Flashback 1: Bacalaureat, proba de română, oral. Vorbesc entuziast, mi se pare că am găsit nişte idei mişto şi am examenul în buzunar. În sală apare directoarea liceului, schimbă două vorbe cu doamnele din comisie, zâmbeşte scurt şi pleacă. Ani mai târziu, încă mă întreb dacă nota mea a fost pe merit sau „pe intervenţie”.
Flashback 2: În vizită la ai mei, povestindu-le despre un nou job. Tata mă întreabă dacă nu vreau să plec, totuşi, undeva mai în vest, pentru că „ţara asta nu se mai face bine”.
Sunt lucrurile de care mi-am amintit văzând Bacalaureat, cel mai nou film al lui Cristian Mungiu, povestea lui Romeo Aldea (Adrian Titieni), un medic de provincie care îşi creşte fiica pregătind-o pentru a evada din anormalitatea cotidiană, pentru a reuşi acolo unde părinţii au dat greş. Şi el, şi Madga (Lia Bugnar), soția sa, şi-au asumat apartenenţa la „generaţia de sacrificiu”- au revenit în ţară, au renunţat la visuri, sunt prizonieri într-o căsnicie de faţadă şi de-acum trăiesc prin&pentru copilul lor. Amândoi sunt de părere că Eliza (Maria-Victoria Drăguş) nu e echipată pentru societatea românească: structura şi educaţia o fac incompatibilă cu mizeria morală, cu învârtelile şi miştocăreala de la porţile Orientului. O facultate în Anglia pare să fie drumul potrivit pentru ea, dar totul depinde de notele de la Bac. Şi atunci când un eveniment neaşteptat pune în pericol buna desfăşurare a examenului (Eliza e atacată de un necunoscut pe stradă), tatăl abdică o vreme de la verticalitatea pe care o predică şi apelează la un întreg lanţ al slăbiciunilor pentru a nu-şi vedea irosite eforturile de-o viaţă.
Romeo navighează iscusit printre varii tipologii de oameni descurcăreţi, pe care Mungiu îi desenează în tuşe apăsate. Inspectorul de Poliţie e un şmecheraş blazat, cu agenda plină de contacte utile. Oficialul din Primărie – un alunecos amabil care poate să te rezolve cu orice. Şeful comisiei de Bac – un prof îmbogăţit din meditaţii şi şpăgi. Publicul oftează a recunoaştere şi râde complice la o replică despre averea obţinută din muncă cinstită.
Tensiunea urcă pe măsură ce examenul se apropie de final şi proprietăţile doctorului Aldea sunt vandalizate – o piatră aruncată în geamul casei, alta în parbriz, ştergătoarele maşinii ridicate în semn de avertisment. Din partea cui? Regizorul nu ne spune şi nici nu mai contează, de fapt: poate fi personajul ăsta negativ colectiv care fumează în lifturi, aruncă gunoaie pe jos, exersează bormaşina la ore nepotrivite, claxonează isteric în intersecţii şi ne agresează zilnic într-o formă sau alta.
Un fior străbate sala în momentul în care îl vedem pe Romeo mâncând o ciorbă în bucătărioara înghesuită a amantei sale – o fi o chestie meta/ironică cu trimitere la Romanian New Wave sau ciorba a devenit parte din metafizica definitorie a „românului obişnuit”?
Toţi spectatorii 30+ îşi ascund o lacrimă când, pe final, Stela Enache întreabă timpul încotro merge, fiecare ne rumegăm nostalgia şi frustrările, ieşim din sală gânditori şi vag deprimaţi, aşa cum se cuvine într-un an electoral.
Bacalaureat rulează în cinematografele din România începând de vineri, 20 mai. Merită văzut ca să mai cântăriți o dată opţiunea corectă vizavi de România: să pleci ori să nu mai rămâi?
Citiți aici un interviu cu Cristian Mungiu
