Acesta este un text despre cel mai nou serial HBO (de fapt, o miniserie de 8 episoade). Acesta este un text despre ce ne mai apropie pe noi, oamenii, în lumea asta din ce în ce mai nebună (de fapt, un episod din miniseria de ups&downs a umanității).
Am mers la Londra la o săptămână după Brexit, la două zile după atacul terorist din aeroportul din Istanbul, cu două zile înainte de atacurile din Bagdad și o săptămâna înainte de uciderea lui Alton Sterling, Philando Castile și a celor 5 polițiști în timpul protestelor Black Lives Matter din Dallas. Pe 30 iunie și 1 iulie, HBO a chemat la Londra jurnaliști din toată lumea, la un press junket cu echipa The Night Of, o examinare tăioasă ca o lamă de cuțit plin de sânge a sistemului de justiție american. Am vorbit mult despre libertatea pe care ți-o dă azi televiziunea vs. control freakiness-ul blockbusterului de Hollywood, despre cum poți construi un serial care să ia ochii privitorului când sunt atâtea alte seriale excelente pe piață, despre prejudecăți, capcane ale sistemului și vulnerabilitate, despre justiție și relația dintre dreptate și adevăr.
The Night Of, la fel ca marile seriale ale momentului, are premiera simultan în mai multe țări din lume (inclusiv România) și va putea fi văzut de milioane de oameni de-a lungul întregii veri. Oameni care vor să dea străinii afară din Marea Britanie, oameni care vor să muncească în Marea Britanie, oameni care vor să-și păstreze neatinsă colecția de mitraliere, oameni care militează pentru dreptul persoanelor de culoare de-a nu fi împușcate random de poliție, oameni care citesc știrile despre Istanbul și Bagdad, oameni care citesc știri despre Tudy al lui Firea/Zăvoranu, oameni care nu citesc nimic, oameni care-și deschid casa pentru necunoscuți, oameni care nu vor să primească imigranți la ei în țară, oameni care ca mine și ca tine, dar și ca vecinul de la scara B, care e de părere că arăbetele ăla sigur a făcut el ceva, sigur a băgat el cuțitul în fata aia frumoasă și albă.
Ca-n The Night Of. Naz (Riz Ahmed) e un puștan new yorkez cu părinți pakistanezi. E cuminte, poate prea cuminte pentru orașul ăla care mușcă din tine dacă nu-l asculți. Într-o noapte, împrumută taxiul lui taică-su ca să ajungă la o petrecere și intră într-o cascadă de evenimente nefericite, care se termină spre dimineață, la secția de poliție, cu acuzarea lui de o crimă oribilă. Naz nu-și mai amintește exact ce-a făcut în orele în care a fost comisă crima (așa că nici noi nu știm ce s-a întâmplat), dar tipul care investighează cazul e convins că știe. La fel și-o mare parte a opiniei publice, care, în America post 9/11, crede că în fiecare musulman se ascunde un posibil criminat/terorist.
The Night Of a fost creat de Steven Zaillian și Richard Price pornind de la Criminal Justice, un serial BBC în două sezoane, dar a fost adaptat pentru spațiul american, devenind o investigație a sistemului de justiție din SUA. Miniseria de opt episoade a fost filmată în întregime în New York (străzi, parcuri, tribunale, pușcării, apartamente), iar Naz, personajul principal, a devenit în versiunea americană fiu de imigranți pakistanezi într-o lume post-9/11, ceea ce adaugă pe masă înc-o temă de discuție. Primele cronici zic că The Night Of are ceva din pedigree-ul marilor seriale gen The Sopranos sau The Wire, asigurând revenirea HBO după eșecurile Vinyl și True Detective (sezonul 2).
Echipa e cosmică: John Turturro, Richard Price (care-a trecut și pe la The Wire), Steven Zaillian (care-a trecut peste tot, mai puțin în televiziune), Riz Ahmed (noul star al cinema-ului britanic), Robert Elswit (DOP-ul lui Paul Thomas Anderson), Jane Tranter (o super-producătoare) și fantoma lui James Gandolfini (care trebuia să joace rolul lui Turturro). The Night Of e filmat superb, cu o peliculă de blues albastru deasupra New York-ului, o gașcă de actori excelenți - sunt cam 200 de roluri în total - și câteva insight-uri în sistemul care face ca cineva nevinovat să fie acuzat pe nedrept și trimis în purgatoriul de la Rikers Island. Într-un fel, e o poveste veche, dar nu chiar, mai ales în contextul Serial sau Making a Murderer. Ce-are în plus The Night Of e o doză de vulnerabilitate accentuată pentru fiecare personaj în parte, o poveste de maturizare forțată și atenția lui Zallian pentru gesturi, priviri, replici, detalii care dau adâncime poveștii.
Am văzut 7 episoade din 8, dar promit doar că nu dau din casă. O să povestesc doar ce-am vorbit cu Riz Ahmed, Jane Tranter, Steven Zaillian, Amara Karan și John Turturro. Și cum a ajuns o pasăre de ceramică din Iași până la Londra.
Riz Ahmed, actor
Riz e londonez, fiu de imigranți din Pakistan. A studiat filosofie, economie și politică la Oxford, dup-aia a schimbat-o pe actorie la Central School for Speech and Drama. E și rapper, și regizor. A filmat scurtmetrajul ăsta, inspirat din copilăria lui suburbană și tocmai a lansat mixtape-ul Englistan. Are versuri ca „I’m losing my religion to tomorrow’s headlines” și nu-i e frică să zică ce gândește. De pildă, despre Brexit: „N-am văzut niciodată în viața mea atâția oameni înghițind atâtea minciuni strigătoare la cer, orbiți de patriotism și xenofobie, făcându-și singuri rău.” A fost terorist stângaci în satira Four Lions (vă rog eu frumos s-o vedeți dacă n-ați văzut-o deja) și mâna dreaptă a lui Jake Gyllenhaal în Nightcrawler. E primul musulman care joacă în Star Wars (#proudchildofanimmigrant), care-o să aibă premiera la toamnă. Până atunci, e Naz Khan în The Night Of, puștiul cu ochi de căprioară acuzat de o crimă oribilă.
Context
„E ciudat cât de bine pică, dar trebuie spus că am filmat episodul-pilot în 2012, înainte de epoca Donald-Trump-candidează-la-președinție. Așa că nu a fost vreo coordonare cinică cu ascensiunea islamofobiei. Poate pentru că ne uităm cu ochii de-acum și trăim în vremurile astea, ne concentrăm pe asta mai mult decât au plănuit-o creatorii serialului. Pentru mine, e o examinarea a sistemului de justiție. De asemenea, e o poveste despre transformare - Box [detectivul] încearcă să-și dea seama ce rămâne din el după ce iese la pensie, sau personajul lui John Turturro, care încearcă să găsească puțină mândrie în cine e el - vrea să fie păstor, dar el însuși e pierdut -, sau personajul meu și felul în care încearcă să se găsească pe sine după ce toate visele i-au fost sfărâmate. Cine ești tu? După ce ești băgat în cuptor, care e elementul din tine care rămâne?”
Filme indie vs serial HBO
„Eu sunt obișnuit mai degrabă cu filmele independente, unde lucrezi cam 3-5 săptămâni, nu 8 luni. Să stai în închisoare 8 luni de zile e cu totul altceva decât să stai într-o mașină 3 săptămâni [în Nightcrawler]. În cinema-ul independent, te simți ca un sprinter. Dar ăsta e un maraton. Trebuie să găsești alt mod de a lucra, de a-ți distribui energia. Mi-am dat seama destul de repede că încercarea de a rămâne timp de 8 luni într-un personaj care se prăbușește e o idee foarte proastă.”
Cercetare
„-Ne-am dus la Rikers Island, a fost complet dement.
- Cât ați stat acolo? Ce-ați făcut?
- Tu vrei să prinzi un scoop.
- Nu nu, vreau să înțeleg.
- Am băgat droguri, ne-am dat maxim… Glumesc. N-am putut vorbi cu deținuții, am vorbit doar cu ofițerii de-acolo, era interesant că erau numai negri, și câțiva hispanici… Doar spunând o poveste despre sistemul de justiție într-un mod cât mai autentic, povestea se transformă într-una despre rasă. E interesant cum apare tema asta. Dar da, am fost la Rikers, am fost în postliceale din Queens, licee din Bronx și Queens, am lucrat cu niște asociații pentru tinerii indieni și pakistanezi, am ținut niște workshop-uri acolo, am făcut interviuri cu oamenii care fuseseră la închisoare, cu oengiști care lucrau cu familiile deținuților, cu avocați, am petrecut ore întregi pur și simplu vorbind cu oameni.”
Jane Tranter, producătoare
Jane e o tipă superzâmbitoare, pare etern binedispusă. Intră în camera de interviuri, se uită la noi și zice „Aș vrea să le spun bine-ați venit tuturor prietenilor noștri din UE. Vă rugăm Ajutați-ne! Ajutați-ne! Nu ne lăsați! Nu ne lăsați! Mulțumesc.” E mișto să faci haz de necaz, suntem toți de-acord cu asta. Jane Tranter a lucrat ani de zile pentru BBC, unde s-a ocupat de reinventarea producției de televiziune. În 2009, a primit un premiu BAFTA pentru contribuția extraordinară adusă industriei televiziunii. Anul trecut, a pornit Bad Wolf, propria companie independentă de producție.
Matrioșka
„Dacă-l tai pe Steven Zaillian în jumătate, o să găsești The Night Of înăuntru. Și dacă tai The Night Of, o să-l găsești pe Steven Zaillian.”
De ce
„HBO a fost atras în primul rând de scriitura excepțională a lui Peter Moffat [scenaristul de la Criminal Justice, serialul britanic de la care a pornit The Night Of] și de faptul că premisa era universal valabilă: e povestea fiului tău, a fratelui, a vecinului, a iubitului… Povestea a ceea ce se întâmplă când faci o serie de greșeli care se termină cu cea mai mare greșeală din viața ta.”
5 lucruri pe care trebuie să le facă un serial ca să fie cu adevărat remarcabil în acest Golden Age al filmelor de televiziune
„1. Cred că ceea ce face ca ceva să fie excepțional e că, oricât de bună ar fi povestea ta și oricât de bine spusă, ea trebuie să aibă ceva de spus.
2. Cred că ajută dacă te duci în direcția opusă față de mersul general al televiziunii. Dacă toată lumea face ceva cu tone de efecte speciale, cu sandale și săbii și femei care știu la ce sunt buni bărbații, atunci ajută dacă spui „Păi noi o să filmăm ceva care se petrece pe străzile din NY și o s-o facem cu zero efecte”. Și dacă trendul e să fii simplu, atunci fii mai complicat.
3. E important să fii conștient de asta, dar să nu te gândești prea mult, altfel o să sfârșești prin a-ți manipula narațiunea și o să faci ceva foarte artificial.
4. A patra regulă e să lucrez mereu cu oameni care sunt mai talentați în absolut orice privință decât mine. Am avut un producător genial, Scott Ferguson, care e mult mai talentat decât mine. Important e să cauți în ceilalți talentul și atitudinea, și cred că asta poate face diferența.
5. Și ultimul lucru: nu cred că un produs de televiziune poate fi excepțional dacă nu e adus pe lume cu multă iubire. Nu e foarte diferit de un copil, trebuie să fie odorul cuiva, și dacă tu ești producătorul, atunci ai face bine să ții la el ca la ochii din cap. Dacă nu, lasă locul cuiva care să-l iubească cum trebuie. The Night Of a însemnat pentru mine o călătorie de 7 ani și jumătate, cam o bătaie de inimă din două, și cam fiecare bătaie a inimii pentru Steven Zaillian, ceea ce se poate vedea, cred, cu ochiul liber.”
UK vs America
„Când ești producător independent în UK, totul cade pe umerii tăi într-un mod care e în același timp glorios și foarte ne-glorios. Aduni bani, tragi singur toate sforile. În SUA nu faci asta. E destul de eliberator pentru un producător. Ce-mi place la sistemul american e că-i pune în centru pe scenariști, care devin show runners și sunt responsabili de fiecare particulă a procesului creativ. Steven, de pildă, e scenarist, regizor, producător, ceea ce dă forță viziunii creative.”
Steven Zaillian, regizor și co-scenarist
Steven Zaillian e scenarist (Schindler’s List, Awakenings, American Gangster, The Girl with the Dragon Tattoo) și regizor (A Civil Action și Searching for Bobby Fisher). A scris împreună cu Richard Price scenariul pentru The Night Of și a ajuns să regizeze 7 episoade din 8, deși la început voia să facă doar pilot-ul. În ziua interviului, părea un individ foarte foarte obosit, ca și cum de-abia acum s-ar fi putut așeza și el pe-un scaun, după o muncă neîntreruptă de șapte ani și jumătate.
Regia
„La început, plănuiam să regizez doar episodul-pilot, așa cum se face de obicei. Filmezi pilotul și-ți vezi de drum. Dup-aia am decis să-l fac și pe-al doilea, și pe-al treilea, ca să introduc toate personajele principale. Mi-am zis că după ce ele știu cine sunt și eu știu cine sunt, o să mă simt în sfârșit în stare să iau distanță. Dar n-a fost cazul. Se tot adună, lucrezi la ceva până când ajungi în punctul în care nu mai ai altă variantă decât să termini tot tu. Am devenit cam posesiv, e drept.”
Sfaturi
„M-am întâlnit cu Richie Roberts, tipul pe care e bazat personajul lui Russel Crowe din American Gangster. Era detectiv, dup-aia procuror, și acum e avocat specializat în apărarea celor acuzați de crimă. Așa că știe o grămadă de lucruri. El a fost sursa mea principală. A citit scenariul, mi-a dat câteva sfaturi, a fost genial să-l am consultant. Am avut și alți consultanți, oameni care fuseseră la Rikers, avocați, detectivi, cam toată lumea implicată într-o poveste ca asta. La Rikers nu te duci decât cu treabă, ca să zic așa, nu prea există tururi ghidate... Înainte să mergem acolo, nu mă simțeam foarte confortabil cu povestea din închisoare. Nu știam ce să fac cu ea, nu fusesem niciodată la închisoare. E foarte important pentru mine să am încredere când fac ceva că știu cum arată locul și știu cum e să fii acolo.”
Adevăr vs dreptate
„E important ca un sistem să-și pună problema asta filosofică. Dar realitatea e că sunt atât de multe cazuri și atât de multe instanțe, încât, dacă n-ar fi negocierea pedepsei [plea deal, adică posibilitatea de a obține o pedeapsă redusă dacă-ți recunoști vinovăția - chiar dacă nu ești vinovat], sistemul s-ar prăbuși pur și simplu. Pentru că nu e destul timp ca fiecare să aibă parte de un proces corect. Rezultatul e că majoritatea cazurilor se rezolvă prin negocierea pedepsei. Cam 95 la sută dintre ele. Asta face și avocatul jucat de Turturro, pentru că, sincer, asta fac cam toți. Iar recunoașterea vinovăției e atractivă pentru că știi ce e și te gândești la asta și decizi dacă da sau nu. Partea proastă e când decizi să nu. O să pledezi vinovat sau o să riști să intri într-un proces? O grămadă de oameni nevinovați - statisticile sunt imposibil de aflat - acceptă târgul și își recunosc vinovăția pentru că sunt convinși de către avocați să nu intre într-un proces care s-ar putea să le aducă o pedeapsă de trei ori mai mare. Și nu li se intâmplă doar oamenilor săraci. Diferența e că bogații își așteaptă procesul la ei acasă, pentru că au bani de cauțiune, iar restul stau trei ani sau cine știe cât la Rikers Island. Și Dumnezeu știe ce ți se poate întâmpla cât aștepți.”
Amara Karan, actriță
Și Amara, la fel ca Riz, e copil de imigranți. Ai ei au venit în Anglia din Sri Lanka via Zambia. Și ea, la fel ca Riz, a studiat filosofie, economie și politică la Oxford. La o lună după ce-a absolvit școala de teatru, a primit un rol în The Darjeeling Limited al lui Wes Anderson. În The Night Of, joacă rolul Chandrei, o avocată la început de carieră care preia cazul lui Naz (Riz Ahmed) și primește sfaturi neprețuite de la Stone (John Turturro). Are cel puțin o scenă bubuitoare, în care confruntă un cioclu suspect. Amara e o bombă de entuziasm, râde în cascade și vorbește cu pasiune despre Chandra, ca și cum ar fi o bucată din ea.
De ce
„Când am intrat în proiect, aveam o oarecare idee despre cantitatea de talent implicată în povestea asta, dar nu-mi imaginam că o să fie chiar atât de bun. Blazonul lui Steve e imbatabil, John e o forță uriașă a cinemaului, Riz e incredibil, e exact ce-avea nevoie serialul ca să fie sexi, dinamic, periculos, inocent, puternic. Citeam scene de genul „Ea merge pe un coridor”, și ziceam „Ce? De ce filmăm asta? O să se taie la montaj, nu?” Știam că suntem în criză de timp, și scenele astea se făceau mai lungi decât era cazul. După ce le-am văzut filmate, am zis „Aha, deci aici e vorba de cineva care știe de la început care o să fie ritmul narațiunii”. N-am mai văzut așa ceva până acum. Bravo lui Steven că a știut ce-a vrut și a insistat să se întâmple așa. Știu că a fost presat din toate direcțiile posibile să facă lucrurile așa cum se fac de obicei, mai repede, mai ușor, ceea ce poate fi în regulă pentru unele seriale. Dar dacă vrei să faci ceva excepțional, trebuie să-i oferi publicului ceva complet diferit.”
Personajul ei
„Chandra e nou venită în sistem. Și face lucrurile cu cele mai bune intenții din lume. La început, eram prea implicată în rol. Steven mi-a zis „Fă mai puțin, nu vrei să ne arăți de pe-acum nivelul ăsta de pasiune, pentru că nici nu-l știi pe tipul ăsta, nu-i știi familia, încă nu e o chestiune personală pentru tine”. Mai cred și că e ambițioasă pentru ea însăși și pentru cariera ei. Am impresia că, pentru a putea fi eficient, ai nevoie de o combinație între cele două.”
Sistemul
„Nu auzisem de procedura de punere sub acuzare [arraignment process], am fost șocată că există așa ceva. Steven ne-a zis să mergem la tribunalele de punere sub acuzare din New York și să vedem cum se desfășoară lucrurile. Ca să înțelegem cultura oamenilor care lucrează acolo, e ca o fabrică, se citesc drepturile și deținutul iese printr-o ușă din spatele sălii, i se alătură avocatului în fața judecătorului și mai durează doar câteva minute… Steve a vrut să vedem 1. Că întregul sistem penal e ca un club; 2. Dacă ești judecător, imaginează-ți ce lucruri auzi în fiecare zi, te tăbăcești la un moment dat. Nu iei totul personal, altfel n-ai mai fi în stare să-ți reprezinți clienții. Trebuie să fii detașat ca să fii profesionist. Steve s-a asigurat că Chandra arată a avocat, nu a asistent social.”
O zi de filmare la New York
„Dacă ești on location, e cam haos. E greu pentru toată lumea, pentru că e aproape imposibil să comunici. Dacă ești pe stradă și toți claxonează ca nebunii, e foarte greu să te audă cineva. Trebuie să strigi sau să vorbești din semne. Mi-a plăcut la nebunie New York-ul, cred c-a dat și mai multă autenticitate filmului.”
Viitor
„Filmez al doilea sezon din Stan Lee's Lucky Man [apare și Dragoș Bucur în trailer, e un tip care urlă pe un scaun]. Am terminat de filmat la New York într-o vineri, sâmbătă a fost petrecerea, duminică am zburat la Londra și luni am început proiectul ăsta nou, unde joc rolul unui detectiv. Asta apropo de clubul avocaților și detectivilor… Au fost 12 luni continue de filmări.”
John Turturro, actor
„Hi, I’m John”, a zis Turturro și a dat mâna cu toți jurnaliștii de la masă. Dup-aia s-a așezat și și-a turnat apă în pahar. „Am voie?” Normal, am zis noi, simte-te ca acasă. Pe Turturro chiar n-are rost să-l prezint. De la Do the Right Thing la Barton Fink și, mai nou, Mia madre, tipul ăsta e sclipitor. În The Night Of, e Jack Stone, avocatul de serie B de care se face mișto la tribunal și-n secția de poliție, dar care nu se lasă și începe o anchetă paralelă ca să demonstreze nevinovăția puștiului pakistanez. Rolul lui Jack Stone trebuia să-l joace James Gandolfini, dar Galdolfini a murit după ce a filmat episodul pilot. Apoi rolul i-a fost pasat lui Al Pacino, care n-a putut, și-a ajuns în cele din urmă la Turturro. Care-l joacă extraordinar.
De ce
„Când ai un material bun la dispoziție, imaginația ta poate să-și vadă liniștită de treabă, plus că am avut mult timp să mă gândesc la rol și să mă întâlnesc cu tot felul de avocați, unii de succes, alții nu prea, și-l știu pe Richard de mulți ani, am și lucrat de câteva ori împreună, iar cu Steve era cât pe ce să lucrez la primul lui film. Mi s-a părut o combinație fantastică și, după ce-am citit primele pagini, le-am cerut și pe restul și-am zis Wow, nu mă puteam opri din citit. Mi se pare că scenariul are o abordare de roman, o crimă, sistemul, prețul de a fi din sistem, contradicțiile, faptul că nu are personaje perfecte. Nu m-am uitat la serialul făcut de BBC, dar mi-au zis că s-au inspirat din documentarul The Staircase, care mi s-a părut excepțional. Mi s-a mai părut interesant și că există oameni pe lume care au o capacitate uluitoare de a se pricepe la ceva, dar pur și simplu n-au stomacul pentru asta, și se vede în viața lor, pe pielea lor… Și în meseria mea sunt oameni foarte talentați, dar care n-au stomacul pentru asta. Nu pot accepta respingerea, nu suportă să fie crucificați în ziare.
Toate personajele sunt foarte interesante, mi s-a părut palpitant să văd ce le face lumea asta oamenilor din ea. Și m-a atras și partea de detaliu, de filigran, de pildă, când puștiul ajunge la închisoare, simți că-i groaznic, chiar dacă n-ai fost niciodată într-o închisoare. Scriitori ca Dostoievski, Soljenițîn sau Primo Levi te trec prin toate detaliile astea, ca să ai o înțelegere cât mai completă a ceea ce se întâmplă cu personajul.”
Gandolfini
„James mi-a fost prieten bun. N-am vrut să mă uit [la scena pe care Gandolfini a apucat să o filmeze în rolul lui Jack Stone, în episodul-pilot], dar m-am uitat totuși, cu un ochi deschis și altul închis. O, doamne… Și mi-a fost prieten apropiat, a jucat rolul principal într-un film al meu, îl știu de ani buni, am fost la nunta lui, am mers la înmormântările părinților noștri… În timpul filmărilor, l-am păstrat în buzunar și m-am gândit la el, la prietenul meu.”
Lebowski [sunt zvonuri c-ar urma un sequel]
„N-am voie legal să vorbesc despre asta, pentru că avocatul meu țipă la mine să nu vorbesc. Până când o să fie semnate toate hârtiile, nu putem vorbi. Dar pot să vă zic c-am mers la bowling, ok? Mult. Și că-s din ce în ce mai bun.”
„E ciudat, vorbesc cu tipi care sunt soldați, și-mi spun că Big Lebowski e unul dintre puținele lucruri pe care le iau cu ei când pleacă pe front. Pentru că râd, de aia. Îi face să râdă.”
Tell us about Dostoievski
„Cred că Richard e foarte influențat de Dostoievski. Mi s-a părut că scenariul are toate nuanțele alea de gri din Crimă și pedeapsă. E un scriitor pe care l-am citit când eram tânăr, mai ales Note din subterană, cu toți oamenii ăia care trăiesc la marginea societății. Complexitatea și condradicțiile astea l-au interesant mult pe Richard. Steve a zis că nu știa prea multe despre sistem, dar Richard a trăit în el, trăiește printre polițiști. I-am și zis că poate să se facă polițist. Cu ani în urmă, când mergeam cu echipa de la omucideri pentru Clockers, am învățat atâtea stând cu băieții ăia. Nu știu cum aveam noroc și prindeam câte o crimă în fiecare noapte în care apăream. Băieții râdeau și ziceau „A venit Turturro, o să fie o crimă în noaptea asta”. M-au lăsat să iau și amprente, să trag sacii peste cadavre. Prima dată am crezut c-o să vomit, „Ia și tu o găleată”, îmi ziceau. Oamenii care lucrează în domeniile astea au cel mai negru umor din lume, pentru că aia e, trebuie să supraviețuiască.”
Avocații
„Da, am petrecut o grămadă de timp cu tipi care încearcă să pescuiască clienți pe holurile tribunalului. Din când în când, am mai dat și peste un avocat care chiar are succes, dar treaba asta are prețul ei. E un avocat care a știut să exprime prin ce-a trecut într-un mod absolut minunat, era avocatul care-ar fi putut fi Stone dacă și-ar fi făcut puțină ordine în viață. Îl cheamă Kenny Montgomery, e un star, un tip chipeș și înalt, de culoare, arată ca Idris Elba, e dur, dar foarte articulat, foarte deștept. Era ca un poet care mi-a explicat tot ce trebuia să știu. Mă tot întorceam la el să-l întreb „Dar chestia asta?, Și asta?” M-a ajutat mult. Și m-a mai inspirat un articol despre un puști care fusese închis, Kalif Browder, care s-a sinucis după ce a stat trei ani la Rikers, fiind complet nevinovat. Mi-am zis că exact despre asta e vorba, despre întreg sistemul și ce poate el să facă din viața unui om.”
Riz Ahmed, actor [din nou]
Rasism [în The Night Of, rasismul nu-i rezervat doar albilor]
„O sumedenie de minorități etnice din țara asta au votat recent împotriva imigrației. În anii ‘80, cineva ca mine era considerat negru. Și dacă erai irlandez, probabil că erai considerat negru. La sfârșitul anilor ‘90, identitatea s-a fragmentat și n-am mai fost negru. Am devenit Paki. Și dup-aia, post 9/11, am devenit musulman. Acum, după 7/7, sunt un musulman moderat. Fragmentarea minorităților nu e un accident, e ceva ce exersăm sistematic. Ne asmuțim unii împotriva altora. Minciuna cea mare cu care s-a câștigat referendumul ăsta e că tu n-ai nimic din cauza vecinului tău. Nu din cauza ăluia care are totul. Mă întristează teribil votul ăsta.
Jurnalistă din Malaezia: Am scris despre 9/11, 7/7, dar în seara asta, ieșind din casă, mi s-a făcut așa de frică, sunt așa de vizibilă ca musulmană, încât l-am rugat pe fiul meu să vină să mă ia acasă după ce temin aici.
- Îmi pare așa de rău. Unde locuiești?
- În sudul Londrei. N-am mai fost niciodată așa de speriată. Am scris despre atentatul de la King’s Cross, despre revolte, dar n-am fost niciodată așa de speriată. Pentru că mi-am dat seama deodată că oamenii se uită la mine și există eu vs. ceilalți.
- E un moment crucial, peste tot… În India, BJP-ule din ce în ce mai popular, în America îl ai pe Trump, dup-aia tot ce se întâmplă în Europa, parcă ne-am întors în 1930. Te cam întrebi ce poți să faci și nu știu, nu știu ce poți să faci, dar poate că putem încerca să spunem povești care să crească empatia oamenilor. Și dacă oamenii se pot identifica cu personajele astea, ca și cum ar fi ei înșiși, atunci cred că e un pas înainte. Sau cel puțin asta îmi place să cred… Mulțumesc că ați venit de atât de departe.”
*La proiecția de la BFI a primului episod de la The Night Of, m-am așezat lângă jurnalista din Malaezia. O cheamă Zaharah și locuiește de 36 de ani în Londra. Îmi spune că referendumul ăsta a speriat-o rău de tot, nu se mai simte în siguranță în Anglia. „A, ești din România?”, zice. „Mereu m-am gândit să vin în vizită, am un prieten acolo. E ambasadorul Malaeziei.” Râdem de coincidența asta și dup-aia îmi spune că a găsit cel puțin două greșeli în primul episod din serial. A mers ani de zile prin tribunale, ca să scrie despre crimele din Anglia în care au fost implicați cetățeni malaezieni, așa că știe cum trebuie să arate cămașa unuia care a înjunghiat victima de 20 de ori. În orice caz, nu e curată. Râdem iar. Îmi dă cartea de vizită. Promit să-i scriu.
**În 2011, am fost două luni la New York. Într-o zi, am prins bilet la proiecția de la Passione, un documentar regizar de Turturro despre muzica din Napoli. La final, Turturro a ieșit în holul cinematografului și-a stat de vorbă cu toată lumea. Până și cu mine :) Lumea îl bătea pe spate, îl felicita, el zâmbea și părea că ne-ar lua pe toți acasă. Când am aflat că merg la Londra ca să fac interviul ăsta, am zis „Ia să-i mulțumesc eu cumva pentru autograful ăla de acum cinci ani”. Am luat în bagaj o pasăre de ceramică, din stolul din copilărie (pui apă în ele și fluieri în coadă). La finalul interviului, m-am ridicat glonț și m-am dus la el, „Mister Turturro, mi-ați dat un autograf acu’ cinci ani și-am vrut să vă mulțumesc. Asta e o pasăre care…” I-am explicat mecanismul, a făcut ochii mari și-a zis „Aha, acuma o să puteți scrie că lui Turturro îi place să fluiere în funduri de pasăre” și m-a pupat pe obraz. Restul jurnaliștilor erau pe sub masă de râs, iar mie mi s-a părut că-i bine să mai ciobești din când în când seriozitatea și banda rulantă a profesionalismului și să faci cadou cuiva o pasăre. Oameni suntem.
