Avem o piață de carte disfuncţională și mică. După cum observa cineva într-o conversaţie recentă, nu e normal ca Mircea Cărtărescu să fie autorul român contemporan cel mai bine vândut. Şi nu doar pentru că literatura lui barocă e relativ dificilă. În Statele Unite, Pynchon nu vinde mai mult decât Stephen King. Doar că noi nu avem autori precum King – autori de consum, dar cu skill-uri literare considerabile. Ca și în societate, unde întâlnim doar miliardari și săraci, în topurile literare de vânzări avem doar autori mari ca M. Cărtărescu și autori penibili ca Irina „Fluturi” Binder. Lipsește clasa de mijloc. Nu avem o literatură de consum. Mai bine zis, nu producem literatură de consum, pentru că de cumpărat o cumpărăm – în traduceri. Autorii române de thrillers sunt extrem de puțini. Cel mai important dintre ei, Eugen Chirovici, după vreo zece titluri „de consum” care s-au vândut în cifre ce nu depășeau probabil mia de exemplare, s-a reorientat către piața globală, unde se rostogolesc alte numere.
Igor Bergler este și nu este o excepție de la această regulă. Despre primul lui roman, Biblia pierdută (2015), am susținut (și o fac în continuare) că este cel mai bun thriller publicat vreodată în România: roman conspiraționist à la Dan Brown, excelent documentat și construit la scară mare, el oferea o sinteză între un material local (Vlad Țepeș/ Dracula) și o formulă literară internațională (thrillerul conspiraționist). În plus – lecție învățată de la Umberto Eco –, Biblia pierdută era mult mai autoironic și mai metaficțional decât producțiile lui Brown, conținându-și propria rețetă, împreună cu autodeconstrucția ei.
Pe pagina de Wikipedia a romanului scrie că s-ar fi vândut 82 000 de exemplare. Nu pot verifica dacă cifra este autentică – pot fi ridicate dubii rezonabile. Ce poate fi verificat însă este că Bergler (având studii în cinematografie și experiență în publicitate) a predat un masterclass autorilor români despre cum trebuie produs un eveniment editorial. Biblia pierdută a fost pe toate site-urile, pe toate fluxurile de știri ale agențiilor, pe toate gardurile. În plus, traducerea în engleză a fost preluată de o agenție internațională și vândută în mai multe țări.
După doi ani, Igor Bergler recidivează cu Testamentul lui Abraham. A schimbat editura (acum Litera în loc de RAO), dar a păstrat rețeta de succes, inclusiv în ce privește marketingul – de la turul televiziunilor, executat cu grație de autor, până la standuri speciale în mai toate librăriile. Testamentul lui Abraham este tot un thriller conspiraționist, care, în buna tradiție a genului, imaginează societăți secrete și povești pe principiul „connect everything”: de la Alexandru Macedon până la papa Ratzinger și Donald Trump, trecând prin Biblioteca din Alexandria, Eldorado, fasciști, Holocaust. Spre deosebire de Biblia pierdută, Bergler a renunțat aproape cu totul la componenta românească (tematică, spațială), păstrând doar câteva trimiteri la ascendența românească a lui Charles Baker, eroul său.
Mă întorc la partea de început a acestei recenzii. Ziceam că Igor Bergler este și nu este o excepție de la regula românească a lui „care clasă de mijloc?”. Deși s-ar zice că Testamentul lui Abraham acoperă conceptul de literatură de consum middle class, evitând atât ifosele literaturii prea înalte, cât și promiscuitatea literaturii prea de consum, cei care îl citesc au surpriza de a descoperi o sinteză improbabilă între Dan Brown și Mircea Cărtărescu.
Romanul lui Bergler abundă în trimiteri literare, de la Cervantes, Umberto Eco sau manuscrisul lui Voynich (prezent și în Solenoid-ul lui Cărtărescu) până la Borges (povestirea Moartea și busola a acestuia din urmă este integrată aproape ne varietur). Și personajele poartă nume cu rezonanțe livrești sau cinefile – Petra Menard (de la Pierre Menard a aceluiași Borges), Mabuse, Caligari. Lungi discuții intelectuale sau povești despre cărți pierdute ale antichității interferează cu secvențe palpitante de action. (Multe dintre acestea din urmă sunt over the top; o redactare suplimentară, care să elimine unele stridențe stilistice, comportamentale sau de limbaj, ar fi prins bine).
Desigur, thrillerele erudite nu sunt chiar o raritate în librăriile occidentale. Există chiar un subgen, biblio-thriller, în care cărțile joacă rolul comorilor din Indiana Jones. Însă o asemenea încărcătură de inter- și metatextualitate este neobișnuită în literatura de consum. Romanul lui Bergler ilustrează mai curând ideea de roman metaficțional postmodern: aici și doar aici Cărtărescu se poate întâlni cu Dan Brown pentru a trăi fericiți împreună până la adânci bătrâneți.
Igor Bergler, Testamentul lui Abraham, Editura Litera, 2017, 728 pag.
