Pe scenă nu-s decât patru microfoane (în lateral) și o pereche de pantofi. George Albert Costea, actorul din spectacol, ne pândește de undeva dintr-o cămăruță alăturată sălii de spectacol. Suntem la Replika. Leta Popescu, regizoarea premiată cu UNITER pentru debut, face introducerea. Spectacolul ei, Open, realizat la Fabrica de Pensule din Cluj, e invitat în spațiul de pe Lânăriei. George zâmbește și face cu mâna către oamenii din sală. „Ia uite”, îmi spun în gând, „e așa de open spectacolul ăsta că nu are nici măcar o intrare regizată.” Și-apoi începe un monolog care ne încălzește sufletele.

O să mă adresez tuturor celor care au iubit măcar o dată. Mă adresez tuturor celor care n-au putut să aleagă. Mă adresez tuturor celor care au zis gata; și s-au întors. [...] Mă adresez tuturor celor cărora le-a părut rău dar nu au regretat. Pe asta a zis-o Zidane. Mă adresez tuturor celor care au mâncat o omletă în liniștea de-a doua zi si celor care se trezesc dimineață... și știu că nu mai e nimeni.

Se râde. Se chicotește. Se oftează. Ne citim toți în George – se uită în ochii noștri și pare că alege fiecare parte a textului pentru unul dintre noi; pare că echipa proiectului a aflat poveștile noastre și le-a așezat frumos în monolog. „Când l-am cunoscut pe George, amândoi eram despărțiți si suferinzi; ne-am pus întrebarea dacă a fi single e ceva rău; cum facem față singurătății și de ce trebuie să fim neapărat într-un cuplu.”, îmi spune Leta când o întreb cum a pornit ideea spectacolului. „Am ales subiectul pentru că era unul care ne afecta și ne interesa pe amândoi. Și dacă teatrul nu e terapie, atunci nu știu ce e.” E terapie, asta vă zic eu sigur. Trebuie doar să găsiți textele potrivite pentru starea voastră.

Mă adresez tututor celor care au încălcat principii în căutarea unei atingeri. Tuturor celor care au făcut sex din răzbunare, din plictiseală sau dintr-o presiune nejustificată, neînțeleasă. Mă adresez tuturor celor care noaptea devin de necontrolat; celor care au închis barurile, au dansat pe mese sperând la un nou bărbat, la o nouă femeie. Tuturor celor care au luat decizii cu inima și nu cu creierul, celor pe care îi iertăm pentru că ei fac ce noi nu avem curajul să facem, și asta mi-a sugerat o vecină. O cheamă Gina.

O gagică ajunge în sală abia la finalul monologului – „Intrați, intrați, îi țineam un pic de vorbă până veneați. Faceți-vă comodă.” Tipa intră în joc și mulțumește că a așteptat-o. E casual totul, crezi și vrei să crezi că nu te va lovi nimic nasol până la final. Dar așteaptă.

George dansează într-o mare de inimioare. Apoi povestea cotește spre realitatea de lângă noi: cele patru microfoane devin patru voci (românul care și-a deschis o afacere în domeniul sexului, perversul care crede cu tărie în perversitate, diavolul care îmbie la păcat, tânărul care lucrează într-un club de fete), fiecare cu perspectiva și povestea lui, plauzibilă, perfect ok pentru lumea nebună în care trăim. „Noi îndemnăm oamenii să fie OPEN, nu în sensul de a merge în sex-cluburi, ci în sensul de a deschide un pic perspectiva. Cred că trebuie să conștientizăm că lipsa iubirii și a tandreței ne duce la aplicații, pornăciuni, futaiuri, lucruri care nu sunt de condamnat, ci de înțeles. Din atâta dorință de iubire, facem tot felul de lucruri”, îmi mai spune Leta.

Mă gândesc la ce-am făcut eu pentru iubire de-a lungul anilor. Îmi place genul ăsta de teatru introspectiv. Îl caut, mi-ar plăcea să-l încerce și alții - te-ajută să vezi că împarți lumea cu oameni diferiți sau atât de asemănători, îți șterge din cap zona care se ocupă cu judecarea celorlalți. Ana Cucu Popescu, dramaturgul spectacolului, a documentat mărturisirile celor care merg la sexcluburi; a rafinat și construit dialoguri pornind de la experiențe adevărate sau povești de pe internet.

Așa cum îmi mărturisește Leta, Open nu e teatru documentar, e doar inspirat dintr-o realitate „pe care noi am făcut-o mai neaoșă”. E o încercare de a explica motivele pentru care oamenii apelează la servicii sexuale, la întâlniri cu tot felul de necunoscuți, la a se umili sau a se deschide total în fața lor. Iar din punct de vedere teatral, e unul dintre cele mai reușite oneman showuri pe care le-am văzut în ultimii ani, demonstrând că George e-un actor-dansator fluid. Am plecat din sală cu asta:

Mă adresez tuturor celor care au divorțat, s-au căsătorit, refuză, adună, vor, neagă, leagă, se relaxează, celor care schimbă statisticile, pozițiile; împart femeile, găurile; disperați de la atâta nevoie. De iubire, de intim. De tandrețe. Vă rog, să nu ne credem mai buni! Pe asta a zis-o Csaba.

Următoarea reprezentație a spectacolului Open va avea loc pe 18 februarie la Fabrica de Pensule (Cluj-Napoca).

Fotografie principală de David Lila.