Articolul acesta a pornit de la o știre despre un nou opțional adresat liceenilor, „Adolescență și autocunoaștere”, aprobat în decembrie 2017 și introdus în școli începând cu 2018.

„Opţional cu noţiuni de educaţie sexuală la liceu, când mii de eleve sunt deja mame”, titra PRO TV. „Subiectele sunt depăşite, spun în cor, profesorii şi elevii.”

Disciplina a fost recomandată la Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din 23 ianuarie 2018, ca parte a educației sănătoase pentru tineri.

De partea cealaltă, Daniela Drăghici, o activistă care luptă din anii ‘90 pentru dreptul la sănătate al adolescenților, a avertizat că opționalul e o „disimulare a educației pentru sănătate, inclusiv cea sexuală, cu tentă religioasă”. În plus, a semnalat că programa a fost aprobată fără o dezbatere cu specialiști și organizațiile cu experiență în domeniu.

Câteva interviuri mai târziu, am început să înțeleg că opționalul reprezintă, de fapt, o etapă nouă într-o luptă ideologică mult mai veche. Bătălia dată în jurul felului în care școala ar trebui să le vorbească tinerilor despre sexualitate. Bătălia pe adolescență.

Am mers pe urmele acestui opțional și am ajuns într-o poveste mult mai complicată decât părea la început, cu o rețea de actori locali apropiați ideologic de Coaliția pentru Familie, conectați la o rețea globală care include apropiați de-ai lui Putin și fundamentaliști religioși din SUA, cu fake news-uri care se rostogolesc de ani de zile și generează frică, dar și cu profesori și părinți care se radicalizează tocmai din cauza fricii.

În primul an de facultate, Romina a mers împreună cu o prietenă la o întâlnire organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși România (ASCOR) la Iași. Făcea parte dintr-o serie de evenimente cu studenții, în special cei de la teologie. S-a discutat mult despre problema avortului și despre persoanele LGBT.

„Venea un preot (...) și el iniția toată conversația. Încerca să îi convingă de pericolele la care se supun adolescenții în ziua de azi, printre care era și chestia asta cu educația [sexuală]”, povestește Romina.

Tânăra se ferește să spună cuvântul „sexuală”.

„Eu sunt o persoană care nu vorbește despre viața mea intimă. (...) Știu că nu este tocmai corect, dar așa am fost și eu crescută, mama nu a vorbit cu mine despre lucrurile astea.”

Atât Romina, cât și sora ei mai mică au fost născute de mame adolescente, care le-au abandonat la naștere. Au fost adoptate de aceeași femeie. Romina are 23 de ani, e la master la sociologie și lucrează în paralel la o librărie. Sora ei e în clasa a zecea la un liceu din județul Suceava.

Acum câțiva ani, părinții lor adoptivi au murit. Romina și-a dat seama atunci că sora ei urma să intre în adolescență fără să știe nimic despre pubertate și sexualitate, despre cum să se protejeze de o sarcină nedorită.

„Ea nu a aflat lucrurile astea. Eu nu am stat să vorbesc cu ea. Mama nu a mai apucat.(...) Dintr-odată ne-am trezit că ea iese cu băieți.”

Și-ar dori să vorbească cu sora ei, dar nu știe cum să să se apropie de ea. În clasa surorii, mai mult de jumătate dintre părinții elevilor sunt plecați afară. „Nu au niciun control asupra lor.”

Cel mai frică îi este de posibilitatea ca sora ei să devină o mamă-copil. „Mai are doi ani și o să devină majoră. Poate rezistă până atunci și nu face un copil. Ca să aibă și ea un loc de muncă stabil.”

Educația sexuală e una dintre temele care aprind cel mai ușor frici sau speranțe în România, deși nu s-a predat niciodată ca disciplină de sine stătătoare. Unii spun că ar fi un colac de salvare pentru adolescenți. Alții că va distruge inocența copiilor. A existat și o încercare legislativă de a incrimina educația sexuală, aprobată de Senat, dar respinsă de Camera Deputaților anul trecut.

Cu câteva excepții, în școlile de la noi nu se vorbește despre sex. Deși sexul e parte din realitatea multor adolescenți, uneori cu consecințe dramatice. România are cel mai mare procent de nașteri în rândul femeilor sub 20 de ani din Uniunea Europeană (9.9% din numărul total de nașteri, față de 2.8% media UE în 2016).

Am descoperit că spațiul educațional din România s-a umplut în ultimii ani de programe pentru adolescenți care oferă un fel de alternativă non-sexuală, cu tentă religioasă, la educația sexuală. Despre acestea nu se scrie și nu se vorbește mai deloc, deși promovează ca metodă contraceptivă abstinența până la căsătorie și militează pentru păstrarea sarcinii în orice condiții, chiar și în caz de viol. Sunt inițiate de persoane și organizații afiliate religios, în unele cazuri direct conectate cu Biserica Ortodoxă Română. Acestea încearcă să își consolideze influența în educația tinerilor, prin introducerea unor programe pentru profesori și elevi aparent neutre, în care influența religioasă este de cele mai multe ori mascată.

Cine decide cum ar trebui educați adolescenții când vine vorba de sexualitate? Care sunt resorturile luptei ideologice date pentru sau împotriva educației sexuale și cine sunt actorii implicați? Care sunt consecințele pentru adolescenți și pentru viața lor ca viitori adulți?

Pe data de 23 ianuarie 2018, inspectoratele școlare din întreaga țară au fost înștiințate printr-o adresă de la Ministerului Educației de existența a trei noi opționale școlare:

• „Adolescență și autocunoaștere”  
• „Pregătiți pentru viață. Educație pentru viață și comunitate”
• „Mai întâi caracterul”

În aceeași zi, opționalele au mai fost anunțate și recomandate într-o altă rețea: cea bisericească. La Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, unde s-au întâlnit arhiepiscopii și episcopii din zona Moldovei, s-au discutat mai multe „subiecte privind viața religioasă din Moldova”, iar printre hotărârile luate a fost și aceasta:

„Luându-se act de existența disciplinelor opționale pe subiectul educației sănătoase a tinerilor pentru toate etapele de învățământ și a cursului „Educație pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului” dedicat profesorilor, în conformitate cu hotărârea nr. 3571/2016 a Sfântului Sinod, se recomandă utilizarea acestor cursuri în fiecare eparhie a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.”

Cele trei discipline fac parte din categoria opționalelor „ofertate la nivel național”, adică pot fi alese de școli din toată țara. 

Opționalele centrale pot fi propuse de diferite instituții ale statului și de „organizații cu experiență în domeniul educației”.

• „Adolescență și autocunoaștere” a fost propus de Fulvia Horobeț, conform Institutului de Științe ale Educației.  Aceasta este profesoară de religie la Școala Gimnazială „Elena Cuza" din Iaşi și președinte al Asociației PRORELIS (Asociația Profesorilor de Religie din județul Iași). Scopul asociației este „susținerea activităților educative cu caracter religios, în școală și în societate, în vederea păstrării, apărării și promovării valorilor moral-creștine și a tradițiilor românești autentice.”
• Pentru „Pregătiți pentru viață. Educație pentru viață și comunitate”, propunătorul a fost Asociația Life-Learning Education. Asociația urmărește „promovarea educației și culturii ca valori fundamentale”, iar membrii săi sunt implicați în mișcarea anti-avort din România (numită și mișcarea pro-viață).
• „Mai întâi caracterul” vine de la Institutul pentru principii de bază ale vieții (IBLP România). Institutul „este dedicat să ofere învățătură din Scriptură în scopul de a urma căile lui Dumnezeu în viața noastră.”

Toate trei au fost aprobate în decembrie 2017, prin ordine de ministru semnate de ministrul Educației de atunci, Liviu Pop.

Adolescență și autocunoaștere

„Adolescență și autocunoaștere”, adresat liceenilor, vrea să răspundă „nevoilor concrete ale tinerilor”, promovând idei ca „dezvoltarea stimei de sine”, „respectul, bazat pe cunoaștere, față de persoanele de sex opus”, prietenia sau „stilul de viață sănătos”. Sunt atinse teme din zona de dezvoltare personală sau de educație pentru sănătate.

Am vrut sa văd cine sunt specialiștii în educație care au gândit orele unde tinerii din licee se pot autocunoaște.

Din echipa care a lucrat la programa opționalului au făcut parte cinci profesoare de religie, un inspector de religie, patru cadre universitare și un psihoterapeut. Practic nu a existat niciun profesor din învățământul preuniversitar care să predea altă disciplină decât religie, deși programa opționalului propune „o abordare cu valențe interdisciplinare”. 

Contactându-l pentru un interviu, psihoterapeutul a spus că el a avut o contribuție minimă și că ar trebui să stau de vorbă cu Oana Moșoiu, pentru că aceasta ar fi jucat rolul cel mai important.

O parte dintre cei din grupul de lucru sunt implicați în proiectul de educație parentală Școala Familiei, inițiat de către Virgiliu Gheorghe, un biofizician auto-proclamat, autorul cărții „Fața nevăzută a homosexualității”.

Cine a fost în grupul de lucru al opționalului „Adolescență și Autocunoaștere”?

 

Pentru a vedea numele și funcția celor din grupul de lucru, dați clickul pe simbolul +

 

Teodora Plăeșu, profesoară de religie în Bacău și parte în grupul de lucru al opționalului, spune că grupul s-a format din cauza „presiunilor” Ministerului Sănătății asupra părinților și elevilor, după ce a încercat să introducă un program de educație sexuală în școli.

Dar care a fost, de fapt, motivația pentru acest opțional? Profesoara de religie povestește că a văzut pe internet un manual de clasa a patra de educație sexuală care a îngrozit-o. „Nu numai că nu respectă vârsta, dar nu respectă sistemul moral, nu respectă absolut nimic.” Drept urmare, „noi am luat o atitudine. Nu ne-a plăcut și am făcut opționalul”.

Care-i manualul care nu respectă sistemul moral?

Teodora Plăeșu se referă la un presupus manual de educație sexuală pentru clasa a patra care a stârnit indignare și frică în rândul a zeci de mii de români.

Scandalul manualului a pornit de la o postare din 2015 a lui Daniel Buzdugan, realizator de radio și vedetă TV.

Postarea despre presupusul manual de educație sexuală a fost distribuită de mii de ori și preluată de zeci de ziare. Singura problemă: era o știre falsă.

Mai multe persoane au explicat că era de fapt o pagină dintr-un atlas al corpului uman, nu dintr-un manual de școală, dar era prea târziu. Știrea falsă se răspândise deja și a fost preluată și în anii următori, generând de fiecare dată un nou val de panică.

Pagina face parte dintr-o enciclopedie de anatomie pentru copii numită „Le Corps”, scrisă de medicul francez Pascale Borensztein și publicată în 2002 de Larousse, una dintre editurile europene de referință în educație. E recomandată categoriei de vârstă 6-9 ani. O traducere în limba română a enciclopediei a apărut la editura RAO în 2003.

O știre falsă a reușit practic să nască revoltă și frică în rândul părinților, profesorilor și a unei părți a opiniei publice și să întărească imaginea că educația sexuală distruge inocența copiilor.

Și știrea falsă continuă să trăiască. La o conferință despre educația sexuală, desfășurată la Palatul Parlamentului pe 15 aprilie anul acesta și organizată de Adriana Radu, autoarea proiectului Sexul vs Barza, Florian Bodog, fost ministru al Sănătății și membru în Comitetul Executiv al Forumului parlamentar european pentru drepturile sexuale și reproductive (European Parliamentary Forum for Sexual & Reproductive Rights), a spus că există multe temeri față de educația sexuală, unele valide, altele nu, explicând că au fost „unele derapaje” în „unele manuale” pe tema asta. Când i-am cerut clarificări, a spus că e vorba despre manualul acela despre care s-a scris în presă, unde se descria un act sexual.

 

Am comandat atlasul în varianta originală ca să îl putem răsfoi cu mâinile noastre și să vedem despre ce e vorba. 

 

Anca-Doina Ciobotaru, cadru didactic la Facultatea de Teatru a Universității de Arte din Iași și parte din grupul de lucru, spune că opționalul „Adolescență și autocunoaștere” e o rezolvare a problemelor din școala românească. Școala nu știe cum să le vorbească elevilor despre relațiile interumane sau educație sexuală.

„[Educația sexuală] nu poate fi abordată abuziv și brutal, traumatizând copiii și nivelul de înțelegere al copiilor, mai ales din clasele primare”, explică Ciobotaru, adăugând că există niște proiecte de educație sexuală în care s-ar vorbi „despre masturbare la clasele primare”. Ciobotaru spune însă că nu își amintește cum se numesc acestea.

Printre competențele cu care se vor alege liceenii care studiază „Adolescență și autocunoaștere”, apare și „identificarea rolului autocontrolului în plan biofizic și emoțional în dezvoltarea personală și emoțională a adolescentului.”

Autocontrolul e un cuvânt folosit în cercurile religioase ca eufemism pentru abstinență. „Când le vorbim despre problema castităţii, preferăm să folosim termenul autocontrol în loc de abstinenţă, pentru că le transmite ideea de alegere şi de libertate, nu de constrângere”, a spus într-un interviu preotul Dragoș Bălinișteanu, reprezentant Pro Vita Iași, un departament al Arhiepiscopiei Iașilor.

De altfel, la baza opționalului „Adolescență și autocunoaștere” a stat un curs de formare pentru profesori, predat de consilieri Pro Vita Iași, „Educație pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului”, adresat profesorilor de religie, consilierilor școlari și diriginților.

Teodora Plăeșu, parte din grupul care a lucrat la opțional, crede că e bine să se vorbească despre metode contraceptive în cadrul materiei, dar adaugă glumind: „Ca să v-o spun pe aia cinstită, că eu sunt mai revoluționară în sensul ăsta, aspirina între genunchi e cea mai bună măsură contraceptivă.” Dacă ții un obiect între genunchi, înseamnă că nu-i poți deschide, deci că nu faci sex. Aspirina înseamnă, de fapt, abstinență.

Ca dirigintă, Plăeșu zice că elevii ei refuză să vorbească despre sexualitate. „Nu știu cum e în altă parte, dar nu toată lumea este atâta de ahtiată să își înceapă viața intimă. Problemele lor sunt de ordin sufletesc.”

Opționalul abordează subiecte din zona educației sexuale: „dezvoltarea fizică şi sexuală” în adolescență, „caracterul și identitatea masculină și feminină în societate”, „virtuţile autocontrolului”, „respectul faţă de sexul opus”, „bolile cu transmitere sexuală”, „sarcina în adolescenţă şi criza de sarcină”.

Conceptul de „criză de sarcină” e un termen introdus de grupurile pro-viață din SUA, ca parte dintr-un rebranding al acestei mișcări. Accentul în strategia de comunicare nu mai e pus pe opoziția față de avort, ci pe susținerea femeii și a copilului nenăscut.

Conceptul de „criză de sarcină” are la bază ideea că o femeie va recurge la avort doar forțată de alții. Conform reprezentanților acestei mișcări, o femeie nu ar putea face niciodată o întrerupere de sarcină din propria voință, deoarece decizia asta vine contra instinctului matern.

Am întrebat-o pe Oana Moșoiu dacă profesorii ar trebui să le prezinte elevilor și opțiunea avortului. 

„Nu știu, dacă le spui în același timp cu faptul că la 16 zile bate inima copilului, nu știu ce să zic. Da. E o opțiune, sigur că da. Și o prezintă, dacă vreți să știți, prezintă și această opțiune. Din nou, ar fi ipocrit să nu prezinți opțiunea avortului când majoritatea asta și fac. Și trebuie discutat. Este o opțiune viabilă? Ne salvează? Ne rezolvă toate problemele un avort simplu?”

De-a lungul timpului, Oana Moșoiu și-a exprimat de mai multe ori poziții anti-avort pe rețelele sociale.

În practică

Laura, o fată din clasa a unsprezecea de la Colegiul Economic Anghel Rugină din Vaslui, care a ales opționalul în acest an școlar, spune că disciplina i-a ajutat pe ea și colegii ei să se cunoască. Au învățat despre bullying, despre depresie, anxietate, dar și despre iubire, însă doar despre latura spirituală a acesteia. Consilierul școlar care le-a predat acest opțional a considerat „că nu e necesar să abordam cealaltă parte”; adică partea despre sexualitate.

Elevii au învățat că „la vârsta adolescenței sunt alte lucruri prioritare, nu iubirea”, că e important „să ne formăm ca oameni”, „să ne focusăm pe partea profesională”.

La clasa ei, au făcut educație sexuală o singură dată, la dirigenție, cu asistenta școlii. În 60 de minute, au învățat „despre bolile cu transmitere sexuala”, „cum sa fim mai precauți”, „cum să eviți o sarcină nedorită.”

Bianca, o fată de clasa a unsprezecea de la un liceu din Dumbrăveni, județul Suceava, spune că opționalul „Adolescență și autocunoaștere” i s-a părut foarte interesant, pentru că profesorul de biologie care l-a predat le-a adus teste de dezvoltare personală, unde s-au putut cunoaște pe ei înșiși.

În cadrul opționalului au avut și o oră de educație sexuală. A venit un  medic de familie din Dumbrăveni, care le-a vorbit despre metode contraceptive, dar le-a spus să aibă grijă și „să începem cât mai târziu pentru că ar fi mult mai indicat”.

Dar cât de eficient poate fi un îndemn adresat unor tineri de 17 ani de a-și începe viața sexuală cât mai târziu, având în vedere că unii dintre ei și-au început-o deja?

Un studiu UNICEF arată că vârsta medie a primului contact sexual la adolescenții români este de 15 ani şi jumătate. În 2017, adolescentele cu vârste între 15 și 19 ani au născut 558 de copii în județul Vaslui, respectiv 622 de copii în județul Suceava, conform Institutului Național de Statistică.  

Pregătiți pentru viață

Celelalte două opționale aprobate la final de decembrie 2017, odată cu „Adolescență și autocunoaștere”, se numesc „Pregătiți pentru viață. Educație pentru viață și comunitate” și„Mai întâi caracterul”.

Spre deosebire de „Adolescență și autocunoaștere”, realizat pentru liceu, acestea două se adresează elevilor din primară și gimnaziu. Ambele au la bază francize internaționale lansate de organizații catolice și neo-protestante din SUA și America Latină.

În grupurile de lucru care au propus programele pentru cele trei opționale sunt nume care se suprapun, adică persoane care au lucrat la două dintre cele trei discipline. Dar singurul nume pe care îl regăsim în toate cele trei grupuri e al Oanei Moșoiu, lector universitar, expert în educație & membru fondator al Asociației Școala Familiei.

În plus, aceasta a contribuit și la un curs nou de formare, gândit pentru profesorii care vor preda „Adolescență și autocunoaștere” și „Pregătiți pentru viață”.

Atât Oana Moșoiu, cât și soțul ei, sunt angajați în Ministerul Educației (MEN).

Oana Moșoiu lucrează pe o funcție contractuală la MEN din 2017, ca „coordonator intervenții sistemice” al proiectului ROSE, „cel mai amplu și mai scump proiect din Educație, care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar”.

Iar Romeo-Nicu Moșoiu este angajat în Ministerul Educației din 2010, fiind consilier al ministrului Educației în relația cu cultele, inclusiv cu Biserica Ortodoxă Română.  

„E nevoie de relația cu cultele ca să ai o pace”, mi-a explicat Romeo Moșoiu într-o discuție telefonică. „Pentru că cele mai mari conflicte din lume sunt conflictele religioase. (...) Cele mai mari probleme din lume au plecat de la conflicte religioase, conflicte valorice, inclusiv relațiile interumane.”

Romeo Moșoiu a spus că nu a fost implicat în elaborarea acestor discipline. 

Angajatul ministerului apare totuși ca unul dintre administratorii grupului de Facebook „Pregătiți pentru viață”, „grupul absolvenților cursului dedicat predării disciplinei „Pregătiți pentru Viață””. Grupul a fost creat de soția lui în 2018.

Programul de formare a cadrelor didactice a fost creat pentru a-i ajuta pe profesorii care vor preda unul dintre aceste opționale, „astfel încât să nu îl transforme tot într-o teorie sau într-un lucru care îndepărtează de spiritul în care a fost elaborată această programă”, a spus Oana Moșoiu într-un interviu pentru Radio Trinitas.

Miza acestui curs de formare este semnificativă, pentru că programele opționalelor sunt formulate relativ vag și lasă o oarecare libertate de interpretare, în funcție de viziunea celui care predă. Dar printr-un curs de formare pentru profesorii care le vor preda poți să controlezi și punerea în practică a programei.

Cursul pentru profesori a fost promovat intens prin rețelele profesorilor de religie. Mulți dintre formatori și participanți vin, de asemenea, din zona religioasă.

De exemplu, în Cugir, la mijloc de aprilie, formatorii pentru acest curs  au fost părintele profesor dr. Adrian Podar și Alina Buzle, fostă directoare a Liceului „Constantin Șerban” din Aleșd și secretară a Asociației Părinți pentru Ora de Religie, filiala Bihor. (Romeo Moșoiu a coordonat constituirea filialei Bihor a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie în 2015.)

În județul Sălaj, profesorii de religie au participat la acest curs la final de februarie.

În Brăila, s-a ocupat de organizarea cursului din aprilie Elena Cocîrlea, inspector de religie.

 

„O nouă paradigmă pentru educația sexuală”

În spatele cursului de formare pentru profesori, dar și al opționalului „Pregătiți pentru viață”, stă, în mod oficial, Asociația Life-Learning Education, care a propus cursul la Ministerul Educației.

Site-ul Asociației Life-Learning Education precizează că „pentru materialele educative adaptate de echipa sa de experți la nevoile elevilor români,” asociația lucrează în parteneriat cu organizația internațională ALAFA, aceasta fiind unic deținător de copyright.

ALAFA (Latin American Alliance for the Family) este o organizație internațională strâns legată de Biserica Catolică și de mișcarea anti-avort.

ALAFA a conceput un program de „educație despre sexualitate și valori” numit Aprendiendo a Querer (AaQ) (sau Alive to the World / AW în engleză). Programul a început să se contureze la mijlocul anilor ‘80, iar primele manuale au apărut în ‘99. Abordează teme ca identitatea, pudoarea, sănătatea, auto-controlul, căsătoria și prietenia.

Christine de Marcellus de Vollmer, președintele ALAFA, propune prin acest program „o nouă paradigmă pentru educația sexuală”, care promovează abstinența sexuală până la căsătorie.

Într-un text numit „Educația sexuală: de la un eșec tragic, la o definiție corectă”, Vollmer spune că companiile farmaceutice ar fi inventat educația sexuală „pentru a-și lărgi piața pentru noul lor medicament contraceptiv”. Educația sexuală „includea tot ceea ce era necesar pentru a lipsi tinerii de moralitatea și modestia pe care au învățat-o în casele și bisericile lor și de a-i încuraja să experimenteze sexual.”

Programul ALAFA ar fi un răspuns la această „cultură de promiscuitate” creată de educația sexuală.

„Acum 35 de ani, cele mai luminate minți din țară [Venezuela] am hotărât să formulăm un curriculum care să înlocuiască materialul revoltător oferit de educatorii sexuali. (...) Vehiculul e povestea unui băiat și a verișoarei lui”, a povestit Vollmer la Congresul Mondial al Familiilor din Tbilisi în 2016.

Băiatul și verișoara lui, Carlos și Alicia în versiunea spaniolă, învață că:

• „Cea mai bună modalitate de a descoperi corpul unei persoane de alt sex este în cadrul căsătoriei”.
• „Introducerea conceptelor pornografiei într-o relație de cuplu este o modalitate de a-l disprețui pe partener”.
• „Viața începe în momentul în care un ovul se unește cu un spermatozoid”.
• „Utilizarea de anti-concepționale este motivul pentru care mamele își pierd dragostea pentru viața [pe care ar putea-o da]”.

Franciza a fost preluată în mai multe țări din lume, printre care și România, chiar în cadrul opționalului „Pregătiți pentru Viață”. Cărțile programului sunt în curs de traducere în română.

Programa opționalului „Pregătiți pentru viață” are „o poveste cu niște copii care cresc, și odată ce ajung la vârsta adolescenței încep să apară și problemele acestea, de identitate biologică și de relații cu genul opus”, spune Oana Moșoiu.

Unele teme din programa „Pregătiți pentru Viață” au nume identice cu module ALAFA:

Pregătiți pentru Viață - Module ALAFA

Să ne cunoaștem pe noi - Getting to Know Myself
Fericiți și Sănătoși  - Happy and Healthy
O Mare echipă - A Great Team
Suntem Prieteni -Friends
Personalitatea Mea - Personality Plus

Ștefana Totorcea, membru fondator la Asociația Life-Learning Education, a fost printre cei patru români care au luat parte la „International Forum on the Large Family and Future of Humanity”, o conferință organizată la Moscova în septembrie 2014, unde a participat și Christine Vollmer, președintele organizației ALAFA.

Congresul, care a adus laolaltă reprezentați ai mișcării anti-LGBT & anti-avort din întreaga lume, cu scopul „protejării familiilor tradiționale, cu mulți copii”, a fost finanțat de către Vladimir Yakunin, un vechi aliat de-al lui Putin.

Printre temele abordate la conferință:
„Cum au reușit homosexualii să dea peste cap valorile tradiționale în Vest”
„Împotriva contracepției, sterilizării, fertilizării artificiale și sinuciderii”
„Raport privind efortul de a răspândi așa-numita teorie a genului în întreaga Europă și cum să o contracarăm”

Vollmer a ținut prezentări despre „Creșterea unei generații pregătite să susțină virtutea și familia naturală puternică” și „Aducerea educației naționale înapoi în formarea sănătoasă a unei persoane”.

Antonio Brandi, liderul Pro Vita Italia, cel care le-a recomandat pentru acest congres pe Ștefana Totorcea și pe încă o participantă, Alexandra Nadane, pe atunci președintele organizației Studenți pentru Viață, a spus într-un interviu pentru stiripentruviata.ro că transmite familiilor din România să oprească educația sexuală în școli. Potrivit lui Brandi, obiectivul educației sexuale ar fi să „îmbogățească industria pornografică și cea a prezervativelor și să pregătească victime noi pentru pedofili”.

Mai întâi caracterul

Al treilea opțional aprobat tot prin ordinul ministrului Liviu Pop la final de decembrie 2017 este „Mai întâi caracterul”. Acesta a fost propus Ministerului Educației de către Institutul pentru principii de bază ale vieții (Asociația IBLP România).

ONG-ul este „dedicat să ofere învățătură din Scriptură în scopul de a urma căile lui Dumnezeu în viața noastră”. Face parte din „Institute in Basic Life Principles” (IBLP), o organizație fondată în SUA în 1961 și descrisă de către unii ca „fundamentalistă”.

Bill Gothard, părintele acestei mișcări, care promovează ideea de disciplină, respect față de autoritate, denunțarea minciunilor, puritate morală sau smerenie, a fost acuzat că ar fi abuzat 34 de femei și copii de-a lungul a mai multor decenii. Și alți membri din conducerea mișcării au fost acuzați de abuz sexual de-a lungul timpului, însă doar Bill Gothard și-a dat demisia din IBLP în 2014.

Asociația IBLP România a fost înregistrată în 2004 de către Bill Gothard, prin împuternicitul Paul Copu, un fost atlet român care a emigrat în anii ‘80 în SUA.

Copu s-a întors în România în 2003, „pentru a face ceva bun pentru țară”, după cum îmi spune acesta într-un interviu telefonic.

Asociația IBLP România are personalitate juridică și funcționează separat de organizația-mamă din SUA, explică Copu, iar acuzațiile la adresa lui Bill Gothard nu au nicio legătură cu organizația din România.

Opționalul „Mai întâi caracterul” are la bază franciza „Character First” („Caracterul înainte de toate”), un program de dezvoltare a caracterului care a pornit tot de la IBLP.

„Character First” e de inspirație religioasă, spune Copu, dar în prezent este un program laic, care a fost preluat și în țări musulmane. Scopul lui este formarea „caracterului cristic”.

Există la noi nenumărate articole, petiții, scrisori adresate ministerelor, proiecte de lege care susțin că educația sexuală: 1. Distruge inocența copiilor și îi învață să facă sex. 2. Promovează homosexualitatea și „ideologia de gen”. 3. Îi dă la o parte pe părinți din educația copiilor lor. 4. E de inspirație occidentală (în unele variații, de inspirație neo-marxistă). Implicația e că nu doar inocența copiilor, dar și inocența țării trebuie apărată de propagandă sexuală din afară.

Ce e educația sexuală, de fapt? Ce se învață în cadrul programelor de educație sexuală?

Unul dintre documentele cele mai importante pe tema educației sexuale e ghidul UNESCO, „International Technical Guidance on Sexuality Education”, publicat inițial în 2009, revizuit și în 2018, care a avut la bază analiza a 87 de programe de educație sexuală pentru adolescenți din întreaga lume.

Documentul UNESCO arată că programele de educație sexuală nu grăbesc începerea vieții sexuale, ci, din contră, contribuie la întârzierea debutului vieții sexuale.

Alte rezultate includ:

• Reducerea numărului de parteneri sexuali
• Reducerea numărului de acte sexuale
• Utilizarea sporită a prezervativelor
• Utilizarea sporită a mijloacelor contraceptive
• Reducerea comportamentelor de risc.

Educația sexuală nu se rezumă doar la biologie, cum sugerează de multe ori oponenții ei. Ghidul UNESCO afirmă că discuția despre sexualitate nu poate fi separată de discuția despre valori morale.

Pe lângă teme ca reproducerea, comportamente sexuale, riscuri și prevenirea bolilor, programele de educație sexuală vorbesc despre aspectele pozitive ale sexualității: „dragoste, relații bazate pe respect reciproc și egalitate”.

„Nu se învață poziții sexuale la educație sexuală”, spune râzând sociologul Gabriel Brumariu, fost manager de proiect la organizația non-guvernamentală Societatea de Educaţie Contraceptivă și Sexuală (SECS). Gabriel a predat cursuri de educație sexuală în licee timp de nouă ani, prin intermediul ONG-ului.

De obicei, școlile sunt interesate de programe de educație sexuală când se trezesc cu o „problemă”. Nu ca să prevină probleme, spune Gabriel.

„Ne sunau Domnule, avem o problemă, niciodată ‘Avem nevoie’. Avem trei, patru sarcini la adolescente. Cam așa încep discuțiile la telefon”, povestește Brumariu.

Părinților li se trimit un acord pe care trebuie să îl semneze și o scrisoare de informare. Altfel, elevii nu pot lua parte la sesiunile de educație sexuală.

La începutul fiecărei sesiuni, Brumariu le spune tinerilor: „Nu toată lumea este activă [sexual]. Și sesiunea asta nu este dedicată doar celor care sunt activi. Poate n-o să fiți niciodată, poate peste un an sau doi sau trei. E important să știți niște informații care vă vor ajuta pentru sănătatea voastră și a celor din jur.”

Brumariu le vorbește adolescenților despre mijloace de contracepție, îi sfătuiește să meargă la doctor când au o problemă și nu să caute pe internet, le spune despre HPV, „una dintre cele mai răspândite infecții cu transmitere sexuală și nimeni nu are habar de ea.” Este cea care provoacă cancerul de col uterin, cel mai frecvent tip de cancer, după cel de sân, la fetele și femeile între 15 și 44 de ani din România. De asemenea, Gabriel abordează tema sănătății emoționale, partea de violență sau abuz sexual.

Lipsa unei educații sexuale și despre relații, adaptate la vârstă, îi lasă pe tineri „mai vulnerabili în fața unor comportamente sexuale dăunătoare și a exploatării sexuale”, arată documentul UNESCO.

„Principalul obiectiv ca dirigintă la o clasă de liceu este să nu rămână una din ele [eleve] însărcinată măcar înainte de 18 ani”, îmi spune Elena Deleanu, profesoară de istorie la un liceu din Fălticeni.

La generația la care a fost dirigintă înainte, obiectivul părea că fusese atins, nicio elevă nu rămăsese însărcinată până la majorat. Spre finalul clasei a douăsprezecea, însă, patru fete erau gravide. Două dintre ele nu și-au mai dat bacul.

Cristina Damian, medic ginecolog la Spitalul Județean Călărași, „unde natalitatea la fete de 12-18 ani este în floare”, spune că majoritatea adolescentelor însărcinate sunt din medii defavorizate și abandonează școala. În felul acesta rămân fără posibilități de angajare și dezvoltare, fără șanse la independență financiară.

Damian a lucrat o perioadă și în Franța și în Belgia, dar acolo nu a avut gravide minore printre paciente. „Sarcina la o vârstă pediatrică este un răspuns al educației precare”, adaugă medicul.

Cu toate acestea, educația sexuală nu există ca disciplină propriu-zisă în școala publică românească.

Singurele noțiuni de educație sexuală se învață în cadrul materiei opționale „Educația pentru sănătate”, la capitolul „Sănătatea reproducerii și a familiei”. Printre temele abordate: infecţii cu transmitere sexuală, sarcina nedorită şi avortul, planificare familială, violenţa în sexualitate, abuzul sexual.

Opționalul a fost introdus în 2004, ca parte a Programului Național de „Educație pentru Sănătate în Școala Românească”, lansat în decembrie 2001.

În anul școlar 2017-2018, 169.320 de elevi (aproximativ 7% din totalul populației școlare) au participat la cursurile de „Educație pentru sănătate”, conform unei interpelări făcute de deputata Cristina Iurișniți.

Pentru că avea răspândire națională, „Educația pentru sănătate” putea ajunge la mai mulți elevi ca, de exemplu, programele unui ONG. Așa că disciplina a devenit osul cel mare pe care s-au luptat autorități, asociații de părinți sau asociații de elevi.

Miza era, de fapt, dacă modulul de educație sexuală din cadrul opționalului „Educației pentru sănătate” va deveni sau nu obligatoriu în școlile publice din România.

Au existat mai multe confruntări, iar punctul culminant a fost atins în 2015.

Pe 25 mai, ministrul Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu, anunța că a discutat cu ministrul Educației despre introducerea obligatorie a orelor de „Educație sanitară”. La două zile distanță, 13 organizații non-guvernamentale care luptă pentru drepturile femeilor și egalitate de gen au cerut introducerea în școli a „Educației pentru sănătate”, ca materie obligatorie.

Reacția nu s-a lăsat așteptată. După aproximativ două săptămâni, 19 asociații „care promovează familia” au trimis ministrului Educaţiei și ministrului Sănătăţii o scrisoare numită „Educație pentru sănătate – DA, educație ideologică – NU!”

Printre semnatari se număra și Asociația Părinți pentru Ora de Religie, al cărei vice-președinte la momentul respectiv era Romeo Moșoiu, soțul Oanei Moșoiu, numele care leagă cele trei opționale noi. Acesta era și atunci consilier al ministrului Educației în relația cu cultele. Practic, un angajat al statului făcea presiuni asupra aceluiași stat, sub masca societății civile.

Abstinența constituia punctul central al scrisorii, mai ales în ceea ce le privește pe adolescente.

„Tinerii, în special fetele, ar trebui să-și întârzie debutul sexual până la căsătorie, în primul rând din motive medicale”, arată documentul. „Biologia spune clar: calea cea mai sigură de a evita bolile cu transmitere sexuală, avortul precum și suferința emoțională de pe urma acestora, este abstinența până la căsătorie”.

Cristina Damian, medic ginecolog la Spitalul Județean Călărași, explică cum, de fapt, abstinența până la căsătorie nu te ferește de infecții cu transmitere sexuală, cum e virusul HPV, care provoacă cancerul de col uterin. „Poți să ai un singur partener cu care te căsătorești virgină, iar în momentul în care ai avut primul contact sexual, el ți-a virat niște tulpini [HPV].”

De asta, Damian adaugă : „Nu trebuie mizat pe partea de abstinență până la căsătorie, ci pe partea de educație.” România e pe primul loc în Europa la numărul morților din cauza cancerului de col uterin.

Mai mult, în SUA, educația sexuală bazată doar pe abstinență s-a dovedit ineficientă ca politică regională în prevenirea sarcinilor la adolescente, arată mai multe studii.

Asociația Americană a Pediatrilor consideră că „este lipsit de înțelepciune să promovezi o educație sexuală bazată doar pe abstinență, având în vedere că aceasta nu a dat rezultate”.

După scrisoarea ONG-urilor pro-abstinență, ministerul Sănătății de-atunci a revenit cu un răspuns în favoarea programului de educație sexuală, dar în zadar. Mobilizarea organizațiilor creștine a produs efecte, iar „Educația pentru sănătate” a rămas materie opțională până în ziua de azi, rezervată unui procent mic de elevi.

În urma scandalului din vara lui 2015, Romeo Moșoiu a fost somat de mai multe ONG-uri să își dea demisia din funcția de consilier al ministrului Educației, din pricina conflictului de interese între poziția de vice-președinte al unei asociații religioase care face lobby la ministerul Educației și rolul de consilier ministerial. Moșoiu și-a dat demisia din Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), dar este și astăzi consilier.

Am contactat și un oficial din ministerul Sănătății, pentru a încerca să înțeleg de ce propunerea ministerului Sănătății a eșuat în 2015.

Funcționarul mi-a povestit, sub protecția anonimatului, că „cei de la Ministerul Educației au zis că nu e momentul oportun”. O problemă a mai fost și reacția unora dintre părinți. „O mare parte (...) consideră că, dacă le vorbești copiilor de educația sexuală, înseamnă că copilul se va duce și în secunda următoare va face sex”.

Ministerul Sănătății nu poate să introducă materii în programă, mi-a explicat funcționarul: „Noi doar le propunem. Nu noi stabilim programa școlară. Depinde de Ministerul Educației.”

Spune că ei cei din Ministerul Sănătății au încercat, la fel și experții din Institutul Național de Sănătate Publică. „Dar trebuie să avem susținerea și din cealaltă parte.”

Am încercat să aflu și care este poziția oficială a Ministerului Educației față de tema educației sexuale. Răspunsul a venit fără echivoc: educația pentru sănătate trebuie să rămână disciplină opțională.

În ultimii ani, persoanele și grupurile afiliate religios din România care sunt interesate de educația adolescenților și-au schimbat strategia când vine vorba de educația sexuală. Au trecut de la o opoziție clară față de educația sexuală, cum a fost mobilizarea din 2015, la promovarea unei versiuni proprii, prin campanii de informare în școli, materii opționale, cursuri de formare pentru profesori sau cursuri pentru părinți.

Este imaginea în oglindă a ce s-a petrecut deja în Statele Unite în urmă cu decenii. Dacă în anii ‘60, opoziția directă față de educația sexuală s-a manifestat prin proteste în școli, lecturi publice ale unor cărți/broșuri care avertizau cetățenii de pericolul educației sexuale, începând cu anii ‘80, s-a trecut la promovarea unei alternative proprii: educația prin abstinență. Aceasta are la bază ideea că nicio metodă contraceptivă nu e 100% sigură, cu excepția abstinenței până la căsătorie, sau prejudecata că homosexualitatea ar fi reversibilă, pentru că oamenii își pot schimba și controla orientarea sexuală după bunul lor plac.

Luptele date în jurul educației sexuale în SUA au ajutat la conturarea unei noi mișcări de dreapta, care numește drept dușmani ideologici drepturile LGBT sau educație sexuală.

Direct implicată în promovarea unei educații pentru sănătate bazate pe abstinența sexuală e Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Pro Vita Iași, un departament al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală a fost înființat în 2011, iar printre obiectivele sale se numără „programe educative de pregătire a tinerilor pentru viața de familie.”

A apărut sub „mandatul” lui ÎPS Teofan, arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din 2008.

În timp ce Daniel, fostul mitropolit al Moldovei și Bucovinei, actual Patriarh, a pus accentul mai mult pe partea economică, pe „stilul gospodar”, pe „renovări, extins, diversificat”, ÎPS Teofan a fost preocupat de la început de latura misionară, mi-a explicat un fost angajat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Așa a apărut și acest sector nou de misiune, statistică și prognoză.

Unul dintre departamentele cele mai active din cadrul sectorului este Pro Vita Iași, înființat tot în 2011. Are în centrul activității sale lupta împotriva avortului, prin „salvarea, protejarea și cultivarea vieții”, dar și programe de educare a tinerilor în spirit creștin-ortodox.

Pro Vita Iași are o echipă de oameni foarte tineri, dar colaborează mult și cu voluntari. Merg prin școli, la evenimente, organizează conferințe, marșuri, merg mult pe teren, plantează copaci.

La început, echipa Pro Vita Iași era „pe ajutatul tinerelor mame care nu aveau sprijinul familiei, apoi pe prevenirea sarcinilor nedorite, dar în zona de abstinență, nu de birth control [contracepție]”, mi-a explicat fostul angajat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În plus, cei de la Pro Vita Iași încercau să modernizeze discursul preoților. „În conducere erau conștienți că preoții au un anumit tip de discurs, mai ales cei de la țară”. Și atunci îi învățau să nu mai spună, de exemplu, că Biserica urăște homosexualii, ci că urăște păcatul. Aduceau invitați cunoscuți și cu priză la tineri la evenimente, care să transmită ideea că biserica nu e ceva învechit, ci ceva cool.

Apoi a apărut Stephen Holley, numit părintele Bob, un fost pastor baptist din SUA convertit la ortodoxie, care se mutase în România. Acesta s-a împrietenit cu părintele Radu Brînză, coordonatorul Pro Vita Iași. Părintele Bob era specializat pe consilierea de cuplu și consilierea cu adolescenții în SUA. Treptat, Pro Vita Iași a înglobat dimensiunea asta în misiunea sa.

Într-un fel, Pro Vita Iași a împrumutat din stilul bisericilor neo-protestante: apropierea de comunitate, îmbrăcarea mesajelor într-un ambalaj modern, lucrul cu tinerii, implicarea socială & misionară.

Dar dincolo de ambalajele moderne, mesajele sunt, în esență, conservatoare.

În campania de informare „De Ce”, desfășurată în școli din zona Moldovei, cei de la Pro Vita Iași vorbesc de „autocontrol”, adică abstinență, ca singura metodă contraceptivă sigură înainte de căsătorie. Bolile cu transmitere sexuală și avortul sunt prezentate ca niște „consecințele firești ale unei înțelegeri nefirești a sexualității”.

„Spre deosebire de programele clasice de educaţie sexuală care îi învaţă despre contraceptive, noi îi învăţăm despre firescul actului sexual, când, cum şi unde este locul lui şi care sunt consecinţele nefirescului”, a spus Dragoş Bălinișteanu, unul dintre reprezentanţii Pro Vita Iași care s-a ocupat de implementarea programului „De Ce”, într-un interviu pentru portalul Doxologia.

Dar cine stabilește, într-un stat laic, ce este firesc și ce este nefiresc? Este sexul înainte de căsătorie nefiresc? De ce?

Cât de realist e apelul la abstinență atunci când nu ești informat despre cum funcționează propriul corp? Când adolescenții sunt la un click distanță de milioane de site-uri de pornografie?

Discutând atât cu ONG-uri care militează pentru drepturile sexuale și reproductive, dar și cu organizații cu viziune creștină, am observat că există un fel de consens: toți își doresc să reducă rata avorturilor în rândul adolescentelor. Însă drumul se separă când vine vorba de metodă.

În timp ce primii spun că informarea și accesul la mijloace contraceptive pot reduce rata avorturilor, ceilalți sunt de părere că orice activitate sexuală înainte de căsătorie trebuie evitată, pentru că poate duce la sarcină, și astfel la avort, pe care îl consideră o crimă, chiar dacă sarcina e rezultatul unui viol.

„Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate”, arată site-ul Patriarhiei. „În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui să fie născut și, după caz, înfiat sau adoptat.”

„Cei ce pun în faţă libertatea sexuală şi contracepţia nu fac decât să pună paie pe foc şi să provoace curiozitatea firească a adolescenţilor. Cele două probleme nu se vor rezolva prin folosirea de contraceptive, ci printr-o moralizare şi normalizare a comportamentului sexual al tinerilor”, arată același articol din Doxologia.

Sexualitatea e astfel subordonată moralei. Dogma creștină decide ce e firescul vs. nefirescul. Iar apoi concluziile astea sunt livrate elevilor.

Biserica Ortodoxă Română condamnă utilizarea contraceptivelor pentru că acestea ar reprezenta un păcat grav, la fel ca și avortul. Ideea de bază e că viața începe din momentul concepției, deci metodele contraceptive ar reprezenta o crimă.

Cum ajunge Pro Vita Iași în școli?

Ca să ajungă în școli, Pro Vita Iași semnează parteneriate cu inspectoratul școlar sau direct cu unitatea de învățământ. A doua variantă e cea mai folosită.

De la ISJ Iași am aflat  că Pro Vita Iași e extrem de activă în activitatea de informare a tinerilor, dar că nu există un parteneriat semnat direct cu inspectoratul.

De exemplu, la început de aprilie, două profesoare de religie și Sorina Hîngănescu, de la Pro Vita Iași, au proiectat la trei clase de a doisprezecea de la Liceul Miron Costin din Iași un film cu mesaj anti-avort, proiecția fiind urmată de o discuție cu elevii.

Activitatea s-a desfășurat în afara orelor și a avut loc pentru că „există această temă delicată în cadrul programei de religie - avortul”, mi-a explicat directoarea liceului. S-a bazat pe un parteneriat între organizație și școală, precum și pe un proces verbal semnat în ziua în care aceasta s-a desfășurat.

La altă școală din Iași unde a avut loc o activitate Pro Vita Iași în martie, directoarea adjunctă nu a știut să îmi spună care este cadrul legal pentru aceasta. A spus că probabil există un parteneriat de anul trecut.

În 2014, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a semnat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, care însă nu a fost pus în aplicare, mi-a comunicat inspectoratul, după ce inițial a refuzat să îmi arate conținutul documentului, explicând că nu e un document cu caracter public.

După insistențe, l-am primit. În parteneriat  se arată că inspectoratul școlar agreează ca o structură din cadrul Bisericii să îi informeze pe tineri „în legătură cu consecințele unui comportament inadecvat și libertin”. La rândul ei, Mitropolia Moldovei și Bucovinei își asumă că îi va informa pe tineri prin activități derulate în școli „despre caracterul procreativ al activității sexuale”.

Practic o instituție laică lasă Biserică să decidă ce reprezintă un comportament „inadecvat și libertin” în rândul elevilor. Asta deși în legea educației se precizează că învățământul din România trebuie să respecte „principiul libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice.

„Și eu susțin viața, dar nu susțin mamele copii”

Viziunea oficială a Bisericii Ortodoxe privind contracepția nu este împărtășită de toți practicanții creștini-ortodocși. Există diferite nuanțe în raportarea la subiecte din zona sexualității.

Pentru Romina, tânăra de 23 de ani crescută de o mamă adoptivă după ce mama ei de 17 ani a abandonat-o la naștere, lucrurile nu sunt alb și negru.

Romina nu e de acord cu avortul, decât dacă viața mamei sau a copilului este pusă în pericol. Crede că trebuie să îți asumi sarcina, chiar dacă a fost o greșeală. Unul dintre cunoscuții ei a criticat-o că e prea dură, dar Romina i-a explicat că mama ei naturală i-a spus că ar fi vrut să o avorteze, dar a fost prea târziu. „Eu cred că am luat totul foarte personal.”

Tânăra susține însă ideea de educație sexuală. „Dacă am avea educație sexuală în școli, am preveni atâtea alte lucruri, și sarcina timpurie și abandonul”, spune Romina.

Anul trecut, Romina a lăsat un comentariu pe Facebook la o postare Pro Vita Iași în care oamenii erau îndemnați să participe la Marșul pentru Viață.

„Și eu susțin viața, dar nu susțin mamele copii - acele mame care nu ies bine din copilărie că și nasc, acele mame care se joacă cu viața lor și cu destinul copilului căruia îi dau viață. Poate nu ar strica și ceva susținere în ceea ce privește educația sexuală în școli. În rest, baftă!”

Răspunsul celor de la Pro Vita Iași a fost: „Într-adevăr, tinerii trebuie educați în acest sens, însă nu în maniera în care îi înveți cum să facă sex, și făcându-i să înțeleagă responsabilitatea actului și puterea autocontrolului”

Dar când „puterea autocontrolului” nu funcționează, iar tinerii nu sunt nici informați, ce se întâmplă?  

În România, au apărut în ultimii ani tot mai multe programe educaționale care promit să răspundă „nevoilor concrete ale tinerilor”, dar evită o latură importantă a adolescenței: sexualitatea.

Unele dintre aceste programe sunt inițiate de persoane și organizații afiliate religios, sau chiar parte din Biserica Ortodoxă Română, care nu își asumă însă influența creștină. Sub o aparență de laicitate, sunt introduse idei religioase; ca de exemplu, ideea că viața începe de la concepție, deci orice metodă contraceptivă înseamnă uciderea vieții.

În același timp, un program național de educație sexuală, cu informație corectă din punct de vedere științific și adaptată la nevoile reale ale tinerilor, care să ajungă la toți copiii și adolescenții români, rămâne inexistent în 2019. Și asta în ciuda inițiativelor mai multor instituții  (inclusiv Ministerul Sănătății) și organizații ale societății civile .

Dacă ai noroc ca adolescent, culegi câteva firimituri de informație de la un profesor binevoitor sau de la un ONG care trece scurt pe la liceul tău. Dacă nu, bine ai venit în estul sălbatic al adolescenței. Descurcă-te cum poți.

„La adolescență, copiii trec prin foarte multe schimbări, la nivel fizic, la nivel neurologic. (...) În momentul în care nu li se dau informații, trec singuri și trec așa cum se poate”, explică Oana Georgescu, psihoterapeut specializat în dezvoltarea copilului și familiei.

„Faptul că nu îți spune cineva despre ele [transformările prin care treci] te face mai confuz, nu mai inocent”, spune Sofia Ilie, o tânără de 18 ani din București.

Cei care au de suferit de pe urma jocurilor de putere între adulți și a diferențelor de viziune sunt chiar adolescenții. În 2019, sunt fete care încă folosesc metode contraceptive improvizate și periculoase, ca spălăturile vaginale cu oțet. Sunt și mai mulți tineri care nu folosesc deloc contracepție, deși și-au început viața sexuală.

„Când intervenim de teama de a nu-l pierde, de a nu i se întâmpla ceva rău, fără să îi oferim informațiile necesare pentru a ști cum să se protejeze de acel rău, întotdeauna rezultatul este unul negativ”, adaugă psihoterapeutul.

„Părinții care nu sunt de acord cu educația sexuală în mare parte nici măcar ei nu le spun copiilor. Pur și simplu le trec așa sub preș”, îmi spune o elevă de Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din București. „Și apoi se trezesc că fata lor de 12 ani e însărcinată”, completează o altă fată.

Apoi intervin alți colegi:

„Îi lasă să descopere singuri. Închid ochii.”
„Pentru că și ei tot așa au fost învățați.”
„Ajungi să îți fie rușine să vorbești despre anumite subiecte chiar și cu părinții.”
„Sau să îți fie frică.”
„Să fii judecată.”
„Nu doar de părinți, și de societate.”

Există de multe ori o prăpastie între felul în care ne imaginăm adolescenții și felul în care sunt ei cu adevărat. În golul ăla cad ei. În golul acela se întâmplă miile de sarcini la adolescente care ne uimesc în fiecare an. Dorind poate să îi protejăm, îi trimitem în lume mai puțin informați, mai puțin autonomi. Și, într-un fel, mai singuri.

Acest material a fost editat de Luiza Vasiliu și Andra Matzal.