O profesoară de română din Turda a fost sancționată pentru că le-a recomandat elevilor ei să vadă un film despre poeții francezi Verlaine și Rimbaud. Cazul a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și este un precedent îngrijorător pentru amestecul religiei în educație.
Închide ochii. Ai din nou 17 ani, stai în banca ta, la ora de română. Închide ochii, rostește un sunet și gândește-te ce culoare ar avea. Hai, zi, ce culoare are A? Neagră, zice Rimbaud. Rimbaud nu e colegul tău de clasă, dar avea cam aceeași vârstă ca tine când a scris Vocale, un poem esențial pentru simbolism, care explică în versuri ce-i sinestezia. A e negru, E e alb, I e roșu, U e verde, O e albastru. Sunetele au culoare, cuvintele construiesc imagini, scrisul se face prin asociere, lucrurile comunică între ele, ce-i afară e și-n suflet. Poezia intră-n substanța lumii și-ți arată din ce e făcută ea, de fapt.
De ce trebuie să știi toate astea? Nu trebuie neapărat, dar s-ar putea să-l înțelegi mai bine pe Bacovia când scrie „Stam singur în cavou… și era vânt… / Și scârțâiau coroanele de plumb.” Poate-ți pică la bac și trebuie să demonstrezi că e un poem simbolist. Sau poate pur și simplu vrei să afli cum vedeau lumea poeții din secolul 19. Închide ochii. Ce culoare are A?
***
La finalul orei de introducere în simbolism, profesoara Adela Stan de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Turda le-a recomandat elevilor ei de-a zecea să vadă în weekend un film care se cheamă Eclipsă totală. Face sugestia asta de vreo zece ani, „ca să vadă cum a început simbolismul, care au fost primii poeți simboliști, ce înseamnă o viață plină de excentricități, cum simțeau ei lucrurile astea, cum scriau despre ele.” Le-a mai spus că, la început, simbolismul se chema decadentism și că filmul descrie foarte bine atmosfera decadentă de la finalul secolului al 19-lea. Și că e interesant pentru felul în care societatea vedea homosexualitatea acum două sute de ani. A, da, și Rimbaud e jucat de di Caprio.
Peste o lună, tatăl unui băiat din clasă a făcut o plângere împotriva profesoarei. Părintele a reclamat către direcțiunea școlii că profesoara „le-a dat temă pentru acasă să vizioneze filmul „Total Eclipse”, un film cu homosexuali, cu scene de sex și săruturi între bărbați, chiar dacă în film joacă actori celebri” și că, „prin acest film și «metodele pedagogice subtile» aplicate de profesoara de limba română, copiii sunt îndrumați spre homosexualitate”.
Adela Stan spune că n-a luat povestea în serios. I s-a părut „extrem de puerilă”. E o doamnă fragilă și delicată, cu un zâmbet blând și un aer de universitar boem din America anilor ‘60. Ne-am întâlnit la Cluj, la început de iunie, la o săptămână după izbucnirea scandalului.
E profesoară de română de 22 de ani. A făcut facultatea de litere la Cluj, iar jumătate din viața ei de profesor și-a petrecut-o la cel mai bun liceu din Turda. Colegiul Național „Mihai Viteazul” a sărbătorit recent un secol de când „formează profesioniștii viitorului” și duce mai departe spiritul liber al Școlii Ardelene.
Diferența majoră pe care Adela Stan a simțit-o în cei 22 de ani de învățământ e transformarea profesorului într-un funcționar: „Cu cât e un scrib mai docil, cu atât e mai bine văzut de școală, de părinte.” Ca să evite transformarea asta, are grijă de felul în care apare în fața elevilor, citește, vede filme, e la curent cu ce se întâmplă în lume: „Până la urmă, noi n-ar trebui să predăm ceva anume, ci să ne predăm pe noi acolo.”
Înainte de Colegiul „Mihai Viteazul”, a predat la Liceul Agricol din Turda: „E un liceu pe vârful dealului, se văd cheile, se văd munții. Am avut niște copii atât de buni acolo, veniți de pe Valea Arieșului, care se făceau contabili, veterinari... Erau niște clase de oameni cumsecade. Și pe copiii ăia îi aduceam la Cluj, la teatru. Când vedeau sala mare a teatrului, rămâneau cu gura căscată. Îi duceam la Lacul lebedelor, la Carmen de Bizet, ca să-i cucerească splendoarea...”
Adela Stan povestește că a încercat mereu să-și învețe elevii să gândească cu capul lor, să le dea instrumentele cu care să descopere lumea din jur. În ultimii patru ani, și-a mai păstrat doar trei clase de liceu. Ca să meargă la școală din plăcere, nu din obligație. Vorbește despre ore ca despre niște „întâlniri” și folosește timpul trecut, ca și cum ar vorbi despre o epocă încheiată: „Erau frumoase întâlnirile noastre... Noi am reușit să facem o familie de spirite foarte frumoasă.”
Scandalul cu filmul a întrerupt ordinea lucrurilor, „ca și cum ar fi picat un bolovan din cer”. Reacția conducerii școlii și, apoi, cea a inspectoratului, i-au zguduit profesoarei fundațiile pe care-și construise, an după an, relația cu elevii. Dintr-odată, nimic nu mai avea sens: „Era absurditatea asta, era strigător la cer, adică nu era o chestiune oarecare. După ce s-a dat știrea, eu am fost năucită, nu am mai știut ce să fac.”
Inițial, crezuse că direcțiunea o să-i explice părintelui că trebuie să facă diferența între ficțiune și realitate, că un film cu doi poeți homosexuali nu înseamnă propagandă gay, așa cum un roman cu un viol (Ion, de Liviu Rebreanu, de pildă) nu înseamnă propagandă pentru viol. Că filmul n-a fost o temă obligatorie, ci o sugestie care să-i ajute pe elevi să înțeleagă mai bine textele din programa de bac.
Nu s-a întâmplat așa.
Eclipsa de la Iași
Am văzut prima oară filmul cu Verlaine și Rimbaud pe la începutul anilor 2000, în cabinetul de franceză al liceului din Iași unde am fost elevă. „Doamna Sorina”, pe care am avut-o profă de franceză din clasa I până într-a XII-a, ne punea mereu la ore filme de ficțiune, reportaje, documentare care să ne facă să pricepem mai bine lucrurile despre care vorbeam în clasă.
Țin minte că, deși di Caprio mă enervase cumplit în Titanic, în filmul ăsta m-a înduioșat și m-a făcut să plâng puțin. În Eclipsă totală (r. Agnieszka Holland, 1995), joacă rolul furtunosului Rimbaud, care-l seduce pe veteranul Verlaine și-i tulbură echilibrul precar al vieții lui așezate. Filmul spune povestea lor de dragoste&de poezie și e inspirat din scrisorile și însemnările celor doi poeți care au revoluționat poezia la finalul secolului al 19-lea.
După film, am vorbit despre revoltă împotriva canoanelor, despre revoluția limbajului, despre poezie. Rimbaud avea vârsta noastră și răsturna pur și simplu felul în care se scria până atunci.
Nu s-a plâns nimeni de „propagandă gay” și noi ne-am văzut de orele noastre.
La Turda, însă, conducerea școlii a dat curs plângerii. Consiliul de administrație a numit o comisie de cercetare disciplinară, care a demarat o anchetă și i-a comunicat profesoarei că îi este „imputată săvârșirea unei fapte prezumate în legătură cu activitatea didactică desfășurată la clasa a X-a D”.
Elevii cu care am vorbit spun că au fost întrebați de mai multe ori ce s-a întâmplat la ora respectivă, cum evaluează ei activitatea profesoarei etc. Ultima dată, însă, chestionarea s-a întâmplat în prezența părinților, așa că mulți zic că și-au schimbat răspunsurile și au bifat că nu sunt de acord cu filmul, de rușinea părinților.
Iată ce cred unii dintre elevii Adelei Stan:
- Elevă, 17 ani, a XI-a D: „Nu toți copiii agreează felul în care predă doamna Stan, dar ea se ține de programă, doar că nu e genul care să dicteze comentarii. Îți dă libertatea să te exprimi cum vrei. Orele cu ea sunt o continuă discuție. Ne-a recomandat filmul ăsta la fel cum ne-a recomandat și Shakespeare in love. Și acolo sunt scene de sex, nu?”
- Fostă elevă, acum studentă în anul I: „Mie mi-a plăcut foarte mult de ea. Tot timpul încerca să vină cu tehnici alternative la ce trebuia să facem noi, să ne atragă spre literatură. Știu că la un moment dat, în semestrul doi, trebuia să dăm o teză și na, știi cum se dau tezele, cu foaie, totul ca la carte, doar că ea avut ideea să facem o carte în care să scriem noi, s-o legăm noi, să punem poze, s-o desenăm... Superfain, pe mine m-a atras, mai ales că sunt și pasionată de scris.”
„Pentru că e un liceu de elită, toată lumea se așteaptă la note mari, mai ales la bac. Și cam la asta se uită ceilalți, la note. Și la cât de bine se respectă programa. Și pe baza asta sunt și părinții, și majoritatea colectivului didactic.” - Elev, 17 ani, a XI-a D: „Motivul pentru care filmul a pornit un întreg scandal pe tema homosexualităţii şi erotismului în artă este complet absurd. Pentru unele persoane este imoral ca într-un film să se vorbească despre erotism, relaţii dintre doi oameni, căsătorie şi viaţa din societatea secolului XIX, dar desigur că unii părinţi cred că dacă unele probleme nu se discută, ele nu există şi aici greşesc. Facem parte dintr-o societate încă puţin înapoiată (poate un pic mai mult) şi lipsită de iubire câteodată. Trebuie să ajungem să înţelegem cândva că iubirea poate exista şi între două persoane de acelaşi sex şi că iubirea nu înseamnă doar unirea a două persoane pentru a face copii.”
- Elevă, 17 ani, a XI-a D: „Ca profesoară, ea e mai complicată. Observând și ceilalți profesori de română din liceul meu, nu o văd profesoara care ne-ar pregăti extraordinar de bine pentru bacalaureat. Ca persoană, mi se pare foarte ok și foarte deschisă și abordăm tot timpul teme mai interesante la oră.”
„Tema n-a fost obligatorie. De obicei ea ne mai dă filme să ne uităm dacă avem chef sau dacă vrem. Așa ni l-o recomandat și pe ăsta. Eu sunt de acord să vorbim despre relațiile homosexuale și nu voiam să se facă un scandal de la lucrul ăsta. Nu ne schimbăm deloc țara dacă continuăm așa.”
Toți au confirmat că filmul n-a fost temă obligatorie, deși comisia școlii i-a contrazis în raport.
Profesoara și-a formulat apărarea în scris:
„Dacă e să vorbim despre scene de sex (discrete în acest film), să avem în vedere că literatura clasei a X-a abundă în acestea: Ion și Ana se iubesc pe cuptor în prezența tatălui, țăranul Petre Petre o violează pe Nadina, personajele lui C. Petrescu discută despuiate filosofie sau citesc scrisori de dragoste, Maitreyi inițiază subtile jocuri erotice, iar Arghezi scrie licențioase și delicioase poezii despre sex. Sărutul dintre doi bărbați sau amorul lui nu înseamnă mai mult decât celelalte scene erotice pe care nu le mai judecăm pentru că țin de tradiția arhicunoscută. Dar nu mai suntem în 1800 să-l închidem pe Verlaine pentru pasiunea lui. (...)
Și să nu uităm că unii dintre elevii noștri actuali sunt gay. Ce să facem cu ei? Să-i alungăm din cetate?”
Comisia de disciplină înaintează concluziile anchetei către Consiliul de Administrație al Școlii. Consiliul decide sancționarea profesoarei cu „observație scrisă”:
Am întrebat trei artiști cum văd sancțiunea de la Turda: Agnieszka Holland, regizoarea filmului Total Eclipse, Mircea Cărtărescu, cel mai important scriitor român contemporan și fost profesor, și Radu Vancu, el însuși poet și conferențiar la Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu.
Agnieszka Holland e o regizoare din Polonia care și-a început cariera ca asistentă de regie a lui Krzysztof Zanussi și l-a avut ca mentor pe Andrzej Wajda. Lungmetrajele ei, filmate mai ales în America, au fost nominalizate la Oscar, Emmy, BAFTA, Veneția. Mai nou, a regizat câteva episoade din The Wire și House of Cards și lucrează la primul serial polonez produs de Netflix, care explorează posibilitatea unei Polonii ținute până azi de partea tragică a Cortinei de Fier.
Deși pare o întrebare stupidă, trebuie să aflu cât de potrivit i se pare filmul ei pentru tinerii de 17 ani: „Absolut potrivit”, îmi scrie înapoi. „E fix vârsta la care sufletul și mintea sunt suficient de deschise încât să exploreze complexitățile naturii umane. Și să înțeleagă că arta e un spațiu al libertății, al experimentelor. Că spațiul ăsta trebuie să fie fără frică. Dacă nu se întâlnesc cu asta când sunt tineri, au mai puține șanse s-o înțeleagă mai târziu. Toată literatura lumii e plină de acest tip de explorări. Chiar și viețile sfinților.”
Agnieszka Holland vede un fir roșu comun în radicalizarea din România, Polonia, Ungaria etc.: „În țările noastre, ceasul merge înapoi; probabil că prea multă libertate subită, combinată cu globalizarea și viteza schimbărilor de gen, i-au făcut pe oameni să se teamă de „ceilalți” și să-și dorească să înceapă această contra-revoluție culturală despre care vorbesc Kaczynski, Orban și Dl. Putin.”
Regizoarea crede că, în noul context mondial, „arta va juca rolul cel mai important în căutarea adevărului, a libertății și a empatiei. Ceea ce plasează pe umerii noștri, ai artiștilor, o responsabilitate uriașă.”
Radu Vancu, autorul unor volume de poeme minunate și eseuri substanțiale despre poezie, spune că i-ar fi plăcut să vadă povestea lui Verlaine și Rimbaud când avea 17 sau 18 ani: „Aș fi înțeles, poate, mai repede că literatura are de-a face cu umanul, cu intensitățile lui, și în zona de lumină, și în cea a penumbrelor.” Cât despre părinții îngrijorați de ce-ar putea afla copiii lor, zice că le înțelege îngrijorarea, „dar ar trebui să înțeleagă că ei nu pot deveni oameni decât explorând și zonele întunecate ale omenescului, deopotrivă cu cele luminoase. Așa contorsionată cum e, trecând de la adorație intensă la tentativa de asasinat, iubirea dintre Verlaine și Rimbaud e exemplară (în bine și în rău) pentru umanul din noi. Că e o iubire gay, e doar un detaliu - și nu o face nici mai mult, nici mai puțin autentică.”
Vancu crede că ar trebui în primul rând să-i învățăm pe copii empatia, „fiindcă, în lipsa empatiei, lumea toată se duce de râpă (până și țesutul social se dezagregă). Iar empatia nu le-o poți educa decât vorbind despre valorile umanului, născute din diferență și alteritate. Dacă școala nu-i învață pe copii empatia, totul e în zadar.”
I-am trimis aceleași întrebări și lui Mircea Cărtărescu, romancier, poet, eseist, care a lucrat o vreme, în anii 80, ca profesor de limba și literatura română într-o școală din București. Mi-a scris, agasat că trebuie să lămurim lucruri care păreau cu ceva timp în urmă de la sine înțelese, că nu i se pare nimic mai stupid „decât punerea la index a unui film de artă despre relația dramatică dintre doi mari poeți ai lumii pe motiv de indecență. Nimic mai primitiv și mai dezonorant decât sancționarea unei profesoare pentru «delictul» de a le recomanda elevilor ei acest film, în condițiile în care pornografia reală și gratuită e la îndemâna fiecăruia dintre ei.”
Dacă judecăm arta după gradul ei de heterosexualitate, atunci:
„Ar trebui ca elevii noștri să nu mai aibă voie să privească picturile și sculpturile lui Michelangelo, pentru că artistul a fost gay. Să nu mai citească Sonetele lui Shakespeare, pentru că au fost scrise, cele mai multe, pentru un iubit. Să nu mai studieze marele roman al lui Marcel Proust, pentru că autorul a fost gay si romanul cuprinde scene de dragoste homoerotică. Să nu mai citească poemele lui Verlaine, Rimbaud, Federico Garcia Lorca, Max Jacob, romanele lui André Gide sau Truman Capote, să nu mai asculte muzica lui Ceaikovski sau a trupei Queen și să nu mai vadă filmele lui Jean Cocteau, Pasolini sau Almodovar. Să nu mai studieze autorii antici si nici istoria lumii antice in general, pentru că practic toate personalitățile acelei lumi au fost măcar bisexuale.” (Mircea Cărtărescu)
Când ne-am întâlnit la Cluj, Adela Stan citea Solenoid, cel mai recent roman al lui Mircea Cărtărescu. Îl primise de ziua ei și era fericită doar să știe că-l are în casă, gata să fie deschis. În primele capitole, Cărtărescu scrie despre școala unde preda în anii comunismului: „Pe mine m-a obsedat atmosfera aia terifiantă pe care o descrie. Am visat noaptea... așa ceva parcă n-am mai pățit cu cărțile, am visat că sunt eu la școala aia și mă bucur c-a venit Cărtărescu un semestru. Și cred că și asta m-a propulsat spre a spune, spre a face ceva. Ce putere poate să aibă acea carte…”
Ajutată și de experiența lui Cărtărescu din anii ‘80, Adela Stan a decis să-și facă publică povestea.
S-au încurcat în eclipse
Știrea sancționării unei profesoare din cauză că le-a recomandat elevilor „un film cu gay” a ajuns rapid în presa locală și-apoi în cea națională. Directoarea Colegiului a declarat că n-a fost din cauză că era „cu gay”, ci pentru că „acest film, aşa cum apare şi pe arhiva CNA, a fost catalogat pe categoria 18+ şi considerăm că nu este potrivit şi adaptat vârstei”.
Filmul nu apare, însă, în nici o arhivă CNA. Comisia de disciplină a colegiului „Mihai Viteazul” a folosit argumente legate de alt film - Full Eclipse, o poveste de acțiune și groază cu polițiști și vârcolaci.
Am trimis o cerere la CNA ca să aflu dacă a sancționat vreodată un post teve pentru difuzarea filmului cu Verlaine și Rimbaud. Mi-au răspuns că nu există „date cu privire la sancționarea vreunui radiodifuzor pentru difuzarea filmului Total Eclipse (1995, regia Agnieszka Holland.)”
IMDB adună cotațiile din țările unde filmul a fost difuzat în cinematografe. Astfel, lungmetrajul cu poeții e nerecomandat minorilor în Spania sau Anglia, dar e permis celor sub 16 ani în Olanda, Danemarca, Germania etc. În România, filmul n-a rulat la cinema, așa că nu are o cotație oficială.
Pasajul în care comisia menționează „profanare” și „scene de groază” e o traducere proastă a categoriilor „profanity” (limbaj licențios, aka înjurături) și „frightening and intense scenes” (scene înfricoșătoare și intense), unde un utilizator IMDB a scris așa: „The movie isn't very scary at all, but some of the film's several shootouts are somewhat intense” („Filmul nu-i deloc înfricoșător, dar câteva confruntări din film sunt destul de intense.”). Atât.
Adela Stan a contestat sancțiunea la Inspectoratul Școlar din Cluj, sperând că acolo va fi reevaluată de profesori de limba română și de psihologi școlari. În iunie, a fost chemată la Cluj, unde și-a expus punctul de vedere în fața Colegiului de disciplină, alcătuit dintr-un jurist, o învățătoare și inspectoarea adjunctă, fostă profesoară de matematică. Peste câteva săptămâni, a primit prin poștă decizia: sancțiunea se menține, motivele sunt aceleași.
Horia Corcheș era inspector de limba română al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj în momentul în care instituția a primit contestația Adelei Stan. Între timp, și-a dat demisia și s-a întors la elevii lui. Corcheș spune că nu a fost consultat deloc, deși era inspectorul specializat pe materia limbă și literatură română. Crede că sancțiunea e „un abuz incredibil” și că Inspectoratul „a verificat strict procedura”, deși ar fi trebuit să cântărească argumentele școlii. I se pare periculos ca funcționari din primărie sau din prefectură să decidă ce e moral și ce nu în educația elevilor, pentru că poate fi un precedent pentru cenzură: „Pe fondul intențiilor Coaliției pentru Familie, probabil că s-au acutizat niște sensibilități. Părinții au simțit că au datoria să intervină. Ca atare, o să putem face doar ceea ce este din punct de vedere dogmatic corect. Și nu știi niciodată de unde sare un astfel de părinte.”
Am sunat-o pe Mariana Pop, inspector general adjunct la Cluj și președinte al Colegiului de disciplină care a hotărât menținerea sancțiunii. Mi-a spus că rolul Inspectoratului era să analizeze pașii urmați de școală, nu să verifice argumentele sancțiunii: „Nu s-a pus în discuție decât procedura școlii. Noi nu ne legăm de situația de programă școlară.”
Regulamentul de funcționare al colegiului pe care îl conduce o contrazice: membrii Colegiului de disciplină „sunt obligaţi să stăruie în aflarea adevărului în vederea soluţionării contestaţiei” și „au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză”.
Inspectoratul din Cluj nu a fost, însă, preocupat de aflarea adevărului. Întrebată dacă a verificat în vreun fel argumentele care se referă la celălalt film, Mariana Pop spune că nu știe, dar speră că unul dintre colegi s-a ocupat de asta.
Am sunat-o și pe Alexandra Zamfir, directoarea Colegiului „Mihai Viteazul” din Turda. Nu a răspuns nici la mesaje, nici la telefon, și nu a fost de găsit la numărul de fix al școlii.
Decizia Inspectoratului poate fi contestată doar în instanță, așa că Adela Stan s-a adresat Tribunalului din Cluj. Acum așteaptă prima convocare. A trimis și o petiție către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, semnalând „discriminarea de opinie legată de abordarea subiectului homosexualității într-un material didactic auxiliar.”
La începutul verii, Adela Stan nu știa dacă o să se mai întoarcă la școală. Din punctul ei de vedere, avea două variante: „ori mă retrag la mine, la țară, la casa fără ceas pe care o am și stau sub nuc și citesc poeziile lui Rimbaud și Verlaine cât vreau eu, și-mi iau un măgar și șapte capre și-mi văd de treabă și am terminat cu lumea, ori cealaltă era să vorbesc, altfel explodez… În momentul în care am ales asta, să lupt să spun, m-am eliberat”.
Între timp, la București, un tip proaspăt instalat într-un birou dintr-un minister dădea învățământul românesc peste cap. Liviu Pop, venit după ce partidul aflat la conducerea țării și-a dat jos propriul guvern, a adus cu el perle și haos. Într-un sistem de educație care produce cel mai mare procent de analfabeți funcțional din Uniunea Europeană, Liviu Pop găsește oportună revenirea la manualul unic și amenință profesorii care se abat de la calea cea dreaptă cu „sesizarea organelor de stat abilitate”.
„E o problemă de mare mare putreziciune”, spune Adela Stan. „Din nefericire, trebuie să mă pliez pe programă. Pentru că sunt niște cerințe și niște dorințe ale bieților elevi, presiuni și mai mari din partea părinților. Întotdeauna am acuze după simulare, când notele nu-s prea grozave, și părinții zic Mai multe exerciții! Dați-le acasă exercițiile mecanice! Până când finalitatea asta, care este bacul reproductiv, n-o să ne mai preseze, n-o să avem ce să facem. Mă bucur și eu de oazele mele, mă bucur de un filmuleț, de Maitrey, că aduc haine indiene și facem ceai, ca să simtă, ca să vadă…”
Adelei Stan i se pare că s-a creat o prăpastie între generațiile de profesori: cei care-și prelungesc vârsta de pensionare sunt din ce în ce mai mulți și mai tracasați, în vreme ce profesorii tineri au ajuns minoritari într-o cancelarie: „Uzura e foarte mare în meseria asta. Riști să devii acru cu cât te apropii de 60 de ani, iar predarea e robotizată.”
Dacă ar putea, ar face o școală în vârf de munte: „Am visat mereu în adâncul sufletului meu la o școală pe o pajiște, o școală în parc, o școală sub un copac... Așa ar trebui să fie o școală.”
În septembrie, Adela Stan s-a întors la Colegiul „Mihai Viteazul”. La o săptămână după, spune că directoarea a chemat-o și a avertizat-o: „Nu vorbești nimic în plus, te rog să-ți faci lecțiile și atât, nimic mai mult”. Profesoara de română simte că nu-și mai găsește locul, că lucrurile în care credea ea sunt niște mofturi pentru ceilalți: „Mi-am dat seama că tot ce-am făcut a fost în zadar și că n-o să înțeleagă niciodată, nici directoarea, nici școala, nici țara...” Se gândește să-și ia o pauză, pentru că nu se asortează deloc în peisaj și nu e dispusă la compromisuri.
Dar n-ar prea vrea să renunțe la luptă: „Copiii trebuie educați și trebuie luminați pentru că și ei vor fi părinți. Și trebuie să fie mai buni decât părinții lor, să aibă altă deschidere, și atunci și copiii lor vor avea altă cale spre fericire și spre puterea de a schimba lucrurile.”
