Am plecat pe valul de căldură, în sudul sudului, într-un județ al cărui nume înseamnă, în turcă, „pădurea nebună”. Am ajuns la empatie – asta-i tema ediției XI din Ideo Ideis, care s-a deschis oficial luni, pe 8 august, la orele 19. Organizatorii erau cu nervii pe bigudiuri: se însera și cortul în care ar fi trebuit să cazeze niște sute de copii nu era montat. S-au suit, însă, pe scenă, în acorduri de The Beautiful Ones, cântat cald de-un băiat de la tehnic. Au făcut și in jokes, pentru festival și prietenii lui: pe scenă s-au suit Shtanga Boys (pentru că la Ideo îi vezi și-i aplauzi și pe oamenii din spate), toți sponsorii au primit câte un aplaud și-un chiot (aplaudul e o idee brevetată de Ideo) și Alex Ion, unul dintre fondatorii festivalului, ne-a întrebat dacă n-am sesizat că e mai puțin cald în sală (hint, hint: anul ăsta sala Casei de Cultură are aer condiționat).
Am ieșit din sală, era cald în continuare, vizavi Urma făceau probe de sunet pentru concertul care stătea să înceapă și se strângeau localnicii. Cald era și-n cortul de la baza sportivă Vedea, în care copiii apucaseră să se instaleze înainte de petrecerea de deschidere. Și s-au încins la dansat, la un battle de breakdance, Ferentari vs. Buzău și au plonjat în piscina „aproape semi-olimpică” și, în sfârșit, când a dat răcoarea, pe la 4-5 dimineața, a adormit toată Alexandria.
A doua zi a început cu ateliere de actorie și s-a terminat cu discuții despre Lumea e a mea, în prezența actriței Ana-Maria Guran și a regizorului Nicolae Constantin Tănase. Între, ateliere de măiestrie (dramaturgie, percuție, DJ-ală, fotografie, improvizație muzicală), spectacolul #minor, regizat de Bogdan Georgescu, concert ArgEnTango.
La Ideo Ideis e foarte frumos și cald. Copiii au tone de energie, se încinge mai tare asfaltul din Alexandria sub ei, fierb sălile de clasă din școlile din oraș pe unde i-au împrăștiat atelierele, ard scaunele din sala Casei de Cultură unde așteaptă să se suie pe scenă să-și joace în weekend spectacolele, să vadă cine-i, totuși, cel mai bun dintre ei (chiar dacă Ideo Ideis e non-competitiv). Și adulții se joacă împreună cu copiii, îi învață să aibă încredere că pot face orice, indiferent dacă vin din sărăcia cea mai lucie a Bucureștiului, de pe strada alăturată din Alexandria, sau dintr-un shrinking city ca Focșani ori Botoșani. Căldura, la Ideo Ideis, umblă pe stradă și e copleșitoare uneori – aici, în orășelul ăsta ars de soare se întâmplă foarte, foarte multe lucruri săptămâna asta, tocmai pentru că oamenii lasă căldura să circule între ei.