Sunt cărți parcă făcute pentru a aprinde și a întreține mitologii. Umbrele New Yorkului din romanele lui Paul Auster, Parisul din Cei trei muschetari, insula lui Robinson și insula comorii, preria adâncă din narațiunile lui Karl May – toate acestea, dincolo de calitățile inegale ale cărților care le conțin, sunt memorabile pentru că provoacă reverii și nostalgii care iau proporțiile unui cult.

Focul viu, antologia din poezia lui Edward Hirsch tradusă competent, elegant și precis de Bogdan-Alexandru Stănescu (el însuși un foarte bun poet), deține o astfel de calitate mitologică. Asemenea romanelor lui Roberto Bolaño, care determină până și spiritele cele mai seci să se viseze poeți într-una din țările Europei sau ale Americii Latine, Focul viu oferă o poveste aproape romantică asupra poeziei – în multe privințe o versiune nord-americană a liricii lui Borges.

Atmosfera este de regulă una elegiacă. De cele mai multe ori melancolia lui Hirsch prinde în acizii săi detalii ale vieții americane, Americana, trecută prin sensibilitatea analitică a unui intelectual, evreu nereligios în a cărui conștiință sunt prezente fantomele Holocaustului și poemele în idiș ale bunicului, dar numele lui Dumnezeu sunt înlocuite de numele unor poeți și filozofi. În privința atmosferei, comparația cea mai nimerită îmi pare cea cu pictorul Edward Hopper, căruia de altfel îi e dedicat poemul Edward Hopper și „Casă lângă calea ferată” (1925) – dar nu acolo îl găsesc pe Hopper, ci mai curând în texte precum Vară americană, elegie în cheia jocului de baseball (ale cărui reguli sunt atât de enigmatice pentru bieții europeni):

„Fiecare zi era un ceasornic ce abia se mișca,

un pumn care ne lovea lent înainte și-napoi,

căldura electrică mocnea în aerul purpuriu,

 

însă fiecare noapte era o falnică minge albă

zburând la mijlocul terenului – «conservă de porumb» și coborând

printre stelele ce străluceau deasupra diamantului.

 

Fiecare zi erau pereche grea de mănuși din pânză

împingând tomberoane de gunoi într-o gură omnivoră

ce se strecura printre magistrale și alei,

 

dar fiecare noapte era ca o bâtă

ce prindea viață în mâinile tale, era

prima aruncare bună de un punct.”

Deși sensibilitatea lui Hirsch găsește în New York peisajul ideal, nu de puține ori pașii îl poartă de-a lungul și de-a latul hărții. Poezia lui navighează sub un drapel cosmopolit, avându-și cetățenia, înainte de toate, într-o republică atemporală a poeziei. Discret sau fățiș, poezia lui Hirsch este plină de numele și de scrierile altor poeți. De aici și aerul ei de sinteză.

Iată un repertoriu frugal și provizoriu al antologiei:

o librărie de cărți oculte în Londra

laptele praf care a înlocuit laptele mamei

luna unsuroasă din Chester

o vază chinezească

insomnii

o partidă de baschet

pisica Zooey și motanul pestriț Jeoffry

teatrul din Skokie (un cinema) și primul sărut

drumul lui John Clare către casă, „după ce scăpase de la Azilul High Beech de lângă Epping Forrest”

„un scurt lexicon al torturii în anii optzeci”

un antrenor ros pe dinăuntru de o boală finală

potirul deșertăciunii la patru dimineața

o scară de incendiu, un an în fabrică

tripla întâlnire a Simonei Weil cu catolicismul (în Portugalia, la Assisi, la Solesmes) – și toate trei „chiar au însemnat ceva”

tratate prăfuite în multe limbi

un copil adoptat

fereastra hotelului

„un papirus apocrif/ îngropat într-o peșteră din Qumran”

o lecție de teologie

desenele copiilor din lagărul de la Terezin

un joc de zaruri, Las Vegas

o ceașcă de cafea în Cracovia

metroul din New York

o canapea verde

 

Și așa mai departe.

---

Edward Hirsch, Focul viu. Poeme vechi și noi 1975-2010, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom, 2017, 246 pag., 40 lei

Imagine principală: Edward Hopper, „House by the Railroad” (detaliu).