Am fost la expoziția „D Platform”, curatoriată de Matei Câlția și Raluca Oancea (Nestor), la Galeria Posibilă din București. Expoziția va rămâne deschisă până în luna februarie, iar programul de vizitare este în zilele de joi-sâmbătă între orele 16.00-20.00.

 

Unele expoziții se citesc prin prisma practicii artistice, dar și a prestigiului profesional al promotorilor, prin prisma liniei de finanțare care le poate face posibile, dar și prin lectura în paralel a proiectelor din expoziție cu proiectele din istoria artei la care ele inevitabil trimit.

Așa stau lucrurile cu expoziția D Platform de la Galeria Posibilă. O înțelegere a ei se leagă de înțelegerea demersului artistic al lui Iosif Kiraly din ultimii ani, legat de Ro Archive, o inițiativă de arhivare fotografică a specificului și a curiozităților urbane și rurale românești, în stilul - sau în spiritul - reperajului fotografic american din anii ’30 legat de numele lui Walker Evans. La fel, înțelegerea expoziției se leagă de linia de finanțare a Centrului Național pentru Cercetare Științifică, care face posibilă expoziția și îi stabilește și un cadru epistemologic specific investigației interdisciplinare, în care mai multe științe studiază împreună un teritoriu; de data asta, malul românesc al Dunării.

Înțelegerea expoziției se poate sprijini pe o mulțime de precedente din istoria artei, foarte importante pentru lectură. Fiind vorba în principal de fotografie și de arta vizuală care se sprijină pe fotografie, un precedent important e cel al expeditiilor fotografice finanțate de guvern, în particular a acelui Geological Exploration of the Fortieth Parallel (1867–69, 1872)  din Statele Unite,  la care lua parte și Timothy H. O’Sullivan, care este un strămoș al muncii fotografice a lui Walker Evans din anii ’30, dar și al lui Stephen Shore în anii ’80.

În acest tip de expediție, e în primul rând vorba de coloniști albi, care pătrund în teritoriile celor cu pielea colorată, iar fotografia e un mijloc de a stăpâni teritoriul la nivel militar. O parte din caracterul ofensiv și ordonator al imaginii fotografice supraviețuiește și astăzi, când încă ne mai putem uita la aparatul de fotografiat ca la o armă redutabilă, capabilă să modifice imaginea oamenilor, dar și a locurilor în care ei trăiesc.

Totuși, nu astea sunt lucrurile care sar în ochi la D-Platform. Mai degrabă, în exppziție vei vedea o serie de proiecte foto care documentează spațiul dunărean sau mediul fotografiei și condiția lui astăzi. De exemplu, un proiect al lui Iosif Kiraly / The Act of Seeing,  pune în discuție o intuiție a artistului David Hockney apropo de văz și anume. Hockney spune că noi nu vedem fotografic – adică plat, unitar și fără adâncime de câmp și nici nemișcat, ca în instantanee- , ci fragmentar, colat și tridimensional și mereu în mișcare, poate ca în film. De-aia panorama prezentată are în mod evident intenția de a integra mișcarea personajelor în imaginea finală, prezentându-se ca un colaj imperfect de  photoshop cu momente distincte, în care fie camera e instalată, sau fotografiază, iar personajele prinse în instantanee se mișcă dintr-un cadru într-altul în interiorul panoramei. Din cauza spațiului limitat, în expoziție nu e prezentă decât o singură imagine de acest tip, restul putând fi vizionate pe pagina de web a proiectului. 

Proiectul lui Bogdan Bordeianu / D 55 e o călătorie fotografică în zona de studiat cu ajutorul Google Streetview. Ce e de văzut aici? Anecdote vizuale locale, personaje poate greu de fotografiat altfel, dar și acel tip de vedere specifică Ro Archive, adică o anume căutare a specificului local în curiozitățile de arhitectură cotidiană, în obiectele văzute, în utilizarea lor. Un precedent pentru proiect in istoria recentă a artei este A New American Picture al lui Doug Rickard, dar și seria de fotografii The Nine Eyes a artistului post-internet Jon Rafman.

Proiectele lui Andrei Mateescu, Dani Gherca și Lucian Bran par să fie toate legate de estetica, dar și de intenția conceptuală a școlii de la Dusseldorf (Bernd și Hilla Becher). Fotografii obiective, detașate, color, în care descrierea e funcția principală a unei imagini care, deși se prezintă ca document, urmărește să evoce o stare similară cu cea pe care o produce, de altfel, prezența în locul respectiv, căreia fotografia vrea să i se substituie.

Valentin Cernat și Mihai Șovăială expun împreună un proiect colaborativ, numit Eșantion, care vorbește despre metrii cubi de piatră pe care trebuiau să îi sape deținuții de la Canal. Instalația lor, care depășește spațiul fotografiei, trimite la intenția unuia dintre inițiatorii proiectului, de a merge către intermedialitate și de a cerceta o temă prin mai multe limbaje. 

Ce fel de imagine a Dunării transmite acest proiect? E dificil de spus în acest moment. Pe de-o parte, Dunărea pare să fie pretextul pentru o inventariere a condiției fotografiei ca mediu astăzi, deci să fie mai mult un fundal pe care se poartă o discuție teoretică despre mijloacele reprezentării. Sau un fundal pentru munca specifică antropologiei vizuale. Pe de altă parte, Dunărea pare sa fie prezentă și ca imagine-document despre locuri prezente sau absente (discuția despre insula Ada Kaleh, dispărută, și despre insula Șimian, care apare ca o compensare, la Lucian Bran).

Sau ca la Dani Gherca, drept un fundal de dealuri și ape care permite omului o serie de construcții industriale, de beton, un fel de ruine premature, ce vorbesc despre soarta modernizării și industrializării forțate a țării, eșuată acum într-un etern peisaj neo-romantic, apăsat de nostagie și de eșec. Sau, într-o ultimă fază, de istoria problematică a detenției comuniste a claselor sociale „necorespunzătoare” și de munca forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Dunărea pare să fie mereu pasivă, lipsită de agency, doar o porțiune de fundal natural de modelat de către oameni conform imperativelor modernității. Doar în proiectul lui Lucian Bran ea pare să dea un răspuns intervenției umane. Acest proiect este însă de-abia la început și pe măsură ce direcțiile de cercetare se dezvoltă pe parcursul celor trei ani de finanțare, această expoziție va mai avea probabil o serie de alte încarnări viitoare, în care vor apărea și alte rezolvări și alte direcții.

Foto: Dani Gherca - „Floating in a Dip”