În ultima perioadă mai toată lumea din jurul meu a ajuns să aibă o poveste despre cum a fost ghostuit de către cineva. Inclusiv eu. Ghostingul, pentru cine are norocul să nu știe ce e, e ce se întâmplă atunci când o persoană cu care credeai că aveai o conexiune pur și simplu dispare și nu îți mai răspunde la mesaje all of a sudden. Pe scurt, e o metodă destul de crudă de a te despărți de cineva.

„Ghosting” a fost declarat cuvântul anului în 2015 și pare că de atunci bântuie pe toată lumea. Chiar și pe cei care i-au lăsat pe alții cu ochii-n soare, adică acei oameni care pleacă din conversație fără vreo explicație. Credem despre ghosteri că sunt persoane oribile, egoiste, care nu se gândesc la ceilalți. Însă, cât de adevărat este asta?

Șase persoane mi-au povestit cum au ghostuit pe cineva, ce i-a făcut să ia decizia asta și cum i-a afectat pe termen lung toată această retragere. Apoi am dezlegat problema împreună cu o psihologă și o doctorandă în filosofie, ca să văd dacă putem să ajungem să înțelegem puțin comportamentul ăsta care, în aparență, pare lipsit de empatie.

Am fost ghostuită pentru prima dată în octombrie 2024. Era al treilea date, așa că am luat bilete la unul dintre filmele lui Radu Jude, ca să mă asigur că avem ce să vorbim după, în cazul în care rămânem fără subiecte. Totul mergea brici - sau cel puțin așa credeam eu. 

Ne trimiteam poze pe Instagram, îmi răspundea la stories, undeva pe la începutul săptămânii m-a întrebat dacă rămâne să mai mergem la film, cum stabiliserăm deja, iar eu i-am răspuns că „da”. Dar cu două zile înainte de acel date a dispărut complet și n-a mai dat niciun semn. 

Și atunci a început o avalanșă de gânduri. Inițial am dat vina pe mine, după care m-am gândit că sigur are de-a face cu felul în care arăt. Apoi mi-am spus că e vina fostului meu prieten, însă fără vreun motiv clar pentru asta, era doar un automatism. Doar în final am început să mă enervez pe tipul cu care trebuia să mă întâlnesc. „Normal, era vina lui că m-a lăsat baltă”, îmi spuneam. Răspunsul ăsta mă alina profund. 

Câteva luni mai târziu, într-o conversație întâmplătoare, tipul mi-a spus că pentru el nu fusese o formă de ghosting, ci doar a simțit că „nu sunt interesată”, așa că s-a retras. Motivul m-a dat complet peste cap. Chiar dacă încercam să înțeleg lipsa lui de asumare, undeva în background încă aveam zeci de întrebări. Cea mai pregnantă avea de-a face cu motivul din spatele acestei retrageri bruște. Ce îi face pe oameni să decidă într-o zi să te ignore și să dispară pentru totdeauna din interacțiunea aia? 

Așa că am început să caut tot mai multe despre fenomenul ăsta și am ajuns să realizez că, de cele mai multe ori, discuțiile despre ghosting vin din partea celor răniți, lăsați cu ochii în soare – adică a celor care au fost „ghostuiți”. 

Un studiu din 2019 relevă că 25% dintre respondenți au fost lăsați fără răspuns de către cineva, în timp ce 21% afirmă că au ghostuit pe cineva. De asemenea, cercetarea arată că persoanele care au o credință puternică în destin sunt mai predispuse să încheie o relație fără a oferi explicații, atunci când ajung la concluzia că „nu a fost să fie”.

Aud super des în jurul meu oameni care îmi spun că au fost „ghostuiți” sau care îmi spun că au dat ghost cuiva, însă mi-am dat seama, inclusiv documentând acest articol, că nu știm prea bine ce înseamnă termenul ăsta. 

Dacă te iei după un hot take al Alexei Chung, jurnalistă și fashion icon, rostogolit pe TikTok, ai spune că înseamnă să te retragi fără explicații și că, în unele cazuri, acțiunea e chiar justificată sau, și mai bine zis, este adecvată.

„Cred că nu este în regulă să fii cel care rămâne fără răspuns, dar uneori nu mai există cuvinte”, explică fosta jurnalistă VOGUE în acel clip.

Dacă ne ghidăm după ceea ce vedem în pop culture, este ușor să credem că există diverse forme de ghosting. Avem exemplul lui Carrie Bradshaw din Sex and the City, unde a fost părăsită de Jack Berger în ultimul sezon, printr-un simplu post-it – un gest care ridică ghostingul la un nivel destul de dramatic. Lucrurile devin și mai complicate dacă te-ai uitat la You, un serial în care Penn Badgley joacă rolul unui sympathetic killer care, uneori, își justifică acțiunile tocmai prin faptul că a fost părăsit fără explicații. Iar nivelul suprem de ghosting ar fi Eternal Sunshine of the Spotless Mind – un film cu adevărat horror pentru oricine a avut inima frântă vreodată, care surprinde perfect concepte precum ruptura emoțională și abandonul.

Totuși, toate aceste reprezentări nu fac decât să ne complice și mai mult înțelegerea fenomenului, în loc să ne clarifice gândurile legate de el.

Dacă întrebi oamenii din jur, vei observa că fiecare îți va da o definiție diferită. Poate că acest lucru reflectă, într-o mare măsură, influența tot mai mare a limbajului psihologiei pop asupra vieților noastre. Totuși, psihologii cred că ar trebui să fim mult mai atenți la situațiile de ghosting din viața noastră, pentru că, atunci când aceste situații se aliniază cu definiția acceptată de teoreticieni, ele pot fi considerate forme de abuz emoțional.

Discuțiile despre ghosting sunt legate, de multe ori, de felul în care a evoluat percepția noastră asupra iubirii sau asupra relațiilor romantice.

Dating, emanciparea femeilor și transformarea iubirii

„Modul în care ne raportăm la iubire și sex a trecut prin multe momente de reformă, dar aș menționa cuplarea instituției căsătoriei cu un ideal romantic și emanciparea sexuală a femeilor ca urmare a apariției pilulei contraceptive ca piloni determinanți ai lumii noastre afective”, explică Anda Zahiu, asistentă universitară în cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea din București, și membră a Centrului de Cercetare în Etică Aplicată. 

Noile tehnologii și aplicații alimentează o nouă revoluție sexuală, continuă cercetătoarea. Un lucru dificil pe care îl avem de gestionat odată cu accesul la mai multă tehnologie și, implicit, la mai mulți oameni este libertatea de a alege din prea multe opțiuni.

„Paradoxul alegerii este că, atunci când ai opțiuni aparent nelimitate, este mult mai dificil să faci o alegere și să te mulțumești cu ea”, explică Anda Zahiu. „Dating-ul a devenit un tip de căutare lichidă, în rețea, a unui iluzoriu mai bine, mai bun”.

De asemenea, aplicațiile de dating au ajuns tot mai obositoare. Un studiu realizat de Forbes Health arată că 79% din tinerii din generația Z sunt într-un dating app burnout. Oamenii s-au săturat de jocul de-a norocul în dragoste și, de aici, poate să vină o altă explicație pentru faptul că unii se retrag dintr-o interacțiune fără să mai spună nimic.

În toată această goană după ceva care promite mai mult, oamenii pot să simtă că nu mai e nevoie să dea explicații sau, mai bine spus, că nu mai au timp să facă asta. Așa că relațiile ajung să fie mai degrabă tranzacționale, iar dacă nu obții ce îți dorești, te poți retrage oricând, conchide cercetătoarea.

Rețelele de socializare ne dau falsa senzație că ne apropiem mai tare de oamenii din jurul nostru, însă în realitate pare că ne este tot mai ușor să le dăm drumul fără să le spunem de ce facem asta. 

Ghostingul nu apare doar în relații romantice, ci și în cele de prietenie. De altfel, uneori acea ruptură poate să doară mult mai tare.

Am vorbit cu șase persoane care s-au retras dintr-o relație fără explicații, pentru a înțelege mai bine care-i faza cu ghostingul și cum îl percepem fiecare dintre noi. Mai jos sunt mărturiile lor.

„La baza rupturii a stat frica mea de a fi vulnerabilă”

„Privind în urmă la anii de facultate, îmi dau seama cât de mult m-am concentrat pe a dispărea din viețile oamenilor, indiferent că vorbim despre colegi, profesori, secretare, bibliotecare, absolut oricine cu care am avut o minimă interacțiune”, îmi povestește Teodosia, într-o discuție pe mail. Are 21 de ani și în urmă cu câțiva ani i-a dat ghost celei mai bune prietene ale ei.

Și-a dat seama că e vorba de o problemă adânc înrădăcinată când a simțit că nu mai poate să facă față mesajelor care veneau din partea ei. Chiar dacă trecuseră împreună prin toate experiențele specifice vârstei și aveau o legătură intensă, tot nu a putut să treacă peste fricile ei. 

„Cu cât mă gândesc mai mult la această prietenie și mai ales la motivul pentru care nu a reușit, cu atât îmi dau seama că la bază a stat teama mea de a mă arăta vulnerabilă, de a-mi exprima neputințele și chiar și nevoile; per total frica de a permite cuiva să mă cunoască”, îmi explică tânăra.

În copilărie nu a avut o relație prea bună cu părinții ei. Tatăl ei era mereu rece, iar toate încercările de a avea un dialog real cu mama ei eșuau, cumva din același motiv.

„Iar pentru că întrebările și cuvintele rostite de mine s-au lovit zeci de ani de un zid al tăcerii, am internalizat că tăcerea e soluția optimă pentru toată lumea implicată și probabil singura cale de a mă apăra”, continuă Teodosia. 

Înainte să termine facultatea, a început să îi răspundă tot mai rar prietenei sale, aproape spre deloc.

„Treceau zile în care dispăream efectiv de pe rețelele de socializare, nu îi răspundeam la apeluri, evitam evenimentele la care știam sau bănuiam că va fi și ea prezentă. Nu găseam efectiv curajul de a mă înfățișa în fața ei după zile întregi de tăcere pentru că nu știam ce să îi spun, nu știam cum să mă justific, nu exista un singur motiv pentru care prezența ei m-ar fi copleșit”. 

În tot timpul ăsta, probabil că prietena ei a înțeles că nu va avea parte niciodată de același nivel de reciprocitate din partea Teodosiei, așa că nu i-a mai scris. 

„Cu cât mă gândesc mai mult la facultate și la tot amalgamul de stări pe care le-am trăit, cu atât conștientizez că am trecut prin studenție literalmente ca o fantomă”, povestește Teodosia.  

„Nu m-am simțit niciodată confortabil cu ei”

Cristina a trecut prin mai multe situații asemănătoare. În 2021, după ce a început să meargă la terapie, și-a dat seama că nu interacționase niciodată în mod autentic cu doi dintre prietenii ei foarte vechi. 

„Nu m-am simțit confortabil niciodată, nu le-am spus vreodată că m-a deranjat ceva, pentru că aveam și teama asta de confruntare”, continuă tânăra. „Mi se părea absolut nebunesc să apar după atâția ani și să le spun că eu nu sunt cine cred ei că sunt, că de fapt am foarte multe nemulțumiri și pur și simplu n-am știut cum să continui de acolo”.

Așa că, într-o zi aleatorie, le-a dat block amândurora pe toate rețelele de socializare. Nu și-au mai spus niciun cuvânt de atunci.

Pe moment, i s-a părut că ruptura asta i-a adus siguranță, pentru că așa funcționa atunci. 

„Am învățat felul ăsta de a tăia bucăți din mine, fără să îmi dau seama că și pe mine mă afectează. Și am tot mers înainte oarecum inconștient, funcționând pe un program implementat în copilărie, pe care nu îl conștientizam, dar care de fapt este foarte greu de gestionat. Rămâi cu o amăreală în suflet, parcă îți creezi niște blocaje care nu dispar. Tocmai pentru că acele conflicte ar trebui rezolvate în relație, nu în afara ei”. 

La scurt timp după s-a aflat într-o situație asemănătoare. S-a mutat de la București la Brașov și a dat block tuturor persoanelor pe care le cunoștea, din exact același motiv: faptul că nu îi plăcea de propria persoană în relațiile cu acești oameni

„Mi s-a părut că pot să am o tabula rasa și să fiu o altă persoană sau să fiu eu însămi cu adevărat și să-mi fac alți prieteni”, continuă tânăra. „Și nici de asta nu sunt foarte mândră. Adică cu unii dintre oamenii cărora le-am dat block atunci, mi-ar fi plăcut de fapt să rămân în contact. Și acum simt o mare rușine la gândul că aș putea să îi caut și să încerc să repar relația…”

În timp, a realizat că ea este responsabilă pentru crearea propriei stări de siguranță, nu cei din jur. Așa că a înțeles că ar trebui să își exprime sentimentele, pentru a le oferi celor din jur ocazia să corecteze ceea ce nu este în regulă. Iar, în cazul în care decide să plece definitiv dintr-o relație, măcar să își împărtășească motivele, pentru a-și înfrunta teama de confruntare.

Ghostingul ca ultimă opțiune

Karina are 18 ani și s-a aflat de cealaltă parte a baricadei. Prietena ei cea mai bună a încetat să o mai caute și să depună efort, așa că, după mai multe încercări și discuții, a decis să îi dea ea ghost.

Trebuiau să meargă împreună la balul bobocilor de la facultatea Karinei, însă, când a ajuns acolo, prietena ei a anunțat-o că deja a plecat. Și atunci a decis să nu îi mai scrie deloc, până în momentul când a aflat că vor pleca împreună într-un tur prin Europa. De atunci s-au împăcat, dar doar la „nivel mental”, fiindcă în continuare nu-și vorbesc.

Ea crede că ghostingul, în cazul ei, a avut loc ca o ultimă opțiune, pentru că simțea că nu mai are sens să îi ofere un closure prietenei ei, dacă ea nu a depus niciun efort. Asta nu înseamnă că a venit fără vreo consecință emoțională:

„Cred că ce ne doare cel mai tare este lipsa asta inexplicabilă, pe care nu putem cumva să o vindecăm decât cu niște enervări și cu iertare. E cel mai greu de trecut peste. Și nu mă refer la un date care s-a terminat într-un ghosting. Că, nah, poate asta nu te doare atât de tare, dar să pierzi o prietenă de 4 ani de zile… asta te doare”.

„M-a deranjat lipsa lui de respect”

Marian are 25 de ani, este unul dintre prietenii mei buni și, împreună, ne plângem mult prea des despre întâlnirile noastre eșuate. Mi-a povestit într-un video call cum nu i-a mai răspuns unui tip cu care a ieșit de câteva ori, după ce l-a vizitat în Berlin.

Avuseseră primul date când erau amândoi în trecere prin Spania, iar după au decis să păstreze legătura. Marian este din România, însă e adesea timpul plecat, iar cel cu care ieșise la întâlnire, să-i spunem Matias*, locuia în Chile. 

La scurt timp după acel moment, Matias* a venit cu o rezidență în Praga. Pentru că Marian locuia în Berlin la momentul respectiv, au decis să se întâlnească acolo.

„Încă de când m-a vizitat am avut acest sentiment ciudat, că el a venit în mod specific doar ca să… facem sex”, îmi povestește Marian. „Părea concentrat doar pe asta, de parcă venise la mine să viziteze Berlinul, sex și atât. Avea această intensitate în priviri la care nu mă așteptam”.

Însă nu asta era cea mai mare problemă, ci cum s-a comportat  Matias* după, în zilele în care a dormit la Marian. 

Matias ieșea târziu fără să-l anunțe pe Marian, deranjându-i pe toți din apartament, iar la final i-a spus că, dacă pleacă, va dormi pe stradă. Asta după ce Marian i-a spus de la bun început că poate sta în casa lui doar cinci zile.

După ce a plecat, Matias* a continuat să îi scrie pe Facebook și pe Instagram, dar Marian nu i-a mai răspuns la niciun mesaj. Nu a simțit că mai e nevoie să îi spună ceva și, oricum, nu credea că ar fi avut nevoie de explicațiile lui. 

Marian îl numește „ghosting inocent”. Spune că nu a lăsat niciodată pe cineva cu ochii în soare pe bune. 

„Mi-a spus «te iubesc» prima dată când făceam sex”

Beatrice are 23 de ani și, pentru o perioadă bună din viața ei, s-a întâlnit atât cu bărbați, cât și cu femei. Asta până a realizat că este lesbiană.

„Țin minte că atunci când vorbeam cu bărbați, mereu simțeam că ei vor să se impună cumva și îmi cereau foarte multă atenție, pe care eu nu puteam să le-o ofer atunci. Între mine și unii dintre ei erau și diferențe destul de mari. Eu eram în liceu, iar ei erau la facultate, o dinamică de care abia mai târziu mi-am dat seama că e problematică”, îmi povestește tânăra.

Pe la 18 ani, a avut un one night stand cu un tip. „Mi-a spus „te iubesc” în timpul sexului, după care mi-a trimis vreo 14 mesaje în care îmi spunea că ar vrea să ne căsătorim și alte lucruri de genul acesta”.

Beatrice i-a dat block și nu i-a mai răspuns la niciun mesaj, însă el a continuat să își facă conturi false și să încerce să vorbească cu ea.

Tânăra crede că în situațiile astea e justificat să nu mai spui nimic, dacă e vorba de hărțuire sau love bombing, atunci când cineva își exprimă super devreme în relație gesturi de iubire și de afecțiune. „De altfel, mai cred că asta duce în foarte multe cazuri la ghosting: faptul că una dintre cele două persoane nu așteaptă să se cunoască gradual, vrea să obțină totul pe loc”.

„Poate că voiam să îl țin ca alternativă”

Ariana are 26 de ani și spune că, de cele mai multe ori când a ajuns să dea ghost, la mijloc era implicat și vreun dating app. Își amintește că a început să iasă cu un tip, cu care s-a văzut de două ori. În aceeași perioadă, în viața ei a apărut și fostul ei prieten, cu care părea că începe să se îndrepte din nou către o relație.

„Nu știam încă, totuși, în ce direcție o iau lucrurile. Nu am vrut să îi spun că am ieșit de două-trei ori și că, între timp, m-am văzut cu altcineva cu care e posibil să am o relație. Poate că, in the back of my mind, voiam să-l țin ca pe o alternativă”, povestește Ariana. „Lucru care acum, trei ani mai târziu, știu că poate să fie shitty”.

La puțin timp după, Ariana și-a pus o poză la story cu noul ei prieten și atunci a primit un nou mesaj de la tipul căruia nu îi mai răspunsese. „Hei, ce mai face gagica mea? Când ne mai vedem?”. Devenea tot mai insistent și părea că nu înțelege ce s-a întâmplat, așa că Ariana i-a dat block. 

„Nu neg că poate să te rănească să vezi că cineva face un hard launch la el pe story cu o altă persoană, însă să începi să trimiți mesaje super sexuale sau să insiști încontinuu, chiar și după ce ai văzut că persoana e cu altcineva, asta e clar deplasat”, continuă tânăra.

Cât de bine știm ce este ghostingul?

Silvia Ciubotaru, psihologă și coordonatoare a proiectului de prevenție a violenței domestice, In a Relationship, creat în 2016 de Fundația Friends for Friends, îmi explică cum există multe confuzii atunci când vorbim despre ghosting. Pentru că nu știm exact ce înseamnă, de aceea în unele situații am putea să credem că este justificat, cum spunea și Chung în clipul de pe TikTok.

„În mod normal, ghosting-ul este o formă de abuz relațional, însă trebuie să analizăm contextul, nu putem numi ghosting sau abuz orice dispariție a cuiva dintr-o interacțiune. De fapt, trebuie să existe o interacțiune, nu doar o conversație”, explică terapeuta.

Ca să fie vorba de abuz relațional, trebuie să existe acea etapă anterioară în care partenerul care alege să plece fără explicații oferă multă atenție celuilalt, mult engagement. Înainte de ghosting trebuie să existe o perioadă în care persoanele să aibă timp să dezvolte un atașament. 

Ghostingul apare după această etapă când unul dintre parteneri se retrage, dispare și nu mai este deloc prezent. 

„O altă caracteristică este că nu doar că nu mai inițiază, dar nici nu mai răspunde. Se comportă ca și cum ori nu primește mesajele, ori pur și simplu nu exiști, iar nimic din ceea ce a existat anterior în interacțiunea respectivă nu mai are vreo valoare”, explică Silvia Ciubotaru.

„Nu este ghosting atunci când o persoană se simte presată sau hărțuită și pur și simplu renunță să mai răspundă celui care îi face astfel de lucruri”, continuă psihologa. „Nu este ghosting atunci când persoana respectivă a făcut ceva care ți-a încălcat limitele, granițele, te-a făcut să suferi într-un fel sau altul, iar acest lucru a fost comunicat explicit”.

De asemenea, dacă tu i-ai spus cuiva în repetate rânduri că îți rănește sentimentele, iar persoana respectivă nu face nimic în privința asta, iar tu alegi să te retragi, acolo nu e ghosting. E mai degrabă o gestionare oarecum deficitară a propriilor sentimente și un mijloc de auto-îngrijire, în unele cazuri.

Situația este similară și când încercăm să analizăm ghostingul dintr-o perspectivă morală, explică Anda Zahiu:

„În multe situații, poate fi recomandabil să dispari fără explicații, mai ales în parteneriate toxice în care au fost epuizate alternativele. Unele filosoafe, precum Nicole Dular, argumentează că e recomandabil ca femeile aflate în relații heterosexuale să oprească orice comunicare cu partenerii lor atunci când se tem de reacția acestora într-o confruntare deschisă. E important, însă, ca temeiurile pentru care apelăm la ghosting să fie oneste, nu simple raționalizări post-hoc pentru a ne justifica acțiunile problematice din punct de vedere moral”.

Discuțiile de mai sus nu fac referire doar la sentimente romantice sau la întâlniri. Poate fi vorba și de un angajament în relațiile de prietenie, în cele profesionale sau, desigur, în dinamica unui cuplu sau în contextul întâlnirilor.

De fapt, când am cerut mărturii de la persoane care au dat ghost cuiva, majoritatea situațiilor aveau legătură cu o prietenie. 

Ghostingul, o altă sursă de alienare

Psihologa Silvia Ciubotaru afirmă că, deși ghostingul poate fi explicabil în anumite situații, nu ar trebui să ajungem să credem că este scuzabil. În cazul celor care recurg la ghosting, ea consideră că ar trebui să încerce, chiar dacă la început cu dificultate, să comunice orice, pentru a nu lăsa lucrurile nerezolvate. Acest lucru este important, deoarece, la fel ca în cazul Cristinei sau al Teodosiei, sentimentele nerezolvate pot continua să te macine multă vreme.

Pe de altă parte, în cazul celor care au fost lăsați fără răspuns, psihologa crede că este esențial să iei tu inițiativa și să spui ceva. Așa îți demonstrezi ție însuți că nu meriți să fii tratat în acest mod și ajungi să interiorizezi faptul că ești demn de iubire și respect.

Una dintre îngrijorările din perspectivă morală legate de ghosting este că poate să provoace sentimente de alienare, într-un sens existențialist.

„Pentru Sartre, spre exemplu, sursa angoasei primare este distanța de nereconciliat între modul în care suntem noi pentru noi înșine și modul în care ne văd ceilalți. Nimic nu aduce această angoasă mai puternic la suprafață decât ruperea unei relații (de orice natură) fără explicație”, explică Anda Zahiu. „Ghostingul poate declanșa în persoana abandonată un tip de reexaminare identitară radicală, o căutare a celui mai bun candidat pentru explicație în raport cu propria persoană”. 

Disponibilitate 24/24 = iubire?

Marian îmi povestește cum în ultima perioadă și-a ghostuit tot mai mult prietenii apropiați fiindcă îi este foarte greu să gestioneze zecile de mesaje pe care le are zilnic.

„Acum sunt fericit pentru că am doar 16 mesaje necitite”, îmi spune.

„Eu am 40”, îi răspund resemnată. 

Dacă telefoanele ar fi trebuit să ne aducă mai aproape de cei din jur, ultimii ani doar ne-au demonstrat că, în unele cazuri, lucrurile se întâmplă fix pe dos. Marian crede că toată separarea de cei din jur vine din caracteristicile contradictorii ale telefoanelor smart, care au devenit extensiile noastre: faptul că intri în spațiul online ca să evadezi de la viața cotidiană, dar odată ajuns acolo poți să dai de aceleași probleme, cum ar fi un mesaj traumatizant de la un prieten care îți spune că trece printr-o despărțire sau o perioadă de doliu. Așa că, uneori, ajungi să nu răspunzi pe loc sau nici măcar în următoarele ore, pentru că ai nevoie de timp pentru a procesa acele sentimente și ca să ai o reacție adecvată.

Apariția telefonului și, ulterior, a telefonului smart a schimbat capacitatea noastră de a gestiona frustrarea, explică Silvia Ciubotaru. Avem tot mai puțină toleranță față de incertitudine și ajungem, din cauza acestui lucru, să încălcăm limitele celorlalți și să ajungem la comportamente abuzive, dar care sunt normalizate prin unele cotloane ale internetului.

Trenduri precum „if he wanted to he would”, care sugerează că dacă cineva ar vrea cu adevărat să fie într-o relație a face un efort activ în direcția asta, doar amplifică sentimentele astea. La fel cum o fac și zecile de clipuri cu guru ai relațiilor de pe TikTok care îți spun că iubirea = atenție nelimitată de la cealaltă persoană. Ajungem să asociem iubirea cu un anume nivel de disponibilitate. De cele mai multe ori, ne dorim ca persoana iubită să fie acolo pentru noi non-stop, pentru că acum avem și mijloacele prin care putem să fim la dispoziția cuiva tot timpul. Mai mult, credem că această disponibilitate continuă înseamnă respect.

Această așteptare nu este însă realistă. Ne-am obișnuit să facem multe lucruri simultan, dar acest lucru implică un efort psihic mare, chiar dacă pare ușor.

Silvia Ciubotaru spune că avem nevoie de un spațiu personal, fie fizic, fie digital, pentru a procesa ce ni se întâmplă, fără presiunea factorilor externi. Este important să nu fim forțați să reacționăm rapid și să simțim că trebuie să fim peste tot în același timp.

Deși spațiul digital ne oferă mai multe oportunități de exprimare, psihologa subliniază că am ajuns să avem tot mai puțin spațiu personal, iar acest lucru se simte cel mai mult în cadrul relațiilor.

Niște posibile soluții ar veni din reîntoarcerea și redefinirea unor concepte clasice cum ar fi respectul, explică Silvia Ciubotaru.

Ce înseamnă respectul în era digitală?

Respectul, după părerea psihologei, înseamnă să fim capabili în primul rând capabili să ne gestionăm propriile emoții, fără a pune presiune suplimentară asupra celor din jur sau a nevoilor lor.

Silvia Ciubotaru se întreabă de ce credem că ceilalți trebuie să fie mereu disponibili pentru noi, când, de fapt, ceea ce ne ajută să rămânem echilibrați și să evoluăm este tocmai independența, nu atenția constantă din partea altcuiva. „Ceea ce este cu adevărat satisfăcător în viață este să simți că meriți”, continuă psihologa.

***

În timp ce documentam acest articol, am discutat aproape cu toți oamenii din jurul meu despre ghosting. Mai toată lumea avea o poveste, într-un fel sau altul, de împărtășit. Unii, din generații diferite, îmi spuneau că nu înțeleg de ce facem asta și că poate generația mea doar are nevoie de incertitudine, pentru a putea decoda mesaje ambigue, pe care le consideră mici simboluri ale iubirii. E posibil să fie și acesta un răspuns valid, având în vedere că mă aflu frecvent în situația de a petrece ore întregi alături de prietenele mele, analizând ce înseamnă acel răspuns cu 🔥 emoji la un story sau dacă există vreo semnificație în faptul că un tip îmi trimite din când în când muzică. 

Poate este, într-adevăr, o nevoie de conexiune, într-un spațiu care, paradoxal, ne-a îndepărtat tot mai mult unii de alții.

Nu sunt sigură că există vreo justificare pentru ghosting, pentru că, din ceea ce am observat în jurul meu, acest comportament nu face decât să amplifice sentimentul de alienare. Însă, ce e clar este că motivele din spatele acestei decizii, de a lăsa pe cineva fără un răspuns, pot fi mult mai complicate decât credem. 

De multe ori, lăsăm lucrurile nerezolvate, sperând că timpul va aduce mai multă claritate sau că va „vindeca” situația într-un mod magic, dar, de fapt, ceea ce se întâmplă este exact opusul. Nesiguranța și confuzia se adâncesc, iar noi devenim tot mai îndepărtați de cei cu care am avut o legătură, pentru că nu am avut curajul să-i confruntăm și ne-am ascuns în spatele unui seen rece și stingher.

O soluție ar fi să lăsăm deoparte frica de disconfort și să ne asumăm cu adevărat conexiunile cu cei din jur, chiar dacă acestea vin cu conversații incomode. Până și momentele care ne deranjează pot deveni, în timp, gesturi mici de apropiere.

Nu cred că există un răspuns care să funcționeze pentru toată lumea, dar cu siguranță avem unelte care ne pot ajută să ajungem la unul care să fie a good fit for us. Filosofia poate fi unul dintre aceste mijloace, pentru că ne forțează să ne punem tot timpul întrebarea „ce ne datorăm unii altora?”, explică Anda Zahiu.

„Răspunsul nu e niciodată simplu. Cea mai răspândită prejudecată cognitivă pe care o avem este că suntem persoane mai morale decât cei din jurul nostru. Chiar și deținuții sunt de părere că sunt superiori moral celor care respectă legea. Gândul că s-ar putea să acționăm imoral și să provocăm suferință este, așadar, cel puțin incomod. Filosofia te obligă să confrunți întrebările incomode în loc să le lași pe seen”.