Au pierdut și numărătoarea hainelor și a magazinelor către care distribuie, și a locurilor de unde provin. De altfel, în România încă nu știm exact câte magazine second-hand există la acest moment, pentru că nu avem o delimitare clară între cei care vând haine la mâna a doua sau cei care vând alte obiecte. Tot ce am reușit să aflăm, potrivit datelor pe care le-am primit de la Oficiului Național al Registrului Comerțului, este că s-au înmulțit firmele care au ca activitate comerțul cu bunuri la mâna a doua, fie ele haine, cărți sau antichități: de la 7.601 în 2020, la 7.859 anul trecut.
În teren înseamnă că străzile orașelor mari și mici din România găzduiesc tot mai multe magazine cu haine la mâna a doua. Depozitele de unde se achiziționează aceste haine s-au extins și ele în mai toate zonele țării, iar unele firme care se ocupă cu distribuirea hainelor au chiar mai multe sucursale. O afacere în creștere.
Să cumperi haine deja purtate este cu siguranță o alternativă mai înțeleaptă decât să cumperi haine noi și ieftine, de la branduri de fast fashion și ultra fast fashion: H&M, Zara, Shein, Temu etc. Nu doar pentru că în spatele hainelor care ne atrag din vitrine se ascund probleme uriașe de mediu - industria modei este a doua cea mai poluantă din lume, după cea a energiei - și condiții teribil de proaste în care lucrează mare parte dintre cei care ne produc hainele.
Ci și pentru că, pentru mulți dintre oameni, cumpărarea hainelor nu mai vine dintr-o necesitate, ci dintr-o obișnuință cultivată de o industrie extrem de prosperă care crește de la an la an.
În 2023, industria de fashion s-a ridicat la o cifră de afaceri de aproape 123 de miliarde dolari, potrivit statista.com, adică de aproape 70 de ori mai mult decât bugetul Bucureștiului pe un an. Iar până în 2027, se estimează că cifrele vor crește la peste 180 de miliarde dolari.
O bună parte din aceste haine care alimentează noi și noi colecții și promoții au, de altfel, o durată de viață extrem de scăzută, lucru care nu face decât să sporească și mai mult munții de haine pentru care nu există momentan soluții viabile de reciclare. Sunt mari șansele ca perechea de pantaloni din material sintetic pe care ai cumpărat-o impulsiv acum câteva luni, pentru că arăta bine și pentru că ai prins un „preț bun”, să petreacă zeci sau poate chiar sute de ani într-o groapă de gunoi.
Hainele vintage, noul lux
Să cumperi haine deja purtate a părut să fie o soluție promițătoare. Renumitele haul-uri de pe TikTok, în care oamenii arată cum și-au cumpărat zeci de haine la mâna a doua, au contribuit la popularizarea acestor magazine.
Generația Z se îndreaptă din ce în ce mai mult către articole vintage pentru a-și exprima mai bine stilul față de generațiile de dinaintea ei, potrivit unui raport realizat de ThredUp, platformă online unde oamenii pot să-și vândă hainele.
TikTok-ul este plin de clipuri care îți arată ce e ăla un thrift flip reușit. De exemplu, poți să-ți transformi sacoul oversized pe care nu-l mai porți într-un deux piece. Dacă vrei să pui mâna pe rochia galbenă iconică pe care o purta Andy la finalul filmului How to lose a guy in 10 days, conturile cu haine vintage au deja pregătită o selecție de unde poți să alegi ceva aproape identic.
Acest nou fenomen, chiar dacă oferă o alternativă mai puțin nocivă decât modelul oferit de brandurile fast fashion, poate să ducă însă și el la consum excesiv. În ultimii cinci ani, Instagramul a bubuit cu pagini create de reselleri, unde vând haine second hand la prețuri ridicate. Resellerii sunt cei care se trezesc la șase dimineața, se îmbracă, iau după ei vreo trei traiste și așteaptă în față la Humana, ca să prindă cele mai bune piese.
Povestea unei tinere care a găsit o vază cu trei dolari la un târg de vechituri, dar care de fapt costa 100.000 de dolari, a arătat că există destul spațiu de manevră pe această piață pentru cei care-și doresc să facă mai mulți bani din asta. Noile platforme, precum Vinted, eBay, Etsy, dar și paginile de pe Instagram sau unele grupuri de Facebook au democratizat și mai tare toată treaba. Dacă înainte trebuia să ai un vintage shop fizic, acum totul s-a mutat online.
Am vrut să aflăm însă cât de viabilă este alternativa hainelor second hand, așa că am pornit la drum cu câteva întrebări simple: Care e traseul hainelor pe care le găsim în SH-uri sau buticuri vintage? Ce se întâmplă cu ele odată ce ajung în țară? Și totuși, unde ajung hainele nevândute?
De unde vin hainele din magazinele second hand
De cele mai multe ori, atunci când oamenii vor să dea mai departe haine pe care nu le mai poartă, le pot lăsa în containere speciale din magazine sau din spațiul public. Giganții fast fashion sau, mai nou, ultra fast fashion (Temu, Shein) produc haine „la minut”, la prețuri accesibile și le distribuie în întreaga lume. Aceste haine se deteriorează ușor și, fiindcă industria de fashion lansează mereu noi trenduri, ajung „să se demodeze” rapid. Așa ajung să umple nenumărate containere de colectare, unele dintre ele inițiate local, de organizații de mediu, altele parte din acțiunile de greenwashing ale unor companii care îndeamnă la reciclare. De aici, ele sunt colectate de firme specializate, alți giganți din industrie, care le preiau și le sortează.
Țările care exportă cele mai multe haine la mâna a doua sunt China, India, Pakistan și Turcia, potrivit Observatorului Economic. Numai în 2022, cifra de afaceri a industriei de haine second hand a fost de peste 85 miliarde de dolari.
Există două modalități de importare a textilelor, după cum ne-au povestit patronii depozitelor cu care am stat de vorbă. Pe de o parte, există „colecta originală”, atunci când hainele sunt luate direct din containere și importate, fără a fi curățate sau sortate, urmând să treacă prin acest proces odată ajunse în țara de desfacere. Pe de altă parte sunt hainele gata sortate și curățate, puse în saci, preluate direct de către depozite și revândute către magazine.
Magazinele second hand primesc atât de multe haine, încât este imposibil să le pună pe toate de vânzare. Goodwill, de exemplu, platforma online cu haine la mâna a doua, vinde doar jumătate din hainele pe care le primește în magazinele fizice. Restul merg către magazine de tip outlet sau către piața de recuperare, unde sunt vândute la prețuri mult mai mici, iar hainele vizibil pătate sau cu defecte nu vor fi vândute deloc. O parte dintre ele ajung la firme care au nevoie de materiale, altele se transformă în lavete, de exemplu, sau se reciclează. Din hainele donate de oameni, doar undeva între 10 și 30% ajung să fie cumpărate direct de către consumatori.
Greenwashing de la giganții fast fashion
În lipsa unor politici internaționale prin care responsabilitatea legată de viața textilelor să nu rămână doar la latitudinea industriei, hainele noastre au vieți anevoioase.
Un experiment publicat recent de unul dintre autorii acestui text pe snoop.ro arată cum giganți ai fast fashion, prezenți și în România, nu își duc la capăt misiunea pe care și-o asumă - de a se îndrepta către un viitor mai curat și mai responsabil.
„Let’s close the loop”, este unul dintre sloganurile H&M care îndeamnă oamenii să-și lase hainele în containerele de reciclare din magazinele sale. Cei care vor să-și dea mai departe hainele au cele mai bune intenții și convingerea că brandurile chiar vor face ce e mai bine cu ele. Totuși, realitatea e alta. Autorul investigației publicate pe Snoop.ro a ascuns dispozitive de urmărire în opt haine pe care le-a lăsat în magazine Zara și H&M din România. Monitorizarea lor a arătat că hainele s-au plimbat zeci de mii de kilometri prin diverse colțuri ale lumii, din Oradea sau București, până în India, Pakistan, Senegal. Majoritatea au ajuns la magazine de haine second hand. Un hanorac lăsat la H&M în Oradea a fost exportat într-un sat din Ungaria și readus în România, unde s-a oprit în cele din urmă într-un magazin din Constanța.
În acest moment, nu există nicio trasabilitate clară pentru textile, astfel că poți ajunge să-ți găsești haina pe care ai donat-o într-o astfel de cutie, într-un magazin cu haine la mâna a doua. Cel mai probabil, drumul ei până la raft a însemnat mult mai mulți kilometri decât ai făcut tu în ultima lună.
Contactat de reporterul care a făcut experimentul de monitorizare, H&M nu își asumă responsabilitatea pentru neglijența cu care tratează textilele și pasează vina la partenerul de sortare cu care lucrează, Remondis Group. Cu toate astea, pe site, gigantul suedez spune că are grijă ca hainele colectate în magazinele sale să ajungă unde trebuie. Această practică se numește greenwashing: o tehnică prin care brandurile promit că fac lucruri sustenabile, dar în realitate nu aduc nicio schimbare în bine mediului.
„Cred că este o problemă sistemică a întregii industrii, nu cred că poate să-și facă fiecare în parte un astfel de sistem de trasabilitate”, a explicat pentru Snoop.ro expertul în schimbare climatică Raul Pop. Mai precis, pentru a gestiona textilele cât mai bine, toate hainele produse ar trebui să fie incluse într-un sistem centralizat prin care oricine să știe proveniența lor, parcursul și care a fost traseul vieții lor. De la fabricare, la reciclare.
Tricouri de la Shein, ZARA și H&M - noul „vintage”
Magazinele second hand s-au umplut de haine de la branduri de fast fashion și din cauza ritmului alert în care se produc colecții noi și a frecvenței mari cu care ne-am obișnuit să cumpărăm haine.
„Eu nu pun nimic la raft care are etichetă de Shein, pentru că toate (n.r.: articolele de îmbrăcăminte) vin scămoșate sau găurite. Le trimit la service-uri, să le folosească drept cârpe. Nu le poți pune pe magazin pentru că sunt oribile”, explică Georgiana*, care în urmă cu 15 ani și-a deschis primul magazin second hand la Dej. În orășelul din apropierea Clujului, unde trăiesc 30.000 de locuitori, sunt aproximativ 50 de astfel de magazine.
„Am multă marfă de H&M, de Zara, de Only, de Marco Polo. Cam astea sunt cele mai întâlnite. Dacă te uiți la ce rochii sunt pe umeraș, poți să observi că am Zara, de toate felurile”, povestește Georgiana*. „Colecții care sunt mai noi sau mai puțin noi. Ce s-a purtat vara asta, ajunge în second vara următoare. Foarte repede trec”.
Una dintre caracteristicile modei rapide este că hainele au o durată de viață mult mai scăzută, forțând cumva oamenii să-și cumpere tot mai mult. Chiar dacă pare o alegere mult mai ieftină la prima vedere, în timp ajungi să cheltui mai mult decât dacă ai cumpăra un produs mai scump și mai rezistent.
Georgiana* a a observat diferențele din industrie, de 15 ani de când a deschis magazinul. La început, spune că oamenii cumpărau orice punea pe raft. Acum, clienții par mai interesați de materiale, croi și de brand. Însă lucrurile astea se întâmplă doar la cei care sunt obișnuiți să-și cumpere lucruri din second.
Tot în timp s-au schimbat și reacțiile oamenilor la primele magazine fast fashion în oraș, precum Sinsay, de exemplu, sau la primele magazine care aduceau marfă din China.
„La început, câteva luni, ne-au omorât. Însă asta s-a întâmplat doar până ce a văzut omul care-i calitatea. Îi frumoasă, colorată haina, așa-i? Dar când vezi că i se strică fermoarul în mijlocul iernii, când trebuia musai să porți geaca aia… nu mai e așa frumoasă.”
Apariția produselor cu o durată de viață limitată, care se strică în foarte scurt timp, are și o denumire: obsolescență programată. Rochii pentru domnișoare de onoare, comandate de pe Shein, care ajung să fie purtate o singură dată, după care sunt aruncate la gunoi. Jeanși ce se decolorează după o singură spălare sau tricouri care se rup după ce le-ai băgat la mașina de spălat, toate astea ne obligă să cumpărăm și mai multe haine.
Ce se întâmplă cu hainele care nu sunt vândute
Mirela* a deschis și ea un magazin second hand în urmă cu patru ani, tot la Dej. Înainte, obișnuia să vândă de toate: haine, încălțăminte, așternuturi, accesorii. De câteva luni a renunțat la modelul ăsta și vinde doar pantofi.
„Sunt multe magazine cu haine. Am și concurență mai mare și atunci nici profit nu iese, cel puțin nu din haine”, spune proprietara magazinului. „Mai ales la ce prețuri sunt acuma. Adică prețuri prea mari ca să le cumperi, iar lumea nu are bani”.
Înainte, rămânea mereu cu haine nevândute. Le punea la reducere până când reușea să vândă cât mai mult. Chiar și acum mai are saci cu lucruri din vechiul magazin.
„Sunt la mine acasă. Nu le-am aruncat, nu le-am dat, nu le-am donat. Le mai pun pe Marketplace, pe Publi24. Numai că oamenii vor să cumpere câte un sac sau doi. Nu vreau să le dau așa. Ori tot, ori nimic”, continuă Mirela.
Georgiana* procedează la fel cu hainele care nu merg: le pune la reducere, adică totul la trei sau patru lei, și speră să le dea pe toate.
„Dacă mai găsesc bumbac pătat, rupt, ăla merge la cârpe de șters. Și întotdeauna las doi saci cu haine pe care le dau celor care vor să cumpere. Am saci cu 10 lei. Sunt hainele ălea care ajung amestecate. Dacă primesc, să zic, o plapumă pătată, nu mă mai chinui să o spăl și o pun direct în sac la vândut”.
De asemenea, colaborează cu firme din zonă sau service-uri cărora le dă hainele uzate ca să le folosească pe post de cârpe.
Cu toate că cele două femei dau hainele la refolosit, în continuare multe dintre hainele noastre ajung la gropile de gunoi.
Haine sau deșeuri?
România produce anual peste 35.000 de tone de deșeuri textile. Dintre acestea, puțin peste 1.000 de tone sunt reciclate și aproape 6.000 sunt exportate pentru a fi reciclate în alte părți, potrivit datelor din 2021 furnizate de Ministerul Mediului. Cu alte cuvinte, doar un sfert dintre deșeurile textile de la noi sunt reciclate. Restul, rămân să poluează mediul pe termen nelimitat. Există 10 depozite de reciclare a deșeurilor textile autorizate în țară, însă par insuficiente. Din 2018 până în 2021, cantitatea reciclată a scăzut de șapte ori, producția rămânând aceeași.
Problema deșeurilor care intră ilegal în țară rămâne însă constantă. În repetate rânduri, Ministrul Mediului a declarat că „România se confruntă cu problema transporturilor de textile uzate, care, în fapt, sunt deșeuri”. Gestionarea și manevrarea deșeurilor textile este costisitoare și implică multe resurse, astfel că cei care vor să scape de aceste bătăi de cap se folosesc de eticheta de haină la mâna a doua pentru textilele care trebuie, de fapt, reciclate. Chiar șeful Gărzii de Mediu a afirmat că „unele produse pleacă ca deșeu din țara lor și exact înainte să intre în România, documentația de însoțire a încărcăturii se schimbă. În loc de deșeu, se fac documente pentru produse la mâna a doua.” Anul trecut, în octombrie, s-a încercat introducerea unei ordonanțe care să clarifice rolurile şi obligaţiile între Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului în controlul la frontieră al transporturilor declarate ca marfă second-hand. Nu s-a concluzionat însă în acțiune legislativă.
Zoltán Gündisch, preşedintele Asociaţiei Române pentru Reutilizare şi Reciclare Textile (ARETEX) şi directorul general de la Mendola Group, parte din reciclatorul de textile Roseco, spune că, la acest moment, în România avem mai puțin de 30% din industrie pregătită să sorteze și să ambaleze deșeurile textile cu scop de reciclare, majoritatea ajungând la valorificare energetică sau la gunoi.
Potrivit legislației românești în vigoare, soluția pentru a limita mascarea deșeurilor sub bunuri second-hand, ar fi ca în țară să nu mai poată intra haine din „colecta originală”, adică nesortate și murdare. Unii patroni se plâng însă că noile reglementări nu s-ar aplica tuturor. Totodată, această soluție a creat nemulțumiri în rândul industriei, căci unii importatori nu au mai putut să își aducă marfă și astfel au fost nevoiți să-și închidă depozitele.
Pentru a încuraja reciclarea, Ministerul Mediului dorește să cumpere containere pentru a dota centrele de colectare a deșeurilor. Aici, oamenii ar putea merge să recicleze deșeurile care nu pot fi ridicate de firma de salubritate, cum sunt bateriile, becurile, televizoarele, textilele ș.a.m.d. Ministerului spune că vor exista aproape 600 de astfel de centre în țară.
Și proprietarii magazinelor de haine la mâna au de suferit de pe urma avalanșelor de deșeuri textile deghizate în haine vintage.
„Toată lumea are de suferit din cauza ăstora care aduc gunoaie,” spune Georgiana*, proprietara de magazine SH din Dej. „Chiar și cei care cumva vor să fie corecți și să aibă o afacere din asta. Acum îți deschide tirul la graniță și verifică dacă ai haine care nu pot fi vândute. Noi nu am avut probleme cu așa ceva, sper nici să nu avem pe viitor, dar sunt alte seconduri care s-au închis în Dej tocmai pentru că au apărut tot felul de hărtii și legi”.
Marfa pe care o aduce acum din Germania este „curată”, spune ea, pentru că nu aruncă aproape nimic din sacii care ajung în magazin. Însă, dacă pe viitor furnizorul cu care lucrează nu ar mai putea continua să-i aducă haine, Georgiana* spune că ar închide afacerea.
„Nu aș putea să cumpăr marfă sortată, din țară, pentru că e foarte scumpă și te alegi cu mai nimic la final. Ar trebui să scumpesc marfa și nu aș mai face vânzări, pentru că sunt foarte multe seconduri în Dej, iar prețurile sunt mici”, explică femeia.
În magazinul ei micuț, situat în apropierea centrului, intră oameni de toate vârstele. Tinerii caută branduri, calitate și materiale. Georgiana* îi observă cum știu exact la ce să se uite sau cum vânează dungile Adidas. Știu să citească eticheta și își dau seama rapid dacă ceva e fake sau nu.
Instituțiile încă nu cunosc dimensiunea fenomenului
O soluție care să ajute atât micii producători, dar și consumatorii să facă alegeri mai înțelepte legate de ce poartă ar trebui să vină din partea autorităților, spun mulți dintre cei cu care am vorbit.
La noi, însă, instituțiile responsabile cu gestionarea deșeurilor textile nu cunosc mai nimic despre hainele second hand. Nu se știe câte intră sau ies din țară, deși patronii depozitelor cu care am discutat aduc haine doar din import. Unii spun că din Germania, alții că din Italia, iar unii chiar din Canada. Experimentul publicat pe snoop.ro a arătat însă că un depozit care spunea că vinde haine importate din Italia, a vândut de fapt haine colectate din România.
Am întrebat Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Institutul Național de Statistică, Garda de Mediu și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului câte haine second hand au fost importate sau exportate din România în ultimii ani. Fie au pasat responsabilitatea în curtea altei instituții, fie au afirmat că nu dețin astfel de date.
Ministerul Mediului, de exemplu, a redirecționat solicitarea către Ministerul Economiei, în timp ce Ministerul Economiei a redirecționat solicitarea către Oficiului Național al Registrului Comerțului. Acesta din urmă a spus că singurele date pe care le are fac referire la câte entități au ca obiect de activitate comerțul cu bunuri la mâna a doua.
Și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului ne-a transmis că nu deține această informație și că Ministerul Mediului ar fi cel responsabil, închizând astfel cercul instituțiilor care nu colectează astfel de date.
Cât despre felul în care percepe Ministerul Mediului alternativa second hand-urilor, reprezentanții instituției ne-au transmis că nu reprezintă o soluție de sine stătătoare la problemele uriașe pe care le implică industria textilă. „Sunt necesare și alte măsuri, cum ar fi reglementări mai stricte privind producția de textile, promovarea modului de producție sustenabil,” arată răspunsul extrem de vag și generalist. Alături de aceste măsuri, ar mai fi necesară și „schimbarea comportamentului consumatorului în ceea ce privește modalitatea de alegere a articolelor de îmbrăcăminte”. Deși acest lucru reprezintă cu siguranță o parte a soluției, activiști de mediu atrag atenția că cea mai mare responsabilitate pentru o schimbare în ceea ce privește poluarea este reprezentată de companii și guverne.
În lipsa autoreglementării industriei textile, una dintre soluțiile palpabile este implicarea instituțiilor. La nivel european, există pași pentru încetinirea poluării provocate de haine.
Despre acești primi pași legislativi și despre oameni care caută soluții locale pentru o relație mai sănătoasă cu hainele, puteți citi în partea a doua a articolului.
Editor: Andra Matzal
A contribuit: Patricia Cîrtog
Această anchetă a fost realizată cu sprijinul Journalismfund Europe.
