Mihail Sebastian face foarte bine. De două mii de ani, romanul cumplitei experiențe a unui tânăr evreu în România interbelică, a fost publicat la începutul acestui an în colecția Modern Classics de la Penguin. În 1934, Sebastian a notat, cu o luciditate aproape imposibilă, sfărâmarea umanității, ura și dezolarea din anii de antisemitism feroce ai României. 82 de ani mai târziu, cititorii britanici descoperă un scriitor universal.

În Anglia, tirajul s-a epuizat în prima lună de la publicare. În România, cartea se găsește doar la anticariate. Ultima dată a fost editată acum zece ani.*

„Surprinde minunat atmosfera României dinainte de război în toată complexitatea ei, în toată frumusețea și oroarea… Iubesc curajul lui Sebastian, ușurătatea lui și înțelepciunea”, a zis la BBC4 John Banville, scriitor irlandez cu 17 romane și un Booker Prize. „Mihail Sebastian este considerat astăzi drept unul dintre cei mai importanți cronicari ai ascensiunii nazismului în Europa cea civilizată”, scrie Paul Bailey într-o recenzie minunată pentru The Guardian. „Mușcător, meditativ, complicat, provocator… Mai mult decât un document istoric fascinant, e un roman coerent și convingător. Penguin ar trebui felicitat pentru că a adus în sfârșit această carte publicului anglofon”, scrie Toby Linchtig în Financial Times. „Straniu de profetică… o traducere excelentă a unui roman cu totul neobișnuit. De două mii de ani e o carte a adevărurilor”, plusează Eileen Battersby în Irish Times. „Una dintre cele mai neobișnuite, seducătoare și frumoase cărți pe care le-am citit de ani de zile. (...) E o carte pe care trebuie s-o citești și recitești și care, peste ani, va deveni un prieten de nădejde pentru tot restul vieții.”, scrie John Self, blogger și cronicar pentru The Guardian.

“What matters is whether I can understand calmly, critically, what is happening now to myself and others. Otherwise…”

Cum a ajuns Mihail Sebastian printre clasicii moderni de la Penguin, una dintre cele mai mari edituri din lumea anglofonă? Cine l-a adus în clubul select al lui Nabokov, Ginsberg, Orwell, Camus și Kafka? Casiana Ioniță, o tânără de 32 de ani din Ploiești, a studiat literatura la Harvard și Columbia. În 2014, când s-a angajat la Penguin, colegii au întrebat-o dacă nu e vreo carte din România care ar merita să apară în Modern Classic. Fuseseră deja traduși Cioran și Ionesco, dar din franceză. „Primul scriitor la care m-am gândit a fost inevitabil Mihail Sebastian – mi se părea cel mai universal prin experienţa lui în perioada interbelică, prin felul extraordinar de lucid în care a răspuns pasiunilor politice de atunci. Poate tocmai pentru că era atât de echilibrat şi nu accepta nici o ideologie, Sebastian a fost atacat în mod constant: mai întâi în anii ‘30, când a apărut De două mii de ani, a fost acuzat de trădare şi de zionişti, şi de legionari, şi de comunişti – e ceva să fie toţi de acord – apoi iar, în anii ‘90, când s-a descoperit Jurnalul şi poveştile lui despre antisemitismul lui Eliade, Cioran şi al altora din cercul lor, i-a deranjat pe mulţi care credeau că perioada interbelică a fost paradisul pe pământ”, mi-a scris Casiana într-un mail.

 Jurnalul apăruse în engleză cu vreo zece ani în urmă și fusese hiper-lăudat de giganții Arhur Miller și Philip Roth, dar nu și De două mii de ani.„Aşa că după ce am discutat ideea cu toţi colegii, am început să mă gândesc cine l-ar putea traduce. Şi numai bine ce am aflat că Philip Ó Ceallaigh, care a scris un articol foarte bun despre Sebastian şi felul în care românii se văd drept victime, tradusese deja tot romanul şi îl ţinea în sertar pentru că nu se arătase nici o editură interesată. Greu de găsit un traducător mai potrivit decât Philip, care e un scriitor extraordinar şi înţelege şi contextul istoric foarte bine – uneori mai bine decât mine, deşi eu am crescut în România şi el nu.” 

Philip Ó Ceallaigh e un scriitor irlandez mutat cu arme și bagaje în România (cu arme și bagaje e o expresie franțuzească, scuzați, vă rog, prezența ei într-un context atît de britanic). Locuiește în București din 2010. A publicat două volume de proză scurtă și un roman (le găsiți traduse și la Polirom) și a primit Ronney Prize pentru literatură irlandeză. „Am citit De două mii de ani prima dată în 2005, cred. Din întâmplare. Un prieten mi-a dat cartea - nu auzisem de autor, de jurnalul lui celebru sau de polemica pe care a stârnit-o în anii ‘90 în România. Deşi nu eram obișnuit să citesc în română, vocea naratorului din De două mii de ani m-a cucerit din prima - tonul lui singuratic, vocaţia lui de a privi cu detașare lumea din jurul lui şi suferinţa lui personală - şi faptul că a reuşit! A reuşit atât de bine, că aveam impresia, imediat, nu doar că am înţeles ceva despre România de acum 80 de ani, ci că îmi spunea ceva despre România de astăzi. Eram şi uimit de faptul că despre anumite perioade şi subiecte din istoria românească - Holocaustul, de pildă - românii nu vorbeau. Sau dacă vorbeau, narațiunea era una fictivă. Am început să traduc cartea doar ca să mă apropii mai mult de vocea şi de personajul pe care îl admiram”, spune Philip. Adaugă că nu e traducător profesionist și nici nu voia să fie. Așa că a tradus când avea timp și chef. A durat trei ani. Și apoi încă cinci și ceva, manuscrisul a stat în sertar. Până a apărut Casiana.

„Mihail Sebastian a ajuns în librăriile britanice la mai bine de optzeci de ani de când era atacat din toate direcţiile pentru că încerca să înţeleagă istoria la cald, să priceapă de ce se putea striga Moarte jidanilor! pe stradă, lângă el, ca şi când era ceva absolut normal. Partea cea mai frumoasă a recepţiei de până acum e că a fost comparat cu Pessoa, Bassani şi Zweig şi văzut drept un autor care vorbeşte despre o poveste universală, care ar fi putut fi scrisă ieri, azi sau mâine, după cum bine a zis scriitorul irlandez Colin Barrett”, spune Casiana.

“I’ll always resist invitations to fervour, and will resist the more tempting ones all the more resolutely. Letting yourself be swept along on the current is too attractive to be trusted.”

Am fost curioasă să aflu cum l-au citit britanicii pe Sebastian, așa că am întrebat un librar și doi bloggeri. Liam Bishop, care scrie pe Curb Complex despre cărți, nu citise literatură română până la Sebastian. Fiind vorba de o carte publicată cu 82 de ani în urmă, „mi-am zis că sigur are ceva de zis dacă cea mai mare editură din lume o publică acum”. Se aștepta să găsească genul de relatare tipică pentru scriitorii Holocaustului, dar a descoperit „o carte ironică, abstractă, dar foarte serioasă, păstrând de minune echilibrul între pathos și bathos.” Nu știam ce e bathos, am căutat rapid pe net. A, e un termen inventat de Alexander Pope în 1727 și are legătură cu încercările eșuate de a atinge pathosul. „Nu afli nimic despre personajul principal, nu descoperi nimic despre el, e un fel de anti-descoperire, deși, de fapt, vezi totul prin ochii lui, de aici și umorul și sensibilitatea.” Liam îl strecoară pe Sebastian printre Dostoievski, Kafka și Pessoa. Îl vede apropiat mai ales de Kafka, pentru că amândoi „știu să injecteze ororile cu ușurătate”. Îi place că Sebastian nu e moralist, nu te face să înveți cine știe ce lecție a istoriei, ci se opune constant oricărui tip de dogmatism. I se pare că lumea occidentală intră într-o nouă criză existențialistă, că există din nou amenințarea extremistă și că personajul lui Sebastian te face să te întrebi ce înseamnă să ai un caracter adevărat, un destin adevărat, și „pur și simplu ce naiba înseamnă adevărat”. Liam Bishop zice că De două mii de ani nu e doar una dintre cele mai bune cărți pe care le-a citit în ultimii ani, ci și una dintre cele mai bune din viața lui, „e drept, scurtă”.

Tony Malone, tot blogger, recunoaște că nu știa nimic despre Sebastian când a primit cartea de la Penguin. L-a convins partea de erou-în-formare din roman, în tradiția scriitorilor lui Goethe sau Joyce, și partea de insight istoric în Bucureștiul anilor ‘20 și ‘30. „Sigur, mulți vor fi atrași de perspectiva evreiască, chiar dacă scriitorul alege o turnură cu totul diferită, cu auto-critica lui constantă și sardonică”. Până la urmă, spune Tony, cel mai important i se pare că e „o carte bine scrisă”. Și că traducerea lui Philip Ó Ceallaigh e excelentă.

Gary Perry e librar la Foyles, un lanț de librării din Londra. Sau, cum s-a prezentat pe mail, e Assistant Head of Fiction la principala librărie a lanțului. „Mulțumesc mult că mi-ați scris. E întodeauna o plăcere să vorbesc despre Sebastian”. Am citit de două ori ca să văd dacă am înțeles bine. După care am intrat pe contul de Twitter și am văzut că share-uia vesel o poză cu topul de „Cele mai vândute cărți de ficțiune din librărie”, unde Sebastian era pe locul 8, puțin în urma lui Ishiguro. „Din clipa în care am deschis exemplarul de probă, am știut că citesc ceva absolut uluitor”. Gary citește multă literatură tradusă din alte limbi, ca să le poată recomanda clienților săi scriitori din zone cât mai diverse. Citise Orbitorul lui Cărtărescu și Aventurile în irealitatea imediată ale lui Blecher, îl cuceriseră onirismul și scriitura intelectualistă. De Sebastian parcă s-a lipit ceva mai mult. „Anxietăție prezente în romanul lui Sebastian au atins un punct sensibil pentru mine, și probabil și pentru alți cititori britanici. Criza refugiaților, întrebările legate de viitorul Marii Britanii în UE, cît și conflictul dintre Palestina și Israel, sporesc interesul pentru chestiunile referitoare la identitatea europeană și la ideea de a aparține unui anumic spațiu. Cred că Sebastian are multe să ne spună în această privință.”

“...that age-old call for death, which is always present somewhere on Romanian streets, but audible only at certain moments. Year after year it resounds in the ear of the common man, who is indifferent, in a hurry, with other things on his mind. Year after year it rumbles and echoes in street and byway, and nobody hears it. And one day, out of nowhere, behold how it suddenly pierces the wall of deafness around it, and issues from every crack and from under every stone.”

Cineva întreba, la un eveniment organizat în martie la Centrul Cultural Român din Londra, de ce De două mii de ani nu e în manuale. Mi s-a părut o întrebare legitimă. Cartea asta, scrisă cu o economie admirabilă a cuvintelor, cu refuzul explicit al emfazei (nici un ah!, nici un oh!) și al victimizării, cu empatie, demnitate și liniște, o mare liniște într-o mare de oroare, ar putea fi citită azi de ochii proaspeți ai puștilor de șaișpe ani. Ar putea, dacă s-ar găsi în librării. Dar, din pricina unei melodrame ridicole legate de drepturile de autor, publicarea cărților lui Sebastian a fost blocată în ultimii zece ani la noi. Potrivit legii, însă, la 70 de ani după moartea unui autor, drepturile asupra operei nu mai sunt protejate. Sebastian a murit în 1945, la patru ani după pogromurile de la Iași și București. Începând din 2015, oricine poate publica „De două mii de ani”. Numai să vrea.

“I’d like to be an anti-Semite for five minutes. To feel an enemy in myself who must be vanquished.”

Am întrebat câțiva autori de manuale de română de ce cred că Sebastian e prezent doar cu textele mai puțin problematice („Accidentul” și piesele de teatru) și de ce De două mii de ani sau Jurnalul nu sunt folosite la clasă ca pretext de discuție cu elevii despre memorie și istorie, extremism și toleranță. George Ardeleanu, co-autor de manuale la Editura Sigma, confirmă că temele astea sunt slab reprezentate în programele de literatură. „Există totuşi în programa de clasa a XII-a un studiu de caz privind Dinamica unor genuri/specii literare: jurnalul şi memoriile după 1990. De pildă, în manualul de la Editura Sigma, la care sunt coautor, am realizat chiar eu această temă, însă având ca suport Jurnalul fericirii de N.Steinhardt şi Jurnalul Monicăi Lovinescu. A fost o chestiune de opţiune strict personală, dat fiind că mi-am dedicat ultimii aproape douăzeci de ani cercetării vieţii şi operei lui N.Steinhardt”, mi-a explicat George Ardealeanu. „Ar mai exista posibilitatea studierii Jurnalului lui Sebastian sau a romanului De două mii de ani la clasa a IX-a, pentru ilustrarea unei teme precum Confruntări etice şi civice (la clasa a IX-a literatura se studiază tematic). Probabil însă că se consideră că aceste texte sunt prea dificile pentru nişte adolescenţi de 15 ani…” 

Florentina Sâmihăian, co-autor de manuale la editura Humanitas, își amintește că s-a discutat despre includerea unor fragmente din Jurnal și din De două mii de ani. „Pentru De două mii de ani cred că am ajuns la concluzia că s-ar putea să fie prea complicat pentru elevii care nu au nici o reprezentare privind contextul istoric în care se petrec evenimentele evocate.” 

“I know: it’s incomparably easier to accumulate disappointments and to live on their embers, to immerse myself in stagnant pools and the warm waters of sadness, and to believe in the pride of that sadness - it’s much easier than remaining on guard and being comprehending of others and harsh with myself. I will keep watch, even if I am keeping watch over my final hour.”

Florin Ioniță, co-autor de manuale la editura ART, spune că profesorii au libertate aproape deplină în a alege textele care li se par potrivite pentru o temă sau alta din programă. „În teorie, totul sună bine! Problemele noastre – şi când spun noastre mă refer strict la grupul de autori de manuale din care am făcut şi încă fac parte – au apărut în momentul în care am început să alegem autorii (alţii decât canonicii) şi, implicit, textele potrivite pentru aplicaţiile dorite.” Asta se întâmpla prin 2003-2006, dar programele fuseseră scrise în 2001. Au trecut de atunci 15 ani. „Spun probleme, continua Florin Ioniță, pentru că în acei ani era dificilă, iar în câteva cazuri imposibilă, obținerea acordului unora dintre titularii drepturilor de autor (persoane sau organizații), de reproducere, fie și parțială, a textelor pe care ni le-am fi dorit prezente în manuale, fără plata unor consistente sume de bani. (...) Oricum, Mihail Sebastian se află în top. Drept urmare, soluțiile nu erau decât două: să încerci să „ocolești” legea (riscând ca editura să se trezească acționată în justiție de moștenitori: o spun din experiență proprie!) sau să aștepți trecerea celor 70 de ani de la moartea scriitorului, durata valabiltății drepturilor de autor. Pentru că este important de spus, manualele aprobate în urma concursurilor organizate de Ministerul Educației în acei ani (legea se aplică și azi!) erau selectate după criteriul calității (50%) și al prețului (50%), iar plata unor drepturi de autor ar fi mărit într-atât preţul, încât le-ar fi scos din competiție. Pentru comparație, manualul de clasa a IX-a la care am lucrat costa 3,50 lei în 2004, în timp ce un bilet RATB costa 1 leu.” Între timp, problema drepturilor s-a rezolvat, doar că Ministerul nu a mai organizat nici un concurs pentru manuale noi de liceu, iar programa a rămas neschimbată.

„Fără îndoială că există și o anume comoditate în a aborda la clasă subiecte „delicate”, câtă vreme oficial (prin „oficial” înţeleg programa aprobată de minister) nimeni nu ţi-o cere, iar Jurnalul și De două mii de ani ale lui Sebastian pot figura lesne  în primele rânduri pe o listă a scrierilor din această categorie (ca și Țiganiada lui Budai-Deleanu, de altfel!), dar aici cred că „vinovăţia” este mai complexă, căci nu implică doar domeniul literaturii române. Lipseşte o abordare interdisciplinară care să implice şi istoria (nimic despre robia țiganilor, puțin despre condiția evreului), filozofia, psihologia (de ce nu?), limbile străine, literatura universală.” Florin Ioniță crede că lumea s-a schimbat enorm în ultimii zece-cincisprezece ani și că manualele de limba și literatura română „pur şi simplu nu mai au cui să se adreseze.” Din punctul său de vedere, soluția ar fi alcătuirea unor „programe şcolare noi și mai curajoase, iar, pe urma lor, noi manuale de liceu. Dar cum munca de înnoire (din păcate însă doar la nivel tehnologic), începută în 2012, a ajuns abia la clasa a IV-a, n-ar fi exclus ca pe actualele manuale să reuşească performanţa de a fi studiat trei generaţii: bunicii, părinţii şi nepoţii.”

“- I never see you in town any more. Why?
- Because I’m fed up with it. It’s the tense, poisonous mood. At every street corner, an apostle. And in every apostle, an exterminator of Jews. It wears me out, depresses me.”

Mihai Sebastian nu este un autor canonic. Autorii canonici sunt: Eminescu, Creangă, Caragiale, Maiorescu, Slavici, Bacovia, Blaga, Arghezi, Barbu, Sadoveanu, Rebreanu, Petrescu, Călinescu, Lovinescu, Preda, Stănescu, Sorescu. Sebastian e la „și alții”.

În ultimele luni, câteva tinere musulmane au fost scuipate și pălmuite pe străzile din București. Se pare că numărul agresiunilor e în creștere. Tatăl unei victime a povestit pentru VICE: „Fetele au mers mai departe, nu au zis nimic. Băieții s-au întors, s-au dus după ele. Și iar au zis «teroriști, ai bombe în geantă». Pe urmă, fetele s-au întors, au greșit aici, s-au oprit lângă o florărie și s-au făcut că vorbesc la telefon cu mine sau cu mama lor, ca să arate că vorbesc română. S-au întors spre ei și au spus «noi suntem românce, ca voi, și nu ne luați așa, la mișto». Unul dintre băieți a încercat atunci pună mâna pe batic. Fata, speriată, s-a tras la o parte și au intrat într-un gang. Ei au intrat după ele și au vrut să tragă de hijab. El a tras un pumn la fata mea și a venit lovitura pe frunte. Și cu piciorul a încercat să lovească." Pe coperta a patra de la For Two Thousand Years e citat un pasaj din carte: „I received two punches during today’s lectures and I took eight pages of notes. Good value, for two punches.” Au trecut 82 de ani și nu s-a schimbat aproape nimic. Nici măcar programa de limba și literatura română. 

“It’s time for me to stop. I’ve let myself be carried away and have started making speeches. I’ll start again tomorrow, with less sentimentality.”

*Între timp, am aflat că tocmai s-a reeditat De două mii de ani. La Editura Cartex. Și că în ultimii cinci ani s-au reeditat operele complete ale lui Sebastian (publicistică, piese, corespondență, inclusiv De două mii de ani), în ediție științifică. Mult succes la scotocit prin librării.

**Marți, 7 iunie, de la ora 19.00, la librăria Anthony Frost din București (lângă Kretzulescu), va avea loc o dezbatere pornind de la traducerea cărții lui Sebastian. Vor fi acolo traducătorul Philip Ó Ceallaigh, editoarea Casiana Ioniță și istoricul Adrian Cioflâncă.