La Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) li se zice ciubucuri. Sunt cântări mărunte care le aduc studenților ceva bani în plus pentru cămin, mâncare sau pentru vreun set de corzi. Unul dintre ciubucurile astea, care a constat în participarea unor studenți ai UNMB la filmarea unui videoclip al manelistului Vali Vijelie, a creat vâlvă, valuri, vuiet pe holurile instituției și mult dincolo de ele. Ce e acceptabil, când vine vorba de colaborări sau închirieri de spații? Manele sau nu, cât de mult afectează ciubucurile studiul în sine? Discuția se lărgește, devine una despre echilibru. Am vorbit despre lucrurile astea cu studenți ai UNMB. Inclusiv cu Răzvan Apetrei, președintele Asociației Studențești din cadrul Universității, cel care a publicat postarea devenită virală despre piesa lui Vijelie: "(...) Vali Vijelie în sala mare de concerte a Conservatorului, acompaniat de studenţi ai instituţiei?!?!? Asta chiar e inadmisibil! (...)”. Am reușit să-l prindem la telefon și pe Vali Vijelie, care nu înțelege de ce piesa lui nu și-ar găsi locul alături de o orchestră simfonică.  

„E foarte ușor să cazi în prăpastia asta a ciubucurilor.” - Theodor Andreescu - student UNMB, violist

Care e atmosfera acum printre studenți?

Sunt mai multe bisericuțe. Ar fi cei care fac ciubucuri mai mereu și cei care fac deloc sau foarte rar. Nu sunt de blamat cei care au fost pe scenă și au cântat: e studenție, trebuie să se ajute, să facă niște chestii din acestea. Nu e foarte inflamată situația, însă e destul de tensionată, pentru că na, e Vali Vijelie… Eu, cel puțin, așa consider, că e un om care n-are ce căuta să-și facă un videoclip într-o astfel de instituție: face parte dintr-un gen muzical, promovează altceva. Într-adevăr, am ascultat și eu piesa respectivă și, slavă Domnului, n-are un mesaj stereotipic manelist. 

Colegii tăi care au cântat ce ți-au zis, cum s-a întâmplat?

Nu știu exact cum au fost găsiți: ca la orice ciubuc, vine unul, întreabă „Poți? Atâția bani se fac”. Și, în funcție de asta, cine poate merge merge. Personal, eu nu m-aș fi dus la o astfel de chestie. (...) Ciubucurile pot să distrugă buna funcționare a studiului. În primul rând, e foarte ușor să cazi în panta asta de ciubucuri și de făcut bani. (...) A fost vorba de o sumă dintr-asta: 100-150 de lei pentru vreo două ore de filmare. Care, dacă stăm să ne gândim și altfel, sunt niște bani, și studenții ăia poate aveau nevoie și ei să plătească un cămin, să mănânce ceva, să-și cumpere un set de corzi nenorocite, care costă de la 200 de lei în sus.

Dincolo de clipul ăsta, e și o dezbatere despre lucrurile pe care studenții le fac pentru a-și susține educația.
Da, de multe ori sunt nevoiți să facă lucruri: meseria asta trebuie să implice și sacrificii. Dar e foarte ușor să cazi în prăpastia asta a ciubucurilor. Știu mulți care de asta se ocupă acum, de ciubucuri. Și atunci te întrebi: „Am făcut niște bani, dar cu ce rămân după asta?” Nu mai ai timp să studiezi. Ăsta-i doar unul care a durat două ore. Sunt altele care durează câte-o zi, câte-o săptămână, și n-o să mai studiezi de-ale tale. E foarte ușor să cazi în prăpastia asta, că ajunge să fie o prăpastie.

Câți dintre colegii tăi își găsesc, după ce termină, un loc în domeniul pentru care s-au pregătit?

Depinde de câte orchestre scot locuri libere. Nu pot să mă angajez într-un loc în care n-au nevoie de mine. (...) Nu prea sunt locuri, e o problemă. Terminăm, cu licență, 15 violoniști. Nicio orchestră n-o să aibă nevoie, pe an, de 15 violoniști. Nici de șapte, poate nici de unul n-o să aibă nevoie. Eu acum vorbesc despre orchestră. Dar mai e și profesoratul, acolo e mult mai lejer: sunt școli private, în special. [Pentru ceilalți] depinde de orchestră, dacă are loc, dacă e o audiție bună. Ca să dai o audiție bună, trebuie să studiezi, și dacă te iei cu ciubucuri, timpul de studiu va fi mult mai mic. Contează unde e interesul personal.

Tu cum faci ca să încerci să menții un echilibru?

Sincer să fiu, n-am mai avut un ciubuc de un an și jumătate. Sau, dacă am avut, a fost strict în muzică clasică și strict cu profesioniști. Am avut noroc, din punctul ăsta de vedere. Am reușit să mă ridic câte puțin și, în prezent, colaborez cu Orchestra Națională Radio.

 

„Dacă un student are o trupă de alte genuri muzicale non-clasice, de jazz sau pop, nu e neapărat încurajat.”

- Alexa Mihăescu, student UNMB, pianist

E OK să te ocupi și cu altceva (alte genuri de muzică, ne-clasice) în timp ce faci Conservatorul?

Depinde la ce instrument e fiecare, e o variabilă destul de importantă. Eu, ca pianist, predau copiilor. Și altceva nu am ce să fac în timpul liber, în afara cursurilor. Și pentru că în orchestră nu pot să intru decât rar, pentru mine asta nu ar fi o variantă. În orchestră nu există pian ca membru al orchestrei. E invitat uneori. Se mai cântă, foarte rar, și cu pian în cadrul orchestrei. Nu vorbesc de solist. Sunt foarte puține piese pentru pian ca membru în cadrul orchestrei. Deci eu nu prea am această posibilitate, să mă angajez în cadrul orchestrei, cum au alte instrumente – cordarii, suflătorii și-așa mai departe. Eu n-aș lucra în alt domeniu. Depinde, acum, și de ce gen de muzică faci. E cu foarte multe variabile.

Dacă un student are o trupă de alte genuri muzicale non-clasice, de jazz sau pop, nu e neapărat încurajat. Încurajare nu prea este din partea profesorilor, pentru că e normal: la facultate înveți chestii de-o sută de ori mai grele. Și-apoi te duci să cânți trei note? Dar de-aici vin bani, iarăși. Deci, oricum o dai... E la fel ca la UNATC. Te duci și joci într-o reclamă, îți iei niște bani, deși profesorul nu e de acord. Că nu faci mai nimic în reclama aia. Dar așa poți să-ți câștigi traiul. Da, nici la noi nu e foarte încurajatoare atmosfera din punctul ăsta de vedere. Dar pe drept. La unele lucruri mi se pare pe drept. Totuși există anumite standarde, învățăm niște lucruri aici. Dacă doar să faci bani te interesează, atunci nu își mai are rost Conservatorul. Poți face bani și fără să ai Conservatorul facut. Dar, până la urmă, fiecare face cum consideră. Cam asta e concluzia.

„Un student la muzică are multiple moduri de a câștiga un venit suplimentar.” -​ Răzvan Apetrei, student UNMB, Stilistică dirijorală, președintele Asociației Studențești din cadrul Universității (ASUNMB)

Ce fel de reacții ai primit după mesajul tău?

Au fost pro și contra, dar din păcate multe dintre ele au fost pe lângă subiect. S-a pomenit de discriminare și s-a insistat foarte mult pe acest subiect, dar nu asta era esența mesajului meu. 

Un coleg zicea că studenții trebuie uneori să facă compromisuri.

Studenții - în general, nu doar cei de la Conservator - câștigă bani din anumite joburi. Inclusiv cei de la Conservator. Dar nu aș putea pune problema în acești termeni, că studenții de la UNMB sunt nevoiți să facă compromisuri pentru a-și câștiga existența. Este fals. Un student la muzică are multiple moduri de a câștiga un venit suplimentar din muzica pe care o practică: meditații, colaborări cu instituții sau ansambluri publice (precum Filarmonica George Enescu, de exemplu) sau private, evenimente de tot felul etc. Studenții implicați în acel videoclip au participat pentru că au vrut să participe și nu pentru că au fost nevoiți să o facă.

Fiecare trage o linie pentru sine, nu? 

Exact. Unii preferă acest gen muzical și nimeni și nimic nu îi poate opri să o facă. Și nici nu trebuie. Este dreptul lor.

„Până și cei care au contract de colaborator la orchestre se duc să mai cânte pe la nunți, restaurante, evenimente” - Megumi Okuda, studentă UNMB, Compoziție

Vorbim, în scandalul ăsta, și despre echilibrul dintre studii și mici joburi care merg dincolo de arta în sine. E o discuție valabilă în multe domenii.

Într-adevăr, majoritatea studenților se ocupă și de alte chestii, de ciubucuri. Până și cei care au contract de colaborator la orchestre se duc să mai cânte pe la nunți, restaurante, evenimente. Sau sunt și cei care își fac „trupa" lor și se duc la Românii au talent, Eurovision, etc. Dar nu cred că se duc doar pentru bani, cred că le și place.

Cum e privită chestia asta?

Pentru majoritatea, cred că nu e nicio problemă. Facultatea nu îți asigură casă, mâncare, bani… Mulți sunt din afara Bucureștiului. Dar cei care au o ambiție mult mai mare, și sunt pe treaba lor, nu prea fac lucruri de genul ăsta. Cred că sunt trei mari categorii de studenți: cei care sunt axați numai pe drumul lor ca interpret clasic, cei care au venit la facultate cu o ambiție care treptat s-a mai pierdut și vor să descopere altceva, și cei care fac lucrul ăsta pentru că vor. 

Și mai e încă o chestie: UNMB-ul nu se ocupă numai de muzicieni „clasici". Există și secție de muzică ușoară, de jazz (deși în ziua de astăzi, eu nu aș zice că jazz-ul este neapărat străin de muzica clasică) și Pedagogie. (...) Aș mai face o precizare. Mai e o categorie de oameni serioși și talentați pe muzică clasică, dar care se ocupă și de alte genuri de muzică. Sunt unii oameni chiar faini care fac muzică experimentală, jazz, etc. Muzica de calitate nu înseamnă muzică cultă, și în ziua de astăzi (...) mi se pare mai greu să delimitezi genurile muzicale.

Percepția asta că se face doar muzică clasică acolo o are mai toată lumea din afară.

Se cântă și muzică ușoară în sala George Enescu. Cred că la noi s-a pus problema și de calitatea muzicii. Au fost cei care au zis că e o manea, asta însemnând pentru ei o muzică „proastă". Piesa lui Vijelie nici nu este o manea… Și au mai fost unii care s-au legat strict de calitatea muzicii, că este piesă proastă, nu că este o manea sau ca este Vijelie. Aici da, sunt de acord. Este trist să vezi așa ceva într-un institut cu istorie și tradiție. Dar s-au cântat și alte muzici fără esență la noi. Și dacă o luăm așa, cu calitatea muzicii, ar trebui să se pună problema și în ceea ce privește calitatea studenților. Nu vreau să fiu rea sau arogantă, dar la noi în fiecare an intră la gramadă niște oameni care nu au nicio treabă cu muzica. Care habar n-au să citească note muzicale, sau să cânte ce e scris acolo. Și bănuiesc că unii dintre oameni care au comentat sunt și de acolo. Dar aș vrea totuși să menționez faptul că nu cred că e vina universității neapăra că intră toți. Universitatea nu are bani, iar Ministerul face toate regulile. Așa se cere, din câte știe eu.

”Nu am intrat prin efracție la Conservator.”

- Vali Vijelie, cântăreț

Din punctul dvs. de vedere, de la ce a pornit scandalul după filmarea videoclipului?

Eu am respectat contractul exact așa cum a fost semnat. Atâta tot, că, după ce am filmat videoclipul... Nu știu cum îl cheamă, am uitat cum îl cheamă pe domnul de la Conservator... Nu știu cu ce l-am deranjat... A avut o reacție mai dură. Sincer să fiu, nu știu de ce. 

Eu am învățat că toată muzica din lume se cântă pe note. La Conservator la fel, se învață muzică. Eu nu am fost la Conservator să, știu eu, să fac un videoclip cu fete, cu băutură, vulgar. Am făcut un videoclip de calitate, gândit. Melodia a fost la San Remo, a luat premiul întâi, iar la San Remo a fost cântată cu o orchestră simfonică. Iar eu am făcut același lucru. Dacă ascultați melodia, am respectat identic, identic tot ce s-a cântat: armonia, viorile. Mi-a plăcut foarte mult melodia și așa a fost, în viziunea mea, videoclipul.

Cum a fost influențat incidentul de faptul că sunteți perceput ca interpret de manele?

Eu știu că sunt etichetat pentru că cânt genul ăsta de muzică – manea. Dar, să fiu sincer, eu cânt muzică de petrecere. Din punctul meu de vedere, nu trebuia să se supere, pentru că nu am cântat o manea. Conservatorul e o instituție publică, pentru toată lumea. Nu am intrat prin efracție, n-am făcut nicio greșeală...

Și, să-ți mai spun ceva: la mine în formație sunt băieți care au absolvit Conservatorul. Și majoritatea, dac-ar merge în pauză, să vadă ce studiază băieții și fetele din formație... Studiază muzică. Lăutărească, manele, studiază toate genurile. Să știți că nu toți cei care fac Conservatorul ajung să cânte simfonii sau alte genuri. Majoritatea, pot să spun că 90%, ajung tot la petreceri să cânte. (...) Vă spun sincer că cel puțin 50% dintre studenții de la Conservator sunt copii de lăutari, copii care cântă genul ăsta de muzică. Mai puțin ajung acolo copii care nu se trag din familii de lăutari. Sunt, într-adevăr, și copii care nu se trag din astfel de familii. Dar cei care se trag din familii de lăutari cântă toate genurile. Bun, la Conservator învață note, normal, învață muzică clasică – dar ei, la un moment dat, trebuie să trăiască din ceva. Cei care termină Conservatorul au două variante. Ori merg să cânte la petreceri, ori... Dintr-o mie, nu știu câți ajung să cânte la Ateneu sau să meargă mai departe.

Foto main: Derek Gleeson, disponibilă cu licență Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported