și minorități sexuale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hitler și-a mărit armata cu voluntari din alte state europene. Mulți dintre ei erau etnici germani de altă cetățenie. Numărul aproximativ al etnicilor germani, dar și al non-germanilor care au pus umărul la luptă alături de Germania nazistă a fost de 500 000. Peste 60 de mii au fost români.

Pentru generațiile care au urmat în familia lui, din soldatul legionaro-nazist a rămas imaginea unui erou național. De la el a păstrat o tunică, o decorație germană din al Doilea Război Mondial, un inel SS și o mască de gaze. Alături de ele, au mai apărut o cască militară, un bluzon militar, cărți despre nazism și o cruce de fier, pe care puștiul le-a cumpărat de la alți colecționari și de pe internet.

Când s-a înscris la liceu, Lucian a început să iasă cu prietenii în fața blocului și să se joace cu ei Call of Duty într-o rețea privată. Se puneau în pielea soldaților din al Doilea Război Mondial și se împușcau între ei. Serile de vineri și le petreceau într-o cârciumă cu televizorul mereu pornit pe știri, unde beau bere și discutau politică. Din când în când, încingeau câte-o discuție cu pensionarii de la alte mese.

„Știu că [lui Lucian] i se spunea Hitler, deoarece așa se prezenta cunoscuților. Din ce îmi amintesc, acesta era pasionat de istorie și foarte mult de etapa Hitler. Îmi spunea că Hitler a fost un om bun, că a făcut multe, îl aprecia”, a povestit instanței fostul coleg de cameră din perioada liceului. „Eu îl aprobam cu privire la părerea lui, ca să nu avem discuții și să nu ne certăm. Din discuțiile pe care le aveam, acesta nu și-a manifestat în niciun fel dezaprobarea față de anumite categorii sociale, în speță romi”, mai scria în declarația martorului din aprilie 2018.

Proful de istorie, care l-a meditat pentru bac, l-a cunoscut pe Lucian în clasa a zecea. Își amintește că în adolescență era un băiat timid căruia îi plăcea să studieze istoria recentă. „Era pasionat de regimurile astea mai dictatoriale, care țineau cetățenii în mână, dar nu vreun fanatic. Citea numai despre asta, am rămas plăcut surprins la meditații”, își amintește profesorul. „Un copil cu foarte mult bun simț. A terminat cu zece la purtare”. Nu ține minte să-l fi strigat cineva pe licean Hitler, însă de la el știe ziua de naștere a liderului nazist. „Mi-a zis el: Păi eu sunt născut în aceeași zi cu Hitler”.

Autoritățile care au început procesul împotriva lui Lucian i-au preluat porecla. În dosar și la avizierul judecătoriei, unde sunt afișate ședințele pe ordinea de zi, numele adolescentului apărea mereu însoțit de numele dictatorului: Lucian, zis și „Hitler”.

Legile împotriva urii

Pe parcursul anchetei, polițiștii au stabilit că fapta pentru care se sesizaseră din oficiu în mai 2015, deținerea ilegală de armă, nu există. Pistolul cu care Lucian se pozase pe rețeaua de socializare s-a dovedit că nu era „o armă militară cu glonț”, ci un pistol airsoft cu calibrul de 5,90 mm, considerat armă de agrement, neletală. Lucian spune că obișnuia să se joace cu pistolul în curtea bunicilor. „Trăgeam la țintă, în cutii goale de bere, la noi în curte”, a povestit unchiul băiatului, într-o declarație din aprilie 2018. Lucian avea de gând să meargă la un poligon din București, să se antreneze.

Deși deținerea unui pistol airsoft nu este ilegală, ancheta nu s-a oprit aici. După verificarea locuințelor, a telefoanelor și a laptopului, pe harddisk-ul lui au fost găsite poze cu simboluri fasciste și din al Doilea Război Mondial. Procuroarea a propus trimiterea în judecată a băiatului pentru „incitare la ură sau discriminare” și „confecționarea, punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație de simboluri fasciste, rasiste și xenofobe”. 

O lege împotriva propagandei

„Erau cu Zelea Codreanu, regele Mihai, Bucureștiul la eliberarea Odessei”, spune Lucian despre fotografiile găsite la el. În 1941, la Odessa, românii au ucis câteva zeci de mii de evrei, la ordinul mareșalului legionar Antonescu. Masacrul a fost apoi sărbătorit la București, iar momentul istoric e cunoscut drept „Parada Victoriei”.

Deținerea unor astfel de imagini în calculatorul sau spațiul personal nu este ilegală. În schimb, în România, potrivit Ordonanței 31 din 2002, e interzis să vinzi sau să afișezi în public orice insignă, haină sau carte care poartă mesaje de laudă față de dictaturile de extremă dreaptă sau care încurajează ura față de minoritățile naționale și religioase. Poți să mergi la închisoare până la trei ani. Dar dacă le deții pentru tine și nu le dai mai departe, nu ești penalizat. Legea pedepsește doar deținerea în vederea răspândirii. „Adică să nu faci propagandă, să nu difuzezi în public aceste idei nocive, acest mesaj al urii”, explică Alexandru Florian, președintele Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Membrii Institutului „Elie Wiesel” sunt cei care au alertat autoritățile de cele mai multe ori pornind de la legea menită să prevină incitarea la ură rasială: cazuri de vandalizări de morminte, negarea Holocaustului, numirea străzilor după criminali de război sau magazine online de tricouri cu simboluri naziste. „În anii 2000 exista un discurs apologetic foarte puternic cu privire la Ion Antonescu,” spune cercetătorul și istoricul Institutului, Marius Cazan. „Erau zeci de străzi și monumente dedicate lui și a altor criminali de război prin toată România. Exista o necunoaștere mult mai mare ca astăzi a implicării României în Holocaust. De acolo a venit nevoia unei legi care să clarifice realitatea asta și e încă un șantier”, povestește el. Așa a apărut ordonanța 31. 

În cei 19 ani de când a fost adoptată, foarte puține cazuri au ajuns să fie cercetate de autorități. Anticariatele, tarabele și site-urile din România sunt pline de cărți, insigne, bijuterii și uniforme care au fost folosite de-a lungul istoriei de către extremiști pentru propagandă politică. „Internetul este plin de așa ceva”, spune mama lui Lucian. „Colecția lui m-a costat foarte mulți bani, eu i le-am cumpărat. Pe unele de la anticariat, altele de la o tarabă din Eforie Sud, de la colecționari. Dacă te uiți pe internet și vrei să-ți cumperi o insignă, găsești”, mai spune femeia.

Abia anul trecut, în baza acestei legi, o instanță a dat prima condamnare din istoria României pentru negarea Holocaustului, unui fost locotenent colonel SRI. Acesta susținea că „jidanii” au inventat Holocaustul în mai multe articole de pe net și într-o carte publicată la editura Dacoromână, care dăinuie și azi și poate fi descărcată gratuit, chiar de pe cel mai frecventat site de articole academice de la noi, academia.edu. Deși Institutul „Elie Wiesel” a făcut zeci de sesizări legate de antisemitism, acesta e primul caz denunțat care nu a fost clasat în cei aproape 20 de ani de când există Ordonanța 31.

În România, legea penală îți interzice să-ți exprimi public ura față de celălalt pentru culoarea pielii, genul, identitatea sexuală ori religioasă, doar dacă, prin cuvintele alese, îi încurajezi și pe alții să discrimineze sau dacă limbajul e însoțit de fapte de violență. „Prejudecata e un fel (negativ) de a gândi despre cineva, pe când discriminarea este punerea în practică a prejudecății”, explică Georgiana Iorgulescu, președinta Centrului pentru Resurse Juridice și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii, din partea societății civile.

Discursul care instigă la ură poate fi sancționat cu amendă sau cu închisoare de până la trei ani. Pe hârtie, ținta urii e orice „categorie de persoane”. În practică, însă, comunitățile cel mai des atacate sunt aceleași care, de-a lungul istoriei, au fost marginalizate, umilite sau chiar exterminate: romii, evreii, minoritățile sexuale și femeile.

Deși legea include toate contextele și canalele de comunicare online și offline în care ura se poate manifesta, abia în 2014 au stabilit instanțele românești că Facebook e un spațiu public, în care vorbele noastre au ecou în comunitate.

Cifrele rasismului

În țările Uniunii Europene, etnia e criteriul cel mai frecvent în cazurile de discriminare, iar cei mai discriminați sunt romii (61%), în scădere cu trei procente în 2019 față de 2015. Părerile românilor din sondaje ne arată că prejudecățile față de acești oameni sunt în continuare motorul discriminării în ograda noastră comună: 7 din 10 români nu au încredere în romi și doar 19% i-ar accepta ca prieteni, arată studiul de anul trecut al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie. 1 din 3 respondenți crede că manifestarea urii față de romi nu trebuie pedepsită.

Dacă încurajarea la discriminare sau violență e faptă penală, cuvintele, glumele și memele încărcate de ură din spațiul public ajung să fie sancționate mai degrabă de rețelele de socializare decât de vreo lege civilă. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pedepsește din oficiu unele figuri publice și formatori de opinie atunci când mesajele lor problematice au o audiență mare online sau la emisiuni TV. La fel ca în cazul multor state membre ale Uniunii Europene, legislația românească nu definește explicit hate speech-ul.

Asta deși, în ultimii ani, ura s-a înăsprit în mediul online peste tot în lume. În România, de când a început pandemia, a fost încurajată chiar de către unii polițiști, care au devenit celebri pe internet pentru că își arătau brutalitatea la adresa comunităților de romi. Tot pe rețelele de socializare au ajuns și comentariile rasiste ale unor intelectuali și politicieni. O postare virală este cea a politologului Vladimir Tismăneanu, care a distribuit o memă cu niște ciori pe un gard, pentru a aminti de imigranții romi care urmau să se întoarcă în țară de sărbători. Pentru rasismul de elită, a fost amendat cu 5 000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar intelectualul a dat Consiliul în judecată și a câștigat. Decizia nu e finală.

„Începem să ne dăm seama că platformele astea de pe internet, care ne aduc atât de multe lucruri bune, sunt folosite și pentru a distruge sau demoraliza oameni”, spune Diana Buzoianu, deputată și membră a Comisiei pentru Tehnologia Informațiilor și Comunicațiilor din Parlamentul României. În momentul ăsta, pe masa negocierilor din Parlamentul European se află un pachet de norme care, dacă va fi votat, va obliga toate statele membre și platformele online să folosească aceleași criterii și definiții ale comportamentelor noastre antisociale de pe net, pentru a le putea combate mai ușor și mai rapid.

Normele ar urma să fie aplicate de fiecare stat în parte fără să mai fie nevoie de o reformă legislativă. Un birou specializat ar urma să vegheze reacția  platformelor online față de conținutul abuziv postat și să anunțe poliția atunci când o lege este încălcată. Dar aceste măsuri nu garantează automat că oamenii vor fi protejați mai bine - depinde de autoritățile române câte resurse vor să investească în campanii de informare și în respectarea obligațiilor, mai spune deputata.

Până la apariția acestei inițiative unice la nivelul Uniunii Europene, instituțiile se puteau ghida după o recomandare oficială din 2008, care atrage atenția statelor că discursul rasist și xenofob trebuie sancționat penal, iar autoritățile trebuie să se sesizeze din oficiu. Recomandarea mai menționează că pedepsele penale trebuie să fie proporționale cu faptele și să aibă un rol de descurajare. Abia la începutul acestui an, guvernul României a adoptat strategia națională pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, menită să culeagă mai multe date, să evalueze legislația și să înființeze cursuri și programe educative.

În rarele cazuri când justiția din România intervine,unealta cu care combate cel mai des discursul plin de ură sau discriminarea este amenda. Anul trecut, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dat 109 amenzi administrative. Cea mai mare amendă, de 11 000 lei, a fost invocată o singură dată. Țintele cele mai frecvente au fost naționalitatea, etnia și grupul social. 

Închisoarea cu executare nu a fost niciodată aplicată de o instanță din România pentru infracțiuni motivate de ură. Iar conform portalelor justiției, din 2017 și până acum, doar patru dosare s-au încheiat cu pedepse cu închisoarea pentru instigare la ură. În 2017, un naționalist ungur care a devenit agresiv cu un român într-un restaurant a primit un an și zece luni cu suspendare și supraveghere. În 2020, un bucureștean a primit un an cu suspendare și supraveghere, ca parte dintr-un concurs de infracțiuni, după ce a refuzat să se legitimeze în fața polițiștilor și i-a amenințat cu bătaia. Anul ăsta, cântărețul de manele, Dani Mocanu, a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru o piesă care încurajează umilirea și violența față de femei, însă decizia nu e definitivă. Alte cazuri penale de instigare la ură, cum ar fi cel al unui militar român care a postat pe Facebook mesaje de amenințare cu bomba la adresa evreilor sau cel al tinerilor care au vandalizat cortul unui ONG de Ziua Internațională a Romilor cu mesaje rasiste, s-au bucurat de clemență totală din partea judecătorilor.

Lucian e cel de-al patrulea care a primit pedeapsa cu închisoarea pentru infracțiuni motivate de ură, dar primul care a primit o condamnare cu executare, sentința cea mai grea.

Ce spune cazul lui despre cum înțeleg instituțiile din România să vindece formele de ură mai prezente ca oricând în viețile noastre online?

Tratamentul

În perioada în care postase pe Facebook poze cu armă și svastică, Lucian avea probleme de sănătate mintală. În referatul polițiștilor, scrie că în timpul percheziției informatice, băiatul a avut gânduri suicidare. „Vreau să plec din această lume, să-l urmez pe Hitler, să gazez apartamentul în care locuiesc în zilele următoare”, ar fi zis adolescentul.

În timpul audierilor de la Serviciul de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, băiatul a spus din nou că vrea să se sinucidă. „Precizez că intenționez să închei socotelile cu viața pe care nu are rost să o mai trăiesc, dar nu vreau să fac rău nimănui, nici unei alte persoane”,  arată o altă declarație din 2015.

Cu câteva luni înainte, Lucian fusese diagnosticat cu depresie și anxietate și începuse să ia Anxiar, un medicament care potolește neuronii agitați din frică și te ajută să dormi. Rețeta o primise de la un medic psihiatru din orașul unde locuia. „I-am explicat că nu pot să dorm, n-am energie, sunt apatic. Am luat [pastilele] cam o săptămână, cu o oră înainte de culcare. Mă mai duceam pe la el ca să-mi țină evidența cum dorm, câte ore, dacă îmi mai dă. La momentul ăla am reușit să dorm de la el”, povestește acum băiatul. Spune că insomniile au venit într-o perioadă stresantă la școală și cu cei apropiați. „Mă certasem și cu un văr, mi-a plăcut și de o fată și n-a mers situația. Au venit toate deodată și n-am mai putut să dorm deloc”.

După ce a fost acuzat de instigare la ură și au aflat de istoricul său medical, autoritățile l-au sfătuit să meargă la un control psihiatric, iar el a acceptat. Un raport de la medicina legală, care stabilește dacă cineva are discernământ când comite o faptă, are ca scop să ghideze instanța către o pedeapsă potrivită, care uneori poate să însemne închisoare sau detenție într-unul dintre cele patru spitale pentru condamnații cu boli mintale din România.

La câteva zile după ce polițiștii i-au cotrobăit prin laptop, Lucian spune că s-a trezit la școală cu câțiva bărbați îmbrăcați în civil. „Hai, urcă-te în mașină, te duci la nebuni”, își amintește băiatul replica unuia dintre ei. De la școală n-a ajuns la Institutul de Medicină Legală din Alexandria, unde ar fi trebuit să aibă loc evaluarea, ci la un spital de psihiatrie dintr-o comună învecinată, unde a primit un diagnostic nou. Băiatul susține însă că acolo a stat pe hol și nu l-a consultat nimeni. „Ușa era lângă și auzeam înăuntru: Mă, dar amărâtului ăstuia ce-i dăm? Dă-i episod psihotic nu-știu-cum. Aia mi-a trecut. Și mi-a dat tratament de schizofrenie”.

În examinare apar observații despre „ținuta vestimentară îngrijită”, insomniile și stările de depresie. „Facies cu note de tristețe, mimică puțin mobilă, voce stinsă”, scriu medicii. „Este o persoană care pretinde că știe ceva istorie, se dă la fapte extremiste, are sentimente de răzbunare față de anumite etnii pe motiv că a fost traumatizat de comportamentul acestora. Are o personalitate cu tulburări, se află în zona incertă, nu este bine definită. Își promovează ideile naționaliste și totul este ca el - declară că este ceva depresiv, dar mai mult are stări de nemulțumire și fatigabilitate”, mai scrie în raport. În baza acestei evaluări fugare, comisia medico-legală psihiatrică i-a pus lui Lucian diagnosticul „episod psihotic acut la data comiterii faptei și în prezent”. Acest raport este piatra de temelie pe care justiția s-a sprijinit în evaluarea acestui caz în următorii șase ani.

O expertiză medico-legală trebuie făcută cât se poate de responsabil, pentru că produce efecte în destinul unui om”, spune însă Mugur Frățilă, psiholog clinician cu o experiență de peste 20 de ani, care colaborează cu Centrul de Resurse Juridice pentru monitorizarea drepturilor omului.

Iar în cazul lui Lucian, descrierile și intervalul de timp care conduc către diagnosticul primit nu se potrivesc cu semnele unei astfel de tulburări. „Episodul psihotic acut este un fel de mini schizofrenie. Este o psihoză care are o durată foarte scurtă: de la o zi, până la o lună”, explică psihologul clinician. „În momentul în care te afli într-un episod psihotic, relația ta cu realitatea se schimbă profund. Ai deliruri, poate ai halucinații, comportament dezorganizat. Pe românește spus, tu nu mai știi ce faci. Nu mai poți avea o relație coerentă cu realitatea.” Dar din raportul psihiatric nu reiese că, în momentul când a fost evaluat, Lucian ar fi bifat vreunul dintre simptomele acestei tulburări mintale, care trebuie verificate cu manualul în față. „Episodul psihotic acut despre care comisia spune că este prezent la data examinării, nu se potrivește cu această descriere, care este descrierea unui om trist, coerent și care se simte vinovat de ce-a făcut”, confirmă Mugur Frățilă.

Și potrivit DSM, manualul de diagnostic al Asociației Americane de Psihiatrie, această tulburare mintală poate dura maxim o lună, iar efectele tratamentului se resimt de la o zi la alta. Or, conform evaluatorilor de la Spitalul Psihiatric din Poroschia și de la Institutul de Medicină Legală din Teleorman, băiatul ar fi suferit un episod psihotic continuu, de-a lungul ultimelor patru luni. Mai mult, echipa de medici care a întocmit raportul a stabilit că Lucian, deși s-ar fi aflat într-un episod psihotic acut, cu discernământ scăzut, ar fi avut în același timp capacitatea psihică să înțeleagă răul pe care l-a făcut.

Instanța a urmat recomandările contradictorii ale acestei comisii medico-legale și a stabilit că Lucian este „un pericol pentru societate”. L-a obligat la tratament medical și l-a trimis în judecată, în stare de libertate, deși conform raportului, el ar fi fost încă într-o psihoză. Băiatul spune că a mers lunar la întâlnirile obligatorii cu medicii de la spital. „Eu le tot spuneam că nu am nimic, le explicam că e un calvar pentru mine [să vin la întâlniri]. „Mă duceam acolo, mă vedeau și mă lăsau să plec după nici un minut.”

Fără o evaluare serioasă și susținută, fără o înțelegere a poveștii de viață, obligarea la tratament pare o pedeapsă pe care statul o aplică pacientului pentru că e bolnav. „Statul pare că stă la pândă: te obligă la tratament, dar se renunță la stratul terapeutic și se ajunge la stratul de pedeapsă: dacă nu-ți iei tratamentul, atunci tu vei suporta consecințele. Nu asta e procedura corectă”, explică psihologul clinician Mugur Frățilă.

Tratamentul cu medicamente este metoda cea mai la îndemână pe care instituțiile statului o prescriu vinovaților cu probleme de sănătate mintală. Atunci când riscul să-ți faci rău ție sau altora e ridicat, medicamentul va înăbuși simptomele și va micșora pe moment pericolul, iar bolnavul va avea voie să se întoarcă în cetate.

Psihoterapia, spune Frățilă, e veriga lipsă din îngrijirea specializată a psihicului uman. Un medicament îți poate regla chimia din creier, dar nu-ți rezolvă problemele și traumele din copilărie care vin la pachet. „De cele mai multe ori, mai ales în patologia grea psihiatrică, ele ar trebui să fie complementare: atac simptomele imediat cu intervenția chimică și foarte curând introduc psihoterapia, pentru a gestiona cauza care a declanșat episodul psihotic, respectiv, trauma, suferința”. Din câte susține Lucian, psihoterapia nu i-a fost niciodată oferită ca opțiune. Deși în raportul psihiatric îi este recomandată consilierea la liceu, în concluzii apare doar recomandarea pentru obligarea la tratament, pe care instanța o reține.

În răspunsul oficial, medicii de la Poroschia au refuzat să comenteze cum au decurs întâlnirile cu Lucian și nici nu au vrut să discute alte detalii despre cazul lui.

Pedeapsa

După ce a dat bacul, la un an de când autoritățile au sesizat postările de pe contul lui de Facebook, proaspătul student a plecat la București. A fost admis la două facultăți - litere și jurnalism - și s-a angajat la o companie internațională de jocuri video. Voia să se înroleze în armată, dar s-a gândit că va fi respins pentru că e mic de înălțime. În timpul liber, participa la reconstituiri istorico-militare. La fel ca în jocurile video, se punea în pielea soldatului german. În tot acest timp, procesul penal tărăgăna cu audierea martorilor.

După un an de stat în București, Lucian și-a dat seama că nu mai aparține locului. Îmi spune că oamenii au aflat de dosarul penal și l-au dat afară pe rând, de la cele două facultăți din București, de la job și din chirie. Reprezentanții facultăților de Litere și Jurnalism m-au asigurat, însă, că a fost exmatriculat pentru că nu se prezentase la cursuri și nu-și făcuse numărul de credite. „A absentat la toate examenele pe primul semestru”, adaugă Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

După București, a doua oară a luat-o de la capăt în Statele Unite. În 2018, înainte de Crăciun, a primit viză pe zece ani și a zburat spre Miami, să-și caute de lucru. „M-am dus în State să încep o viață nouă acolo”.

Doar că cercetările penale l-au urmărit și acolo. În mai 2019, în locul judecătoarei care inițiase cazul lui a venit judecătorul Samir Bosoc.

Absența lui Lucian de la primele două termene din instanță l-a făcut pe noul judecător să emită un mandat internațional de arestare preventivă, acuzându-l că vrea să fugă de reprezentanții justiției din România. Dar în urma contestației, în doar câteva zile autoritățile au renunțat la mandat, pe motiv că lipsește „componenta pericolului concret pentru ordinea publică”.

După un an de America, Lucian s-a întors în România, unde a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare: trei pentru instigare la ură, pedeapsă maximă, și încă un „spor” de un an. Judecătorul stabilise inițial șase ani, pedeapsa maximă pentru ambele infracțiuni, însă codul penal spune că, atunci când cineva a comis mai multe infracțiuni, se ia în calcul pedeapsa cea mai grea și o treime din totalul celorlalte.

„Inculpatul consideră că toți ceilalți trebuie să fie sub controlul lui,” consemnează judecătorul Samir Bosoc în motivarea sentinței de fond. „Potrivit psihologilor, această tendință se manifestă indiferent dacă cealaltă persoană este partenerul de cuplu, propriul copil, colegul de serviciu sau un prieten apropiat. Suferința semenilor îl face pe inculpat să se simtă mulțumit, extrem de important și valorizat”. Reprezentantul justiției din Teleorman invocă raportul de expertiză medico-legală de la Poroschia, însă din el reține doar caracterizarea personalității și opiniile extremiste, nu și remușcările. „Din punct de vedere interpersonal, inculpatul este o personalitate dură, rece, ostilă, care consideră celelalte persoane a fi inferiori lui, iar lipsa de respect față de convențiile sociale, aroganța și sentimentul exagerat al propriei valori limitează relațiile sociale și conduc la relații conflictuale cu legea. (...) Numai o perioadă de detenție ar putea avea ca rezultat îndreptarea comportamentului acestuia și respectarea dreptului la integritate corporală al apropiaților acestuia”.

L-am contactat pe Samir Bosoc ca să înțeleg cum a calculat pedeapsa și am aflat că, în ochii judecătorului, Lucian n-ar fi fost departe de Hitler. „În 1923, un adevăr juridic actual acelui moment a dus la punerea în libertate, în mod nelegal, a lui Hitler (idolul inculpatului) dintr-o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Ce a urmat e cunoscut. În prezent, judecătorul român are o interacțiune socială, se prezintă la votul pentru Parlament (dec. 2020) și, uneori, votează partide neonaziste, chiar dacă nu menționează în viața publică”, comentează judecătorul Bosoc într-un mail.

Pe parcursul procesului, apărarea lui Lucian a cerut înlocuirea judecătorului Bosoc, susținând că ar fi fost părtinitor, și a contestat raportul psihiatric. Cererile au fost respinse. De asemenea, Lucian neagă că ar fi scris comentariile de ură atașate postărilor.

Imparțialitatea judecătorului Bosoc în procesul lui Lucian a fost mai târziu chestionată și de către Curtea de Apel din București, unde noul complet de judecată a cântărit sentința primită de băiat la Teleorman. „Curtea nu poate ignora nici motivarea defectuoasă a primei instanțe, fiind inserate afirmații care nu au nicio legătură cu prezenta cauză, referitoare la personalitatea inculpatului”, arată motivarea sentinței de la apel. Echipa din justiție a identificat alte câteva nereguli în dosar.

La cea de-a doua judecată, pedeapsa lui Lucian a fost micșorată la un an și patru luni de închisoare, cu amânare. Spre deosebire de suspendare, care rămâne o condamnare, amânarea sentinței e o formă de sancțiune penală cu o greutate mai mică în universul juridic. Obligarea la tratament psihiatric pe termen nedeterminat a rămas însă în vigoare, deși instanța nu a cerut o nouă evaluare a sănătății sale mintale. De la raportul inițial, în care era diagnosticat cu episod psihotic acut, trecuseră aproape șase ani.

Aceeași sentință vizează ca până în 2023, tânărul să fie supravegheat de Serviciul de Probațiune din București, unde va urma un program de reintegrare socială. Teoretic, acesta va fi gândit cât să nu se suprapună cu calendarul facultății de drept pe care Lucian o urmează în Marea Britanie.

Ca să înțeleg cum încearcă statul român să îndrepte un cetățean care a instigat la ură pe net, am stat de vorbă cu inspectoarea de probațiune Aurelia Moraru, de la Direcția Națională de Probațiune. Prin acest sistem, vinovații au șansa să înțeleagă și să învețe din propriile greșeli fără să-și piardă libertatea, locul de muncă sau relațiile cu ceilalți.

„Plecăm de la ce au făcut și de ce,” spune Aurelia Moraru. „Încercăm să facem stop joc ca la fotbal, ne întoarcem și vedem ce gânduri avea, care a fost contextul și de ce ajungem să avem aceste comportamente. În momentul în care conștientizăm că avem gânduri distructive, atunci emoția noastră negativă scade și comportamentul nostru se va îmbunătăți”. Consilierul de probațiune are o abordare interdisciplinară, mai spune inspectoarea. Fie că sunt psihologi, sociologi, asistenți sociali sau juriști, toți trebuie să aibă cunoștințe de drept și psihologie.

Cele nouă programe de reabilitare socială sunt dedicate atât minorilor, cât și adulților care au comis fapte penale. Consilierul de probațiune alege un program potrivit poveștii de viață a condamnatului, fie că e vorba de gestionarea furiei prin terapie cognitiv-comportamentală și mindfulness sau de consiliere pentru cei dependenți de substanțe. Un program are între patru și 12 sesiuni, fiecare de câte una sau două ore. După absolvirea programului, relația cu statul se reduce la ritualuri mai degrabă birocratice: consemnarea prezenței lunare la serviciul de probațiune și a momentelor în care îți schimbi jobul, locuința sau pleci în vreo călătorie.

Pe hârtie, sună totul impecabil, doar că în România sunt 550 de consilieri de probațiune, iar la începutul acestui an erau 68 790 de condamnați aflați în evidența serviciilor. Asta înseamnă că în mâinile unui consilier pot ajunge până la 350 de dosare într-o lună și sunt rare cazurile în care acesta are de gestionat mai puțin de o sută. 

De la capăt

Au trecut aproape șase ani de când Lucian a fost chemat în instanță. Mama lui spune că a cheltuit „un miliard de lei vechi” ca să-și apere fiul. A căutat singură avocat pe internet și s-a ferit să vorbească despre asta, din rușine față de vecinii din comună. „Am ascuns cât am putut. Tatăl meu nu știe, că altfel ar fi făcut infarct. Soțul meu are grave probleme de sănătate, a aflat de condamnare târziu. I-am spus doar mamei, pentru că nu puteam să duc nici eu singură”, îmi povestește femeia, la telefon, după o zi de muncă. „M-am temut pentru el, pentru viața lui. Eu sunt puternică, pot să lupt, dar el nu este. La orice bătaie în ușă se sperie, a rămas traumatizat [de mascați]”, încearcă ea să-și înfrâneze plânsul. Crede că fiul ei e vinovat, dar că nu merita o pedeapsă așa mare precum cea propusă de judecătorul din Teleorman. „Instituțiile statului ar trebui să aibă grijă. Tu îl nenorocești în loc să-l îndrepți, să-i oferi condiții să se poată îndrepta? ”, îmi spune ea indignată, la telefon.

Lucian a împlinit între timp 24 de ani și se pregătește să intre în al doilea an de facultate în Marea Britanie. Până în vara lui 2023, va trebui să se prezinte în țară o dată la șase luni, la serviciul de probațiune din București. Abia luna viitoare va avea prima întâlnire, așa că deocamdată nu știe cum va arăta programul de reabilitare socială. Ce știe sigur e că nu vrea să se mai întoarcă în România. „Pentru mine, țara aia e blestemată”, zice el. Mai spune că stările de anxietate prin care trecea în momentul în care își exprima furia în postări pe Facebook nu au dispărut, ci s-au amplificat în relație cu autoritățile. „La un moment dat, devii reticent față de poliție peste tot. Apoi îți dai seama că au alte uniforme.”

Acum băiatul spune că evită rețelele de socializare. Vorbește cu cei apropiați pe Whatsapp și din când în când mai intră pe Discord, o platformă fondată de doi gameri care voiau să aducă laolaltă pasionați ai jocurilor video. Pe lângă comunitatea jucătorilor, Discord e cunoscut și pentru camerele de chat unde simpatizanți ai extremei drepte se adună din toată lumea. Chiar dacă nu vorbește despre rasism sau antisemitism, în conversațiile noastre Lucian mai aruncă în treacăt replici în care deplânge demonizarea soldatului german.

De curând, Lucian a revenit în țară pentru o nouă evaluare psihiatrică, prin care să ceară instanței de la București să anuleze obligarea la tratament. Acasă însă îl aștepta o citație din partea judecătoriei din Alexandria, din care a aflat că autoritățile cer internarea lui de urgență la psihiatrie. Motivul: în 2018, băiatul a încetat să meargă la întâlnirile obligatorii cu medicii de la spitalul din Poroschia, după ce participase la ele timp de trei ani. Sentința bazată  pe diagnosticul de episod psihotic acut nu menționează nicăieri cât timp ar fi trebuit să urmeze tratamentul sau la câte întâlniri ar fi trebuit să participe, deși o astfel de tulburare este de scurtă durată. Pe durata procesului, sănătatea mintală a băiatului nu a fost reevaluată. 

Zilele trecute, în timp ce Lucian ținea într-o mână adeverințe obținute de la medici care-l declarau printr-o frază „sănătos din punct de vedere clinic”, iar în alta citația care-i solicită internarea, a fost votată o nouă versiune a infracțiunii de instigare la ură, pentru care a fost condamnat. Textul legii a fost completat astfel încât să cuprindă și mesajele de incitare la violență țintite către o persoană anume, nu doar cele de ură generalizată. Această lege a fost criticată în trecut că ar putea fi folosită de politicieni care se simt discriminați sau defăimați, pentru că în definiția fenomenului nu sunt menționate explicit criteriile urii. În condițiile în care legile împotriva urii sunt deja folosite rar și ambiguu în România, noile modificări nu fac decât să amplifice haosul. În tot acest timp, în care instituțiile bâjbâie după definiții și pedepse, violența în spațiul public digital se răspândește din ce în ce mai adânc. 


 

*Numele personajului a fost schimbat pentru protecția lui.



Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK