După cum îl prezintă Channing Tatum în preludiul fals al serialului, pare că Tovarășul Milițian e un serial bombă, care fusese în colecția personală a lui Kubrick și chiar reușise să-l influențeze.
Această prezentare-nonsens a serialului poate să inducă spectatorii în eroare: intenția inițială a realizatorilor Brian Gatewood și Alex Tanaka era să preia materiale autentice de propagandă anti-capitalistă, pe care să le dubleze apoi cu vocile unor super vedete. Pentru că asta ar fi implicat prea multă birocrație, aleg în schimb să filmeze ei înșiși o versiune personală a comunismului în România, cu actori români și decoruri reale, pe care mai apoi să le dubleze. În fond, țara nu s-a modernizat atât de tare încât să nu mai pară veridic optzecistă. Pentru spectatorii care aleg să treacă peste contradicția post-sincronului (replici care se suprapun parțial și par să fie improvizate de star-urile americane) serialul are suficient de multe momente camp savuroase, începând cu înlănțuirea de nume de scenariști, producători, mașiniști și regizori cu nume dintr-o faună oximoronică (Rechin Pungaș/Bebelus Pisicuță, de exemplu), deghizarea milițienilor în costume cowboy sau chiar pastișarea unor momente din Twin Peaks.
După ce partenerul său milițian este ucis într-o diversiune de un individ mascat cu chipul cu Ronald Reagan, detectivul Gregor Anghel (Florin Piersic Jr., dublat de Channing Tatum) promite să se răzbune, împreună cu noul său coleg, Joseph Baciu (Corneliu Ulici, dublat de Joseph Gordon Levitt). Odată ce avansează cu misteriosul caz, cei doi află că statul lor este atacat din toate părțile de încercări de fuziuni capitaliste. Bref, totul se transformă într-o luptă ideologică cu vechiul oponent al comunismului. Ca într-o poveste clasică, fiecare dintre actanți dispune de propriile arme: manifestul lui Marx pe de o parte și Monopoly, simbolul patimei maladive a americanilor, pe de altă parte. Și, tot ca-ntr-o poveste clasică, niciuna dintre părți nu e tocmai sfântă, ci mai are și oameni din sistem care o compromit: ambasada SUA (care pare să fie cel mai accesibil punct al Bucureștiului, după sediul miliției) îi ajută pe milițieni, pe când românii deja dezertați în partea americană aduc blugi, blănuri și doze de Pepsi și încearcă să pună la cale o anarhie.
De fapt, fiecare personaj are câte o genă subversivă: Anghel e un macho care-și justifică miriada de aventuri de-o noapte pe seama povețelor tovarășului Marx („de la fiecare, după posibilități, fiecăruia, după nevoi”), milițienii nu sunt niște comuniști obedienți, ci fumează în draci, beau vodka rusească și apoi se urcă la volan buimăciți. Deși folosesc îndeajuns de multe clișee sovietice cât să-i credibilizeze, personajele au mai multe din gangsterii iconici (paltonașe à la Jeff Costello) decât din bătăușii de la securitate. Inexactitățile istorice/ideologice, inclusiv faptul că numele lui Ceaușescu nu apare nicăieri, ci e mai curând o fotografie înrămată care să completeze simetria cadrelor, sunt stâlpul pe care se sprijină Tovarășul Milițian. Inadvertențele astea generează comic tocmai fiindcă multe dintre discuțiile colocviale dintre personaje sună cu totul absurd în realitatea epocii pre ‘89.
Poate că ceea ce surprinde la o astfel de parodie e că de multe ori pare că deține o lucidă autoreflexivitate. Personajele, chiar dacă nu privesc spre cameră, inițiază un metadiscurs: un exemplu elocvent ar fi episodul de nervozitate subită a lui Baciu. După ce toată seria face pe băiatul bun, îi rupe artera femurală unui biet proiecționist, sub scuza că prea intraseră într-o rutină good cop, bad cop. Gestul său forțat iese brusc din dialectica filmului, devenind o demonstrație pentru cameră, și implicit, pentru spectator. La el se mai adaugă momente precum apariția din senin a Irinei Margareta Nistor (care e un rappel cultural în sine la epocă și dublaj defectuos). Astfel de insert-uri au o valoare în sine, dar pentru un public străin ar părea opace sau pur și simplu absurde, transformându-se automat într-o notă de subsol pentru o narațiune șubrezită de clișee.
Comrade Detective e de găsit pe Amazon Prime de pe 3 august.
Fotografie principală: Florin Piersic Jr. și Corneliu Ulici în Comrade Detective - via Collider