Pe tăviţa săptămânală cu chestii pe care le-am descoperit şi nu sunt neapărat de actualitate avem astăzi un scurt documentar despre Arhanghelul Uriel, o americancă trimisă din spaţiu să vindece omenirea prin filme SF, o serie de nuvele scurte şi dense tot din sfera sci-fi, ce filosofează pe marginea paradoxurilor matematice sau a teoriilor lingvistice, o mostră de jurnalism de război ce foloseşte tehnologia 360 VR şi un articol de Jonathan Franzen, care ne plimbă prin Antarctica la bordul unui vas de lux.
Ce am descoperit: We are not alone, un documentar scurt despre Ruth E. Norman, o femeie trimisă din spaţiu pentru a vindeca omenirea prin psihodramă sci-fi
Cât te ţine: 11 minute şi 4 secunde
De ce? Pentru că nu poate să nu fie interesant. Ruth E. Norman, aka „Arhanghelul Uriel”, s-a născut fix la începutul secolului, în 1900, şi a murit (sau, cum ar spune ea, a plecat în altă lume) în 1993. De-a lungul vieţii, s-a dedicat vindecării omenirii. Trimisă pe Pământ să-şi ducă traiul ca om şi având puteri tămăduitoare încă din copilărie, Ruth a înfiinţat în 1954, împreună cu soţul ei Ernest Norman, şi el venit din spaţiu, Academia de Ştiinţe Unarius. Studenţii academiei, dintre care „unii fuseseră dependenţi de droguri, alţii alcolici, alţii perverşi în diverse moduri”, după cum spunea la un moment dat Arhanghelul Uriel într-un interviu, erau îndemnaţi să-şi găsească vindecarea spirituală, având de partea lor călăuzire extraterestră, prin psihodramă, transpusă în filme sci-fi despre vieţile lor trecute. Potrivit The Atlantic, filmele rezultate au fost difuzate la TV în anii ’80, iar astăzi sunt râvnite de colecţionari outsider. Micul documentar de mai jos include mărturii ale unor absolvenţi – unul din ei devine foarte emoţional când îşi aminteşte de Ruth. (Ionuţ Dulămiţă)
Ce am descoperit: The Fight for Fallujah (The New York Times), o explorare 360 virtual reality (VR) a unei bătălii împotriva ISIS
Cât te ține: 11 minute și 8 secunde
De ce? Filmările 360 VR par făcute pentru asemenea feature-uri. Pentru că, dincolo de numărători de morți și de răniți, adevăratul jurnalism de război înseamnă să-l faci pe om să înțeleagă lumea aceea destrămată, să-l porți într-o mașină printre dărâmături și printr-un deșert care nu se mai termină, să-l faci să tresară la lansarea unei rachete și după aceea să-l lași să vadă soldați, niște puștani, care râd de o asemenea reacție. Războaiele cele mai crunte sunt cele în care soldaților nu le mai este frică. (Vlad Odobescu)
Ce am descoperit: The End of the End of the World, un articol mai vechi (mai 2016) al lui Jonathan Franzen despre călătoria lui în Antarctica
Cât te ține: 30 și un pic de minute
De ce? În timp ce aștept să-mi ajungă-n cutia poștală Purity, ultimul roman al lui Franzen, am dat peste articolul ăsta al lui din New Yorker, numai bun să-mi fac încălzirea pentru a treia toamnă petrecută-ntre coperțile cu numele lui, după primele două romane. Povestea croazierei lui la bordul unui vas de lux pe urmele exploratorilor și-ale ghețarilor care n-o duc deloc bine de când cu încălzirea globală poate fi un fel de notă de documentare pentru familia Lambert din Corecții și pentru temele eco din Libertate. Ai flash-uri cu întâmplări și figuri din propria familie, pe care-ți dai seama c-a studiat-o super microscopic, ca să-și creeze personajele, ai mici obsesii, vulnerabilități și convingeri la persoana întâi și observații sociale despre turismul high class și relația lui cu natura. Bonus, povești despre păsări, vești despre pinguinii imperiali și despre starea calotei glaciare. (Andra Matzal)
Ce am descoperit: Stories of Your Life, o antologie de nuvele SF care explorează paradoxuri matematice, teorii lingvistice și alte speculații științifice din perspectivă filosofică – de Ted Chiang. Câteva nuvele în limba engleză, de gust, aici – recomand în mod special Hell Is the Absence of God. O antologie tradusă în română poate fi cumpărată de-aici.
Cât te ține: Nuvelele sunt scurte, dar dense – funcționează și pe post de crash courses în matematica și lingvistica pe care le-ai uitat. În funcție de cât de repede citești, cam o săptămână.
De ce? Chiang scrie puțin (a publicat până acum doar 14 nuvele) și, din propriile declarații, scrie greu. Nu-i un nume ultra-popular printre fanii genului, ceea ce mie, ca necunoscătoare desăvârșită de SF, mi l-a făcut cu-atât mai simpatic. Dacă ești genul de cititor care se orientează după trofee și premii, poate te-ajută să afli că Chiang are 4 premii Hugo, 4 Nebula, 4 Locus și-un premiu pentru întreaga carieră. Dar niciuna dintre chestiile astea nu dă măsura stilului lui precis, poate vag didactic, poate vag old-school, dar foarte satisfăcător intelectual, care i-a atras comparații favorabile cu Asimov.
Chiang a cunoscut succesul cu greu, după multe refuzuri – dar devreme, la nici 30 de ani. Prima lui nuvelă publicată, The Tower of Babylon, transpunea episodul biblic într-o realitate ficțională explorată printr-o transpunere arhitectonică. I-a fost atât de frică să nu dea chix cu următoarea nuvelă, încât atunci când i-a venit ideea pentru The Story of Your Life (o lingvistă descifrează limba extratereștrilor prin intermediul principiului lui Fermat din fizică), a petrecut patru ani concentrându-se pe jobul de zi, de la Microsoft, și, în paralel, studiind lingvistica.
Ce-a urmat după The Story of Your Life e o serie scurtă de nuvele în care umanismul și raționalismul nu sunt văzute ca două fețe ale unei dihotomii, ci se completează, cu fiecare premisă și tramă narativă. În The Merchant and the Alchemist’s Gate explorează principiul auto-consecvenței lui Novikov (un călător prin timp nu poate să schimbe trecutul sau viitorul) ca să vorbească despre regret. În Exhaltation pune în pagină principiul entropiei ca să vorbească despre moarte. În Division by Zero, personajul feminin principal trece printr-o criză existențială din cauza unui paradox matematic. Și, în toate, Chiang îți amintește că SF, science fiction, include cuvântul science – nu ca să te pună să rezolvi puzzle-uri, ci ca să treci, odată cu personajele, prin catastrofe ontologice, care sunt în egală măsură tragedii umane la un nivel cât se poate de personal. (Ioana Pelehatăi)
Ce am descoperit: Listă - The 200 Best Songs of the 1970s
Cât te ține: Cât vrei tu. De la 4 minute la câteva ore bune.
De ce? Anul ăsta n-am avut vacanță, așa că visez s-ajung pe un șezlong la capătul lumii, să fac o aroganță și-o cafea, și, în timp ce sorb din ceașcă pe verandă și soarele răsare cuminte din mare (sau munte), să dau play la lista asta de pe Pitchfork, și să curgă Marianne Faithfull, Talking Heads, Velvet Underground, Stones și toți anii ‘70 și să fie bine. (Luiza Vasiliu)
Ce am descoperit: drumbit, un soft online cu care poți crea pattern-uri de percuție.
Cât te ține: Probabil până vin vecinii.
De ce? E unul din multele astfel de softuri online, de fapt. Dar și unul din cele mai simple. Cu niște preset-uri de genuri muzicale (de la drum’n’bass la latino), efecte de acustică, cu patru panel-uri pe care să îți aranjezi beat-urile și posibilitatea de a înregistra și salva opera finală, e ceva cu care ți-ai putea pierde niște ore bune căutând ritmul ideal. Eu una am deja certitudinea că voi fi viitoarea DJ Spinderella. (Larisa Baltă)
Foto main: Flickr/Allan Ferguson
