Prima oară când am văzut un spectacol de Gianina Cărbunariu a fost în 2010, la FNT. La București s-a jucat atunci 20/20, despre conflictul din martie 1990 dintre români și maghiari. La finalul fiecărei reprezentații era o discuție deschisă cu publicul, ceea ce mi-a arătat la vremea respectivă că teatrul nu trebuie să fie numai unidirecțional. Opt ani și câteva spectacole mai târziu, Gianina revine cu Artists Talk, un show despre etica artistului în contextul social şi politic de azi. De data asta, discuția cu publicul nu este în afara jocului, ci e spectacolul în sine. 

„Mi s-a părut interesant să utilizez acest frame (n.r. - discuțiile cu publicul) pentru a problematiza, prin mijloace teatrale, teme care mă interesează: responsabilitatea artistului, degradarea discursului public, valurile de naționalism care bântuie societățile de astăzi, problema integrării”, spune Gianina. Unul dintre subiecte tratează, de exemplu, decizia primarului din Baia Mare de-a invita studenți clujeni de la Arte să picteze zidul ce separă un cartier de romi de restul orașului și continuă, într-un fel, una dintre scenele din Solitaritate, cea care dezbătea construcția efectivă a zidului. Personajele sunt fie artiști, fie jurnaliști, fie parte din public, iar scenariul (excelent scris) incorporează șase povești europene reale, cu detalii ficționalizate. Ultima poveste e adevărată 100%, iar regizoarea a ales s-o lase așa pentru forța pe care o are încă destinul scriitoarei Irène Némirovsky - „Povestea asta ne scoate din contextul actual și ne duce în trecut pentru a citi mai bine prezentul și viitorul. E o poveste tulburătoare, încă disputată, care pune și astăzi multe întrebări. Eu nu am vrut să dau verdicte, ci să problematizez niște teme”. 

Spectacolul are la bază o documentare de câteva luni, care-a urmărit discuții ale artiștilor cu publicul de la finalul spectacolelor și articole din presă. Demersul nu și-a propus să descrie un anumit artist, ci un anumit raport al artistului cu lumea, un tip de discurs, existând și o autoironie în spate, pentru că, spune Gianina, „ne place sau nu ne place, și noi suntem parte a acestui sistem”. Tot ironică, dar cu totul meritată - asta dacă aceste premii mai sunt vreun etalon pentru cineva - este și nominalizarea la UNITER, la categoria Cel mai bun spectacol. (Cătălina Miciu)

Great, amazing, wonderful art

Am văzut cu toții piesa asta de după piesă, sau măcar începutul ei. La sfârșitul spectacolului, regizorul răspunde câtorva întrebări din partea publicului. Și vin momentele acelea de după aplauze când vreo treime de sală se ridică pe întuneric pentru a evita eventuale priviri cu reproș, nu vor să deranjeze, dar următorul film / următoarea piesă începe în 20 de minute altundeva. Alți spectatori rămân la locurile lor, cu gândul că n-au rumegat destul încât să pună întrebări. Câțiva știu ce vor să întrebe încă de când citiseră paragraful de prezentare.

Un membru al echipei de organizare - însărcinat cu asta cam cu o oră înainte - urcă stingher pe scenă cu un clipboard în mână și anunță că prin sală circulă un microfon care colectează întrebări. Alături de noi e binecunoscutul regizor X, care face o glumiță înainte să-și ocupe locul, zice că se bucură că a mai rezistat câte cineva. Microfoanele nu merg niciodată din prima, zgârâie timpanele sau trebuie pocnite. Ce-a vrut să spună autorul? Cum v-a venit ideea? Întrebările sunt știute. Însă chiar și atunci când răspunsurile înșiră clișee, tot zic destule despre relația autorului cu tema lui, cu publicul, cu adevărul și cu bunul simț.

Fiecare scenă creată de Gianina Cărbunariu sapă cu ironie precisă în păcatele lumii ăsteia, arată ipocrizia, aroganța, injustețea, servilismul, strălucirile inutile ridicate la rang de artă. Artists Talk aruncă o găleată de apă rece peste costumele fistichii și scena lustruită pe care trebuie să calci cu botoșei de spital. (Vlad Odobescu)

*

Entertaining și problematizant, serios și mușcător, Artists Talk scutură pomul lăudat al certitudinilor artistice. Îl recomand oricărui artist care a vrut vreodată să facă artă cu miză socială și oricărui spectator care nu e indiferent la realitatea din jur. Spectacolul scris și regizat de Gianina Cărbunariu recrează, într-o serie de scene inspirate din cazuri reale, spații ale dialogului între artist și public. De cele mai multe ori, dialogul se sparge în locuri comune, iar fisurile lasă să iasă la iveală superficialitatea mizelor, ridicolul raportării, lipsa de empatie a artiștilor (sau a celor care gravitează în jurul evenimentelor artistice, cum ar fi primarii :D ). Artă despre oameni pentru oameni, doar că fără oameni - cam așa s-ar strânge într-o frază multe dintre situațiile din piesă. Sau, altfel spus, unde începe arta și (de ce) se termină responsabilitatea? Cei cinci actori joacă impecabil și reușesc să dea consistență unor personaje care folosesc cuvintele adeseori dezlipite de suprafața realității. 

Nu știu exact să explic de ce, poate pentru că atinge niște puncte la care am revenit de multe ori de când am început să mă gândesc serios la meseria de jurnalist (cât te implici într-un subiect? cât arăți? cât ajuți? când treci mai departe?), poate pentru că e un spectacol smart&fun, o să mă duc să-l mai văd cel puțin o dată. (Luiza Vasiliu)

Artists Talk
Un spectacol de Gianina Cărbunariu
Cu: Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Bogdan Zamfir
Scenografia: Dorothee Curio
Video: Mihai Păcurar
Muzica: Bobo Burlăcianu
Producător: ARCUB
Co-producător: Asociația Piese Refractare

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc pe 26 martie, la ArCuB.

Foto: Adi Bulboacă